Copiii de la școli din Tulcea învață despre ecosistemul Deltei Dunării în Centre de Educație pentru Mediu, posibile prin fonduri europene. Sălile sunt dotate cu table interactive și se organizează acțiuni de ecologizare – FOTO

192 de vizualizări
Foto: Șoala Gimnazială Turcoaia, Facebook.com
Începând din acest an școlar, câteva unităţi de învăţământ din satul Turcoaia şi oraşul Măcin, judeţul Tulcea, beneficiază de centre educaţionale de protecţie a mediului, realizate cu fonduri europene prin Grupul local de pescărie durabilă – Fisheries Local Action Group (FLAG) – Dunărea Veche – braţul Măcin, potrivit Agerpres.
  • Proiectele s-au derulat în perioada vacanţei, dar elevii au venit la şcoală pentru a participa la diferitele activităţi derulate.

Ana Țăranu, coordonatoarea proiectului „Creştem mari – trăim pe malul Dunării”, derulat de Şcoala Gimnazială Turcoaia, a spus că Centrul educaţional de protecţie a mediului are o tablă interactivă, un videoproiector nou, 10 laptopuri, un aparat de fotografiat, cinci microscoape digitale şi accesorii, dar şi mobilierul specific şi materiale pentru ecologizare.

„Ne chinuiam cu un videoproiector şi un ecran, cel puţin la orele mele de engleză. Am căutat manuale interactive şi aduceam multe lucruri de acasă. Şcoala gimnazială Turcoaia nu duce lipsă de tehnologie, dar nu de nivelul acesta. Acum e cu totul altceva. O oră pe o tablă interactivă nu se compară cu una în care copilul citeşte de pe carte”, a declarat aceasta pentru Agerpres.

Ea a mai menționat că proiectul derulat prin FLAG Dunărea Veche – braţul Măcin a fost primul derulat cu fonduri europene de şcoala din Turcoaia şi că doreşte ca toate clasele din unitatea de învăţământ să aibă câte o tablă inteligentă, arată sursa citată.

Foto: Șoala Gimnazială Turcoaia, Facebook.com

„Proiectul acesta a fost doar startul. Mi-ar plăcea ca toate sălile din şcoală să aibă o tablă inteligentă. Vreau să duc elevii în alte şcoli din apropiere şi să le explice altor elevi ce au învăţat din acest proiect, care a fost beneficiul obţinut şi poate şi alţii vor face proiecte”, a mai adăugat Ana Ţăranu.

Elevii şcolii generale din comuna tulceană Turcoaia au fost la şcoală chiar şi în vacanţă şi au participat la ateliere educaţionale derulate în cadrul proiectului.

Ce spun copiii: „Am făcut bannere pentru Ziua Dunării, ni s-au arătat specii de peşti din Dunăre, am învăţat cum să arătăm vârsta peştilor şi am participat şi la acţiuni de ecologizare a unor zone de pe malul Dunării. Nu au găsit prea multe gunoaie”, a declarat unul dintre elevii din comuna Turcoaia care au participat la atelierele din cadrul proiectului.

Rezultatele proiectului – mai puține gunoaie

Coordonatoarea proiectului, Ana Ţăranu, a explicat totodată lipsa deşeurilor rezultată din acţiunile anterioare derulate de unitatea şcolară, dar şi prin faptul că populaţia a început să conştientizeze importanţa păstrării curăţeniei locurilor publice, mai transmite Agerpres.

Potrivit FLAG Dunărea Veche – braţul Măcin, proiectul derulat în şcoala din comuna Turcoaia a avut un buget total de 133.750 de lei. O iniţiativă similară a fost realizată şi la Liceul „Gheorghe Munteanu Murgoci” din oraşul Măcin.

Citește și:
Elevii Liceului Tonitza ar putea începe școala parțial online. O clădire complet renovată în 2016 este nefuncțională – Cultura la Dubă
Un elev are simptome la școală – ce se întâmplă, potrivit noilor reguli anunțate? Protocolul de izolare prevede că elevul va fi preluat de părinți, iar școala nu e obligată să anunțe DSP dacă nu are cabinet medical. Anunțarea situației la 112, doar în cazurile severe


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Repartizarea copiilor în clasa pregătitoare - costul standard pe elev

Abandonată de Ministerul Educației de 3 ani și jumătate, realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, lăsată doar ca opțiune în proiectul nou al Unității de Finanțare a Învățământului / „Am primit în plic suma la care la care trebuie să împărțim“, spunea în 2022 un membru CNFIP

Ministerul Educației abandonează realizarea obligatorie a unei platforme de calcul pentru costul standard per elev, prin proiectul Regulamentului de organizarea al Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (UFIP), pus în dezbatere…
Vezi articolul

Noul inspector general școlar la Bistrița-Năsăud este Vasile Șteopoaie, consilier local PSD și fost director de școală / Fostul șef ISJ a părăsit inspectoratul pentru un post de viceprimar

Șeful ISJ Bistrița-Năsăud a fost desemnat Vasile Șteopoaie, consilier local PSD și fost director de liceu. Șteopoaie este în prezent inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane și profesor de matematică…
Vezi articolul

Planuri-cadru bazate pe învățare, nu pe discipline, inspirate de Teoria Relativității, propuse de 300 de profesori: De ce obligăm elevul să vină la școală? Pentru disciplina fizică sau geografie, matematică sau istorie? Categoric, nu

„Proiectul de planuri cadru, în esență, nu a schimbat filosofia procesului de învățare. Totul rămâne centrat pe disciplina de învățământ. Elevul nu apare în ecuație, decât prin falsa oportunitate de…
Vezi articolul

Motivarea absențelor elevilor din București, recomandată de Inspectoratul Școlar al Capitalei și Ministerul Educației, pentru zilele de 20-21 ianuarie, dacă nu au putut ajunge la școală din cauza grevei STB

Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar București au transmis într-un comunicat de presă comun că le recomandă școlilor „motivarea absențelor elevilor care, în urma grevei angajaților Societății de Transport București din…
Vezi articolul

Masterul „Studii vizuale și curatoriale”, cel mai vechi din istoria artei din țară, a fost desființat de conducerea Universității de Arte din București „de pe o zi pe alta”. Profesorii nu știu, în prezent, dacă vor mai avea catedre și masteranzii nu știu dacă mai pot finaliza studiile deja începute

Senatul Universității Naționale de Arte a hotărât, pe 23 martie, desființarea masterului „Studii vizuale și curatoriale”, singurul de acest tip din universitate și singurul derulat la acest nivel de studii…
Vezi articolul

Am învățat să valorificăm resursele școlii: smart lab-uri sau profesori cu expertiză – spune Andrei Puiu, elev la Colegiul Naţional ”Grigore Moisil” din Bucureşti / Împreună cu mai mulți colegi a câștigat un premiu în SUA cu un proiect de colonie spaţială autosustenabilă

Andrei Puiu și Denisa Andreea Ionescu, ambii elevi la Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Bucureşti au vorbit despre activitățile extrașcolare și dotările din școală care i-au ajutat să realizeze proiectul…
Vezi articolul