Controale sistematice de joi, în școli, pentru verificarea respectării regulilor de prevenție anti-SARS-CoV-2, anunță Inspectoratul Școlar Timiș

[jp_post_view]
Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com
Vor avea loc controale sistematice în școli, începând de joi, pentru a verifica modul în care sunt respectate regulile sanitare în pauze și în timpul orelor, după cum a anunțat Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu, informează Agerpres. Acesta a subliniat că „respectarea strictă a regulilor este prioritate zero în învăţământ şi este decisivă în aceste momente”.

„Inspectoratul Şcolar împreună cu Direcţia de Sănătate Publică Timiş şi cu Poliţia Timiş, prin Biroul de Siguranţă Şcolară, va începe, de joi, controale sistematice în unităţile de învăţământ, pentru a verifica modul în care se respectă circuitele, regulile, în pauze şi în timpul orelor, pentru că este foarte important ca în această perioadă să fie respectate regulile în comunităţi”, după cum a declarat Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Marin Popescu.

El a precizat că miercuri sunt înregistrate 880 de cazuri de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2, 318 angajaţi din sistem, iar 649 de clase îşi desfăşoară cursurile online. Din totalul celor peste 90.000 de elevi din judeţ, 13.686 sunt acum în sistem online, la care se adaugă cei 385 de elevi care au motivări pentru a urma şcoala online.

Astfel, în total sunt 14.071 de elevi în online, ceea ce reprezintă 14,03% din numărul total al elevilor din sistemul preuniversitar judeţean, potrivit lui Marin Popescu.

Şeful IŞJ Timiş a adăugat că în această săptămână au fost distribuite unităţilor de învăţământ 13.000 de teste rapide, în timp ce 5.000 sunt deja trimise prin curierat şi au mai fost solicitate alte 10.000 de teste, mai precizează sursa citată.

Marin Popescu a spus că situaţia infrastructurii de medicină şcolară a rămas neschimbată faţă de anul trecut şi că autorităţile locale nu s-au implicat să îmbunătăţească reţeaua, în acest sens.

Foto: © Iakov Filimonov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
  1. Preocuparea principală a directorilor este examenul. Treceți clasele problemă în online și amânați examenul pe primăvara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Principala modificare în legislația privind hărțuirea sexuală este că „victimele acestor agresiuni pot depune și sesizări anonime”, spune premierul Ciolacu / Două proiecte pe tema hărțuirii, aflate pe agenda ședinței de guvern

Sesizările anonime cu privire la acte de hărțuire sexuală vor fi acceptate, dacă includ indicii, a spus, în deschiderea ședinței de guvern de miercuri, premierul Marcel Ciolacu. Acesta a spus…
Vezi articolul

Ministrul Sorin Cîmpeanu “forțează un al doilea mandat la președinția Agenției Universitare a Francofoniei” – Pressone.ro. Adunarea Generală a organizației are loc zilele acestea la Politehnica București

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, “are cale deschisă” să candideze pentru un nou mandat de președinte al Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), rețea internațională de universități și institute de cercetare, scrie,…
Vezi articolul

UPDATE Simulare județeană pentru elevii de clasa a XII-a și clasa a VIII-a din Călărași, pe 16 – 17 decembrie, anunță inspectoratul școlar / Lista conținuturilor la Limba și Literatura Română și la Matematică

Elevii de clasa a XII-a și a VIII-a din județul Călărași participă pe 16 și 17 decembrie la o simulare județeană, organizată de Inspectoratul Școlar Județean Călărași, potrivit unei adrese…
Vezi articolul

„Încheierea anului școlar pe 25 iunie este mai puțin dăunătoare, pentru că nu va fi decalată Evaluarea Națională” – Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, despre propunerile de modificare a anului școlar în curs

Schimbările bruște ale structurii anului școlar în curs anunțate de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, îi bulversează pe elevi, iar cea mai bună variantă propusă până acum este cea în care…
Vezi articolul