Coreea de Sud: Guvernul, dat în judecată de un grup de elevi din cauza unui examen încheiat cu 90 de secunde mai devreme

2.680 de vizualizări
Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com
Un grup de elevi sud-coreeni a dat în judecată guvernul pentru că examenul lor de admitere la facultate s-a încheiat cu 90 de secunde mai devreme decât era programat, informează BBC.com preluată de Agerpres.

Aceştia solicită câte 20 de milioane de woni (15.400 de dolari; 12.000 de euro) fiecare – costul unui an de studiu pentru a susţine din nou examenul. Eroarea a afectat restul probelor studenţilor, susţine avocatul acestora.

Faimosul examen de admitere la facultate din această ţară, College Scholastic Ability Test (CSAT), cunoscut în coreeană sub acronimul ‘Suneung’, este un maraton de opt ore, cu examinări succesive la mai multe materii.

Suneung este unul dintre cele mai grele examene din lume, iar mizele sunt foarte mari, notează Agerpres.

Testarea determină intrarea la o universitate şi locul de muncă, iar în timpul evenimentului anual se iau o serie de măsuri pentru a-i ajuta pe viitorii studenţi să se concentreze, cum ar fi închiderea spaţiului aerian al ţării şi întârzierea deschiderii bursei, scrie Agerpres.

Rezultatele examenului din acest an au fost publicate pe data de 8 decembrie.

Procesul, intentat marţi de cel puţin 39 de elevi, a pornit de la plângerea elevilor că la un centru de testare din capitala Seul clopoţelul a sunat mai devreme în timpul probei de coreeană – prima materie a examenului.

Unii candidaţi au protestat imediat, însă susţin că supraveghetorii le-au luat totuşi lucrările. Profesorii şi-au recunoscut greşeala înainte de începerea următoarei sesiuni şi le-au dat minutul şi jumătate înapoi în timpul pauzei de prânz, însă aceştia au putut doar să completeze coloanele goale rămase, fără a avea voie să modifice vreun răspuns existent.

Candidaţii au povestit că au fost atât de supăraţi încât nu s-au putut concentra pe restul examenului, relatează agenţia de presă Yonhap. Unii ar fi renunţat chiar şi s-au întors acasă.

Avocatul lor, Kim Woo-suk, a declarat pentru mass-media locale că autorităţile din domeniul educaţiei nu şi-au cerut scuze.

Radiodifuzorul public KBS a citat oficiali care au declarat că supraveghetorul responsabil de centrul de testare unde s-a produs eroarea a citit greşit ora.

Nu este însă prima dată când elevii dau în judecată autorităţile din cauza unui clopoţel care a sunat prea devreme. În aprilie, o instanţă din Seul a acordat 7 milioane de woni (5.250 de dolari; 4.200 de euro) candidaţilor care au susţinut că au fost dezavantajaţi la examenul Suneung din 2021, deoarece clopoţelul a sunat cu aproximativ două minute mai devreme.

Foto: © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


2 comments
  1. …nu s-ar finaliza un asemenea proces la adresa Deca-Ciolacu-Klaus …nici in 34 de ani (vezi procesele revolutiei, mineriadelor etc), decat daca s-ar actiona pe la Haga!

  2. Daca ar da profesorii si elevii in judecata Ministerul Educatiei din Romania pentru trasnaile Deca-Ciolacu-Iohannis, tara nu ar mai avea buget, iar noi ne-am imbogati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Federației Părinților, Iulian Cristache, anunță că a primit de la ministra Educației draftul proiectului de lege în varianta Deca în urmă cu 23 de zile și susține că „nu există vreo secretizare, așa cum apare în presă, cu implicarea Federației pe care o conduc”

„Nu există vreo secretizare cu implicarea Federației pe care o conduc” a legilor educației din partea ministrei Educației, Ligia Deca, „așa cum apare în presă”, scrie președintele Federației Naționale a…
Vezi articolul

Directoarea Daniela Voinea, despre noul mecanism de angajare la școală: Directorul vrea să rămână și el director. O să aducă oameni care să lucreze, astfel încât școala să meargă bine și el să nu aibă probleme

Daniela Voinea, directoarea Școlii Gimnaziale „Sfinții Voievozi” din București, a declarat, referitor la noul mecanism de angajare la școală, că directorul „o să aducă oameni care să lucreze, astfel încât…
Vezi articolul

Universitatea Politehnica București cumpără, de aproape 800.000 de euro, publicitate la metrou, pe mașinile STB, panouri stradale și prin SMS pentru postul de știri Euronews România, o direcție dintr-un departament al instituției de învățământ

Universitatea Politehnica București, condusă de rectorul Mihnea Costoiu, vrea să promoveze postul TV de știri Euronews România, pe care îl deține, printr-o campanie estimată la peste 3,8 milioane de lei.…
Vezi articolul

„O mare de biciclete” în faţa şcolii gimnaziale dintr-o comună arădeană. Primarul Letiţia Stoian: Aproape 200 de elevi merg la școală cu bicicleta. Am realizat o pistă de aproape 3 kilometri, pe fonduri europene, și acum mai facem o pistă, cu fonduri de la AFM

O fotografie care surprinde foarte multe biciclete parcate în faţa Şcolii Gimnaziale din comuna arădeană Semlac este redistribuită pe reţelele sociale şi comparată cu imagini din ţările nordice, unde pedalatul…
Vezi articolul