Copiii din comunitățile dezavantajate își doresc o meserie, nu visează să fie medici, spune Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației / „Avem nevoie de forță de muncă calificată și aceasta trebuie promovată încă din clasa VII-a și a VIII-a”

2.711 vizualizări
Foto: Facebook.com – Marian Daragiu
Subsecretar de stat în Ministerul Educației, Marian Daragiu a vorbit despre importanța învățământului dual în contextul abandonului școlar, în cadrul unei dezbateri organizate de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin pe 19 ianuarie: „Copiii din comunitățile dezavantajate, zeci, sute și mii de copii cu care am interacționat în ultimii 30 de ani își doresc o meserie, nu visează să fie medici, știu că nu vor ajunge niciodată acolo pentru că nu există patternul (n. red. modelul) din familie pe care să-l replice, dar fiecare visează să aibă un ban în buzunar câștigat prin truda lor”, apreciază subsecretarul de stat.
  • În proiectul legii învățământului preuniversitar, varianta Ligia Deca, obținut și consultat de EduPedu.ro, „se înfiinţează Centrul Naţional de Învăţământ Tehnologic şi Tehnologic Dual, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Educaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, prin reorganizarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic. – detalii aici

Marian Daragiu, subsecretar de stat în Ministerul Educației, a subliniat în cadrul dezbaterii “Pactul pentru tineri”, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, că trebuie încurajat învățământul dual încă din gimnaziu, pentru că sunt mulți copii care vin din medii defavorizate și care își doresc o meserie.

„Cineva ne plătește rețeta medicală pentru următorii 7-8 ani. (…) Haideți să luăm aceeași bani și să-i folosim în interesul copiilor. Am auzit despre venitul minim garantat de incluziune și cum el este corelat cu încurajarea părintelui pentru a-l susține pe copil să facă pașii corecți în direcția școlii. Evident că vor fi mari dificultăți în ceea ce înseamnă mentalitate, încredere și stimă de sine, în ceea ce înseamnă conectarea cu piața muncii. Domnule ministru (n. red. ministrul Muncii, Marius Budăi, a fost prezent la eveniment), conectarea cu piața muncii este soluția și mă bucur că ați spus acest lucru. Copiii din comunitățile dezavantajate, zeci, sute și mii de copii cu care am interacționat în ultimii 30 de ani își doresc o meserie, nu visează să fie medici, știu că nu vor ajunge niciodată acolo pentru că nu există patternul (n. red. modelul) din familie pe care să-l replice, dar fiecare visează să aibă un ban în buzunar câștigat prin truda lor.

Și da, cred că ducându-i în această zonă a învățământului dual profesional tehnic, copiii sunt soluția României, pentru viitorul nostru, prin accesarea locurilor de muncă bine plătite ca să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nimeni nu-și dorește un salariu minim pe piață astăzi prin muncă necalificată prin muncă la negru. Avem nevoie de forță de muncă calificată și aceasta trebuie promovată încă din clasa VII-a și a VIII-a conectând cu angajatorii, ducându-l pe copil acolo. Haideți să dăm drumul acestor programe de mediere școlară, de mediere a relației dintre școală și angajator. (…) La lansarea programului din Oradea, au fost mii de copii conectați cu piața muncii și acolo sunt meserii plătite foarte, foarte bine. Ministerul Educației nu poate rezolva o problemă care are rădăcini înfipte adânc în multe și varii domenii”, a spus subsecretarul de stat în ministerul Educației, Marian Daragiu.

Informații de context

În prezent, legea Educației prevede învățământul dual de la liceu.

”(1) Învățământul profesional și tehnic, inclusiv dual, se organizează pentru dobândirea de cunoștințe, deprinderi și competențe preponderent pentru ocuparea unui loc de muncă pentru calificări profesionale de nivel 3, 4 și 5, conform Cadrului național al calificărilor.

(2) Absolvenții învățământului profesional și tehnic, inclusiv dual, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale dobândesc certificat de calificare profesională pentru nivel 3, 4 sau 5, conform Cadrului național al calificărilor, și suplimentul descriptiv al certificatului, conform Europass.

(3) Absolvenții învățământului profesional, inclusiv dual, care promovează examenul de certificare a calificării profesionale de nivel 3, conform Cadrului național al calificărilor, pot continua studiile în învățământul liceal pentru dobândirea unei calificări de nivel 4, conform Cadrului național al calificărilor.

(4) Pot avea acces la o calificare profesională de nivel 5 al Cadrului național al calificărilor absolvenți ai învățământului liceal și/sau absolvenți cu certificat de calificare profesională de nivel 4 al Cadrului național al calificărilor, în condițiile stabilite prin metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării”, se arată în legea 1/2011, Legea Educației în vigoare.

În proiectul legii Educației, varianta Deca, potrivit surselor Edupedu.ro, „se înfiinţează Centrul Naţional de Învăţământ Tehnologic şi Tehnologic Dual, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Educaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, prin reorganizarea Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic”.

„CNITTD are ca scop dezvoltarea învăţământului liceal tehnologic, postliceal şi tehnologic-dual, în concordanţă cu nevoile de dezvoltarea socioeconomică locală, regională şi naţională identificate în documente strategice”, conform proiectului legii învățământului preuniversitar, încă nefăcut public.

Potrivit documentului, la art. 33, alin. 19, se menționează că „Elevii pot opta pentru obţinerea unei calificări, prin intermediul disciplinelor din trunchiul comun şi curriculumul la decizia elevului din oferta şcolii (CDEOS)”. ”După absolvirea clasei a XI-a, elevii pot obţine certificatul de calificare nivel 3, care conferă dreptul de acces pe piaţa muncii”, prevede art. 20, alin. 19 din proiectul legii Educației varianta Deca, obținut și consultat de EduPedu.ro.

Citește și:
Persoanele care vor să se angajeze ca profesori într-o școală profesională duală au nevoie de avizul consiliului de administrație al acelei școli ca să poată candida pe posturi
A fost lansat apelul de proiecte pentru consorțiile regionale de învățământ dual, cu buget de 338 de milioane de euro prin PNRR. Proiectele pot fi depuse până pe 6 ianuarie 2023
Calculul mediei de admitere în învățământul dual și profesional 2023 a fost modificat – documente / Schimbarea are loc în timpul anului școlar și nu a fost anunțată / Ligia Deca, în urmă cu o săptămână: Pot garanta că Ministerul Educației, cât voi fi ministru, nu va abdica de la principiul predictibilității


3 comments
  1. Ce rușine! De la 13 sau 14 ani sa muncească? Ca in romanele lui Dickens! Probabil ca așa va face si cu propriul copil. Prin puterea exemplului.

  2. Declaratia subsecretarului de stat este jignitoare. In orice tara civilizata, ar trebui sa-si dea demisia. Sistemul de invatamant ar trebui sa ajute fiecare copil sa-si atinga potentialul, nu sa-i spuna ca e sarac, prin urmare n-are de ce sa-si doreasca sa fie doctor.

  3. Ai nevoie să îți instaleze urgent cineva o centrala de casa, că e frig afara și cea veche te-a lăsat? ai nevoie să îți repare chiuveta cineva, sau să îți monteze un candelabru nou, să îți vopsească o aripă la mașină sau să îți monteze o mobila luată pe bani grei de la Ikea, ce miroase a lemn românesc? Nu găsești numai IT-isti! Asta am ajuns! Mulțumim doamnei Ecaterina Andronescu, artizanat desființării tuturor școlilor de meserii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat…
Vezi articolul

Profesoara Nina Vasile: Apel către profesori, lideri de sindicate și oamenii de cultură din România – soluții pentru reducerea cheltuielilor inutile și pentru eficiența educației / Profesorii nu vor o educație fake! Eșecul educației ar însemna eșecul democrației. Acesta este riscul care ne paște

Stimați colegi profesori și oameni de cultură, deși protestele de acum sunt justificate, și sunt mai multe decât în 2023, se pare că sunt nesemnificative și fără rezultat. Nu doar…
Vezi articolul

SURSE Profesorii cu peste 15 ani vechime și cu gradul didactic I au depus deja cereri pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua Lege a învățământului, doar că Ministerul Educației nu vine cu precizări

Profesorii care au peste 15 ani vechime în învățământ și gradul didactic I au început să depună la școală cererea pentru reducerea normei didactice, așa cum prevede noua lege a…
Vezi articolul

Liceele tehnologice în care elevii vor susține examenul de certificare sunt stabilite până pe 31 ianuarie / Elevii cu deficiențe pot beneficia de mărirea cu 15 minute a timpului destinat susținerii proiectului, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial

Unitățile de învățământ în care absolvenții învățământului liceal, filiera tehnologică, vor susține examenul de certificare a calificării, sunt stabilite până cel târziu la data de 31 ianuarie, potrivit unui ordin…
Vezi articolul