Coronavirus – Teatrul Bolşoi şi-a închis porţile publicului până la 10 aprilie

80 de vizualizări
Foto: Facebook.com
Teatrul Bolşoi, „templul” baletului rus, şi-a închis luni porţile publicului până pe 10 aprilie pentru a combate răspândirea pandemiei de coronavirus, relatează EFE, preluată de Agerpres. În Rusia, au fost închise şcolile la sfârşitul săptămânii până în data de 12 aprilie.

Teatrul din Moscova a anunțat, într-un comunicat de presă, că nu vor avea loc nici spectacole, nici concerte în sălile teatrului, până pe 10 aprilie. Au fost suspendate și vizitele tuturor artiştilor şi interpreţilor ruşi şi străini.

Agerpres precizează că tenorul spaniol Placido Domingo fusese invitat de Bolşoi să cânte la sfârşitul lunii aprilie, cu prilejul punerii în scenă a operei La Traviata.

Primăria din Moscova a anunţat măsuri de luptă împotriva noului coronavirus, precum interzicerea oricărui tip de activităţi publice în aer liber şi cele la care participă peste 50 de persoane în spaţii închise.

Rusia a înregistrat în ultimele zile o escaladare a numărului de contagieri care au ajuns la 93, dintre care 86 sunt persoane care au contractat infecţia în străinătate, majoritatea în China şi Italia, notează Agerpres.

Foto: Teatrul Bolsoi Facebook

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sindicatele din Educație, după ce Guvernul Bolojan a amânat, pe ascuns, plata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori: Solicităm deblocarea imediată a plăților. Continuă bătaia de joc la adresa salariaţilor din învățământ

Sindicatele din Educație solicită deblocarea imediată a plăților hotărârilor judecătorești câștigate de profesori, potrivit unui comunicat de presă. Amintim că Guvernul a decis amânarea pentru anul 2026 a plății sumelor câștigate…
Vezi articolul

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității rector-parlamentar, posibilitatea demiterii rectorului de către senatul universitar, eliminarea condamnaților din conducerea universităților și aplicarea masteratului didactic

Studenții cer reintroducerea în legea educației a incompatibilității dintre funcția de rector și cea de parlamentar sau lider de partid. În plus, orice condamnare definitivă trebuie să atragă încetarea imediată…
Vezi articolul