Copiii refugiați din Ucraina beneficiază de cazare gratuită în internatele școlare. Vor avea alocație de hrană și rechizite asigurate / Se suplimentează locurile în universitățile românești pentru studenții ucraineni

1.031 de vizualizări
Foto: © Oleksandr Grybanov | Dreamstime.com
„Pentru elevii și studenții refugiați cazați în spațiile unităților de învățământ preuniversitar de stat și private și instituțiilor de învățământ universitar de stat și private, se acordă o subvenție pentru cazare de 50 lei/refugiat/zi și masă în cuantum de 20 lei/refugiat/zi, pe o perioadă de până la 90 de zile”, potrivit unor măsuri adoptate, ieri, de Guvern pentru asigurarea de sprijin și asistență umanitară copiilor, adulților, persoanelor cu dizabilități și tuturor ucrainenilor care vin în România.
  • Amintim că studenții din Ucraina se pot înscrie în orice moment la universitățile din România, chiar dacă nu au diplome și acte de studii, și vor beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru anii universitari 2021-2022 și 2022-2023, potrivit ministrului Educației. Ordinul a fost publicat săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Copiii ucraineni aflați pe teritoriul României, inclusiv cei care nu solicită protecție potrivit Legii azilului, beneficiază de dreptul la educație în unitățile de învățământ din România în aceleași condiții și din aceleași bugete cu antepreșcolarii, preșcolarii și elevii români. Totodată, ei vor avea dreptul la cazare gratuită în internatele școlare, alocație de hrană, dreptul la cazarmament, respectiv: rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte, manuale, potrivit sursei citate.

De menționat este că Ministerul Educației, prin inspectoratele școlare, va asigura resursa umană pentru cuprinderea tuturor minorilor în programele de învățământ, prin asigurarea resursei umane necesare desfășurării activităților didactice.

Dacă nu sunt suficienți profesori, activitatea didactică și activitatea de consiliere școlară va putea fi realizată de studenții din universitățile de stat/particulare din România sau de cadre didactice pensionare, conform Guvernului.

Statul român le va asigura și dreptul de a beneficia de gratuitate pentru toate categoriile de transport prevăzute de lege, pentru elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, dar și de dreptul la alocarea unor alimente de bază tuturor copiilor din învățământul primar și gimnazial acordate prin programele sociale aflate în derulare, potrivit sursei menționate.

De asemenea, copiii ucraineni vor beneficia de examinarea stării de sănătate în unităţile de învăţământ, iar în situația în care nu sunt vaccinați, pot beneficia de schema de vaccinare conform Programului național de vaccinare derulat de Ministerul Sănătății, se mai arată în anunțul Guvernului.

În legătură cu studenții, Ministerul Educaţiei va putea aproba în anii universitari 2021-2022 și 2022-2023 universităţilor/instituţiilor de învăţământ superior un număr suplimentar de locuri – în limita a 20% din capacitatea de şcolarizare stabilită de Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior pentru programul de studii solicitat, conform Guvernului României.

Capitolul referitor la protecția copilului cuprinde următoarele prevederi:

  • „se reglementează statutul minorului neînsoțit ca fiind cetățeanul străin sau apatridul cu vârsta sub 18 ani, care a sosit în România neînsoțit de niciunul dintre părinți sau de un alt reprezentant legal ori care nu se găsește sub supravegherea legală a unei alte persoane.
  • pentru a asigura o intervenție integrată a instituțiilor implicate pentru protecția drepturilor copiilor, la nivelul fiecărui județ și, după caz, la nivelul fiecărui sector al municipiului București se constituie Grupul Operativ pentru Copiii  Neînsoțiți. Rolul acestui grup este să identifice rapid măsura cea mai adecvată pentru protecția minorului neînsoțit. Coordonarea Grupului este asigurată de un reprezentant cu funcție de conducere din partea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Pentru a putea oferi protecție copiilor aflați în astfel de situații critice, Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului pot angaja personal contractual pe durată determinate, care nu poate fi mai mare de 3 ani. Va fi asigurată astfel infrastructura administrativă și resursa umană necesară pentru a oferi protecție copiilor ucraineni care intră în România”.

Foto: 105518881 / Child Ukraine © Oleksandr Grybanov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. Ai nostri nimic. Profesorii nostri? Nimic. Niste prosti suntem toti, iar sibdicatele niste gorile fara creier. Niste gorile mai sarace speram noi.

    1. Ma declar si eu refugiat. Stau aproale de granita si spun ca ma tem de bombele de peste „gard” si bingo, nu platesc nimic. Daca e fatarnicie si bataie de joc, sa fie pana la capat. Adica tu faci misto de intregul corp profesoral al tarii de 3 ani, chemi sa predea in plus profesori pensionari si studenti cand am vazut titulari plangand in sedinte publice ca nu au prins post, dai de toate free ucrainenilor, inchizi scoli ca nu au bani de gaz, caldura, lumina si noi sa strigam mandri Slava Ukraina, nu? Pai tu-ti omori propriul popor, dar dai la altii si noi sa fim fericiti? Noi ce suntem, animale?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ghid pentru combaterea dezinformării și racolării în mediul online, adresat elevilor și profesorilor din medii vulnerabile – lansat de specialiști în combaterea traficului de persoane, justiție și comunicare

Un manual pentru combaterea dezinformării și racolării pe Internet a fost lansat de specialiști în combaterea traficului de persoane, justiție și comunicare, pentru uzul la clasă al profesorilor din învățământul…
Vezi articolul

Motivele pentru care suspendarea grevei generale din Educație a fost decisă doar de către liderii județeni de sindicate și nu de toți membrii – explicațiile sindicatului Sălaj: 65% vor fi creșterile salariale de la 1 ianuarie 2024, pe angajamentele Guvernului / În ce condiții poate fi reluată greva

Suspendarea grevei nu înseamnă încetarea ei, transmite Liga Sindicatelor din Învățământ Sălaj. Potrivit sursei citate, în urma grevei, două dintre cele mai importante revendicări s-au realizat: majorarea salarială între 21…
Vezi articolul

LISTA Cum începe școala în București – Elevii din 24 de școli și grădinițe debutează 100% online, în scenariul roșu. 595 de școli sunt în scenariul galben, adică vor face cursuri în sistem hibrid

Cursurile vor începe online în 24 de unități de învățământ din București, potrivit hotărârii Comitetului Pentru Situații de Urgență. Printre acestea se numără 15 școli gimnaziale, 3 grădinițe, 2 colegii,…
Vezi articolul

Angajări la Agenția care acreditează școlile. ARACIP scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu / În paralel, Guvernul caută să reducă numărul de bugetari

Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP) anunță că scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu, potrivit unei adrese obținute…
Vezi articolul

Apel comun al organizațiilor studențești, ale elevilor și de tineret, în timpul epidemiei COVID-19: Tinerii să rămână la domiciliu și în contact cu reprezentanții instituțiilor de învățământ

Apel comun al Consiliului Național al Elevilor, Alianței Organizațiilor Studențești și Consiliului Tineretului, către tineri, pentru a trata „cu responsabilitate problema epidemiei de SARS-CoV-2 (coronavirus)”. „Îi sfătuim pe tineri să…
Vezi articolul

OFICIAL A fost înființat un comitet interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar. O atribuție constă în propunerea de noi programe naționale de sprijin pentru reintegrarea copiilor care au părăsit școala

A fost înființat Comitetul interministerial pentru prevenirea și combaterea abandonului școlar, potrivit unei decizii publicate vineri, 17 februarie, în Monitorul Oficial. Acesta este un organism fără personalitate juridică, cu caracter…
Vezi articolul