Controale ale Protecției Consumatorului la rechizite și uniforme școlare, înainte de începerea cursurilor. ANPC, atenționare pentru părinți: Uneori un preț exagerat de mic poate ascunde probleme legate de calitatea produselor

[jp_post_view]
Foto: Pixabay.com
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunță că derulează, în perioada premergătoare începutului noului an şcolar, o serie de acţiuni de verificare a modului în care este respectată legislaţia în domeniu la comercializarea rechizitelor şi uniformelor şcolare, la nivelul întregii ţări, conform unui comunicat al ANPC, transmite Agerpres.

„Este foarte important pentru toţi consumatorii, mai ales pentru părinţii, care în această perioadă achiziţionează rechizite sau uniforme şcolare pentru copii, să fie foarte atenţi la caracteristicile şi etichetele acestora, şi să facă aceste cumpărături din magazine autorizate şi raioane specializate pentru a evita achiziţionarea unor produse care ar putea să pună în pericol sănătatea copiilor. Uneori un preţ exagerat de mic poate ascunde anumite probleme legate de calitatea produselor, acestea putând fi contrafăcute”, a declarat Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC, citat în comunicat.

Până la finalizarea acestor acţiuni de control, ANPC oferă consumatorilor o serie de recomandări, precum achiziţionarea, atât a produselor textile, cât şi a rechizitelor numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care va fi nevoie în cazul depunerii unei reclamaţii.

Reprezentanţii autorităţii recomandă atenţie la achiziţionarea articolelor de îmbrăcăminte care poartă numele unor mărci celebre, dar al căror preţ este exagerat de mic în raport cu preţul real al unor astfel de produse, existând riscul ca acestea să fie contrafăcute.

De asemenea, printre recomandările la achiziţia produselor textile se mai numără: eticheta oricărui produs trebuie să menţioneze compoziţia fibroasă a acestuia, respectiv denumirile fibrelor componente, urmate de procentul în greutate al fiecărei fibre; în cazul în care produsul are şi căptuşeală, compoziţia acesteia trebuie precizată în mod expres; orice produs textil trebuie să aibă instrucţiunile de întreţinere marcate pe eticheta din material textil, rezistentă la tratamente umidotermice, montată/cusută în interiorul produsului; instrucţiunile de întreţinere trebuie să acopere toate tratamentele, în ordinea: spălare, clorurare, călcare, curăţare chimică şi uscare în maşina de uscat cu tambur rotativ, indiferent dacă se aplică sau nu (dacă nu se aplică un tratament, simbolul respectiv este tăiat/barat).

La îmbrăcămintea pentru copii, acele capete libere ale cordoanelor glisante, ale cordoanelor funcţionale şi centurilor de înnodat sau eşarfelor cu nod nu trebuie să conţină ornamente tridimensionale sau noduri şi trebuie protejate împotriva destrămării, de exemplu prin topire la cald sau prin cusătura de întărire; capetele pot fi dublate sau pliate cu condiţia să nu determine apariţia riscului de a se agăţa.

La îmbrăcămintea pentru copii mari şi tineri (cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani), cordoanele funcţionale şi găicile de ajustare nu trebuie să aibă o lungime mai mare de 75 mm la fiecare capăt şi nu trebuie realizate din materiale elastice, cu excepţia bretelelor de umăr şi a bretelei de susţinere în jurul gâtului; îmbrăcămintea pentru copii mari şi tineri, cu bretea de susţinere în jurul gâtului, trebuie realizată fără capete libere în zona glugii şi a gâtului; etc.

În ceea ce priveşte rechizitele şcolare (caiete de diferite tipuri, penare, carioci, pixuri, radiere, seturi de markere colorate, acuarele, blocuri de desen, truse geometrice, învelitori caiete şi cărţi) şi ghiozdanele sau rucsacurile trebuie să fie însoţite de elemente de identificare şi caracterizare traduse în limba română, respectiv denumire producător/importator sau distribuitor şi adresa acestuia, denumire produs, dimensiuni, compoziţie sau instrucţiuni de întreţinere, după caz.

În urma acţiunilor de control desfăşurate în anii trecuţi, comisarii ANPC au identificat la comercializare produse neconforme, precum rechizite (carioci, pixuri, radiere) fără traducerea în limba română a elementelor de caracterizare, uniforme şcolare fără etichete de produs care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare (lipsa compoziţie fibroasă şi instrucţiuni de întreţinere), ghiozdane şcolare fără etichete care să conţină principalele elemente de identificare şi caracterizare, seturi de markere colorate având data durabilităţii minimale depăşită, acuarele fără documente de calitate, blocuri de desen la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate în sensul că pe copertă se declara că au 20 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că produsul conţinea 10 file/A4 albe şi 1 fila roz, caiete de matematică la care s-a constatat că nu respectau condiţiile declarate, în sensul că pe copertă se declara că au 96 file de A4 iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat ca produsul conţinea 85 file/A4.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Învățământ profesional: Meserii.ro – platformă digitală care face legătura între elevi, școlile profesionale și cererea de pe piața muncii

  Organizaţia neguvernamentală CivicNet pune la dispoziția elevilor interesați de învățământul profesional și dual platforma Meserii.ro, o „harta interactivă a învăţământului profesional şi tehnic din România”, potrivit unui comunicat de…
Vezi articolul

Măriuca Talpeș: Noi susținem greva profesorilor și e bine că se întâmplă, e o grevă a noastră, ca societate / Mingea este la puterea politică, clar. Și are soluții. Numai să dorească și să înțeleagă că educația este un pilon al societății, nu o Cenușăreasă, nu o masă de profesori care ne deranjează și de care trebuie să scăpăm. Nu! Ei ne educă copiii, ei duc țara înainte – acești profesori

Coordonatoarea pilonului Educație din Coaliția pentru Dezvoltarea României, Măriuca Talpeș, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro că susține greva profesorilor și consideră că aceasta este „o grevă a noastră, ca…
Vezi articolul

Școlile private ar putea fi obligate să precizeze în scris câți bani acordă statul pentru finanțarea copiilor înscriși la acestea, chiar în contractul încheiat cu părinții, potrivit proiectului legii Educației

În cazul în care propunerea din proiectul legii Educației pentru Învățământul preuniversitar va rămâne în această formă și va intra în vigoare, părinții vor afla cu cât contribuie statul la…
Vezi articolul