Copiii de la o grădiniță din Piatra-Neamț au cursuri online, de azi, a decis inspectoratul școlar, după ce o porțiune de tavan din vechea clădire s-a prăbușit / Șeful ISJ: Sperăm ca zilele viitoare să fie finalizată recepţia lucrărilor la Şcoala Gimnazială, iar copiii să se întoarcă aici, pentru cursuri

219 vizualizări
Foto: Adrian Niță Facebook
Cinci grupe de copii de la Grădiniţa „Daniela Cuciuc” din Piatra-Neamţ învață online de luni, 8 decembrie, a decis Inspectoratul Școlar Județean, după ce o porţiune din tavanul unei clase s-a prăbuşit la finalul orelor, vineri. Incidentul s-a petrecut în corpul de clădire al Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”, unde preşcolarii învăţau temporar. Primarul Adrian Niță spune că în curând vor fi gata lucrările la Şcoala Gimnazială „Daniela Cuciuc” ar fi trebuit finalizate până la începerea anului şcolar curent.

„Am luat decizia ca toate cele cinci grupe să desfăşoare cursuri online ca măsură de precauţie. Sperăm ca zilele viitoare să fie finalizată recepţia lucrărilor la Şcoala Gimnazială ‘Daniela Cuciuc’, iar copiii să se întoarcă aici, pentru cursuri”, a precizat pentru Agerpres Ionuţ Ciocoiu, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Neamţ.

Primarul orașului Piatra-Neamț, Adrian Niță spune că lucrările la noua școală sunt finalizate și copiii de grădiniță vor putea învăța acolo, temporar.

„Vineri, la căminul Colegiului Tehnic „Gheorghe Cartianu”, unde sunt relocați temporar preșcolarii, s-a desprins o bucată de tencuială de pe tavan. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar pot doar să-mi imaginez spaima copiilor, a părinților și a cadrelor didactice. Nimeni nu ar trebui să treacă prin astfel de momente. Săptămâna trecută am depus toate documentele la Inspectoratul de Stat în Construcții, iar vineri am primit adeverința pentru recepția finală. Recepția se face luni, 8 decembrie, un pas esențial pentru mutarea copiilor înapoi în școala modernizată. După recepție urmează avizarea finală, iar toate actele sunt pregătite — facem tot ce ține de noi pentru ca această etapă să se încheie cât mai repede.

Până atunci, Consiliul de Administrație al școlii a decis ca elevii și preșcolarii să rămână acasă și să desfășoare cursurile online. Știu că nu este o perioadă ușoară — înseamnă reorganizare pentru părinți, adaptare pentru copii, efort suplimentar pentru profesori”, a spus primarul.

El spune că lucrările ar fi trebuit să fie gata în vară și dă vina pe Guvern care ar fi blocat plățile către constructor.

„La Şcoala Gimnazială ‘Daniela Cuciuc’ lucrările începute în primăvară au mers bine şi ne pregăteam pentru un început de an şcolar fără emoţii. Din păcate, blocarea plăţilor de către Guvern a împins recepţia cu aproape trei luni. Facturi depuse în iunie au fost achitate abia în noiembrie, iar acest lucru a întârziat tot lanţul de proceduri”, a transmis Adrian Niţă, primarul municipiului Piatra-Neamţ.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cambridge și corectitudinea politică. Universitatea a votat între “toleranță” și “respect” pentru părerile altora, acum e presată să îl reinvite pe Jordan Peterson, autoproclamatul “profesor împotriva corectitudinii politice”

Academicienii din corpul de conducere al Universității Cambridge, Regent House, au votat ca politica universității să “tolereze” puncte de vedere diferite, în loc să le “respecte”, iar acum vicecancelarul instituției…
Vezi articolul

Surse: Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București încep anul școlar cu programul „Școala Altfel”, ca soluție de avarie din cauza lipsei mobilierului din clase / Profesorii au fost anunțați tot luni

Elevii de la Școala Gimnazială nr. 190 din București vor învăța în cadrul programului Școala Altfel, potrivit surselor Edupedu.ro. Conducerea școlii a anunțat profesorii și părinții abia luni, 9 septembrie,…
Vezi articolul

Spațiu multisenzorial pentru vizitatorii cu deficiențe, inaugurat la Muzeul Luvru din Paris. Mulaje de atins, jocuri, tur în limbajul semnelor și plăci tactile, printre noutățile pentru accesibilizarea artei

Încurajarea atingerii, panouri explicative scrise în Braille, limbajul semnelor, jocuri: Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume, situat în centrul capitalei Franţei, a deschis începând de joi un nou spaţiu…
Vezi articolul