DOCUMENT Cum arată chestionarul legat de vaccinarea copiilor, validat de Ministerul Educației

3.096 de vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Ministerul Educației a validat și publicat chestionarul pentru exprimarea intenției de vaccinare a copiilor de către părinți, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației. Chestionarul poate fi descărcat de mai jos.

Începând de vineri, 24 septembrie 2021, chestionarul va fi diseminat în unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare județene. Acesta nu este obligatoriu, nu constituie obligație de vaccinare și va fi pus la dispoziția părinților în vederea completării.

Persoana desemnată pentru protecția sanitară la nivelul unității de învățământ, în conformitate cu dispozițiile ordinului comun al ministrului Sănătății și al ministrului Educației,
va transmite Direcțiilor de Sănătate Publică (DSP) chestionarele completate de către
părinți/tutori legali.

În cazul exprimării intenției de vaccinare, vaccinarea elevilor minori se va efectua numai
cu acordul informat, exprimat în scris, în prezența părintelui/tutorelui legal al copilului.

Ministerul Educației mai precizează că scopul completării chestionarului este sprijinirea celor care doresc să se vaccineze și beneficiază de acordul informat, exprimat în scris, al părinților sau reprezentanților legali, prin organizarea de echipe mobile de vaccinare în școli de către Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și Direcțiile de Sănătate Publică.

Chestionarele nu necesită asumare prin semnătură și pot fi transmise și în format electronic.

Foto: © Valerii Honcharuk – Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil. Pentru școli, elevi și studenți Dreamstime.com oferă 50% reducere la toate planurile, până la sfârșitul lunii septembrie


2 comments
  1. Se ocupa de chestionare…de manualele pentru clasa aIII-a si aIV-a se ocupa cineva???

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale: Profesorii pot forma competențe care sunt verificate în testarea PISA, dar evaluarea de la noi nu măsoară așa ceva / Vin foarte puțini profesori de fizică noi în sistem, în 5 ani o să fie un colaps

„La gimnaziu, sunt manuale de fizică făcute de oameni cu experiență cu învățarea prin investigație. Profesorii pot forma competențe care sunt verificate în testarea PISA, dar evaluarea de la noi…
Vezi articolul

Proiectul Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual în Giugiu, aprobat de Consiliul Județean / Campusul se adresează celor aproape două mii de absolvenţi din fiecare an care termină clasa a VIII-a şi care au şanse foarte mici să obţină rezultate bune la liceu, spune președintele CJ

Consilierii judeţeni din Giurgiu au aprobat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, participarea instituţiei în cadrul proiectului Campus Politehnic Regional pentru Învăţământ Dual, scrie Agerpres. Proiectul care ar urma să…
Vezi articolul

Banii de cărți și cursuri, pentru profesori, reintroduși prin amendamente la legea Educației. Titularizarea în mediul rural, premiată cu 3 salarii minime brute – propuneri PSD / Cadrele didactice fără locuință proprie ar putea primi chirie de 400 de euro pe lună

Profesorii ar putea să beneficieze anual de două salarii minime brute pentru dezvoltarea profesională și pentru achiziționarea de materiale didactice, potrivit unor amendamente depuse de Partidul Social Democrat (PSD). Alte…
Vezi articolul