Creșa nouă, pentru 110 copii, în Sectorul 2 – zona Pantelimon, anunțată ca proiect de primarul Radu Mihaiu. Clădirea va fi una pasivă, aproape independentă energetic, construită cu bani de la Ministerul Dezvoltării

1.350 de vizualizări
creșe noi
Foto: Captură MDLAP
„Construim o creșă nouă în Sectorul 2 prin programul național derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației”, a scris pe Facebook primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu. Acesta anunță că cele 110 locuri aduse în plus de noul proiect ar crește cu 25% capacitatea pentru primirea copiilor în creșele din sector.

„Suntem singurul sector din București care a reușit să acceseze un astfel de proiect și aștept cu nerăbdare să începem lucrările. Va fi o creșă mare, cu o suprafață construită de 2.409 mp și o capacitate de 110 copii. Clădirea va avea propria spălătorie, bucătărie și cabinet medical. De asemenea, proiectul include o sală multifuncțională și toate spațiile administrative necesare. În jurul clădirii vor fi amenajate locuri de joacă”, a scris Mihaiu.

Este vorba despre o creșă din programul anunțat de Ministerul Dezvoltării, prin care deja 138 de unități au fost aprobate.

Potrivit listei cu creșele aprobate în mai multe localități din România, pentru București restul Sectoarelor sunt în stadiu de cerere pentru aprobarea investiției sau depunerea documentației în termen de 60 de zile.

Lista integrală a creșelor, aici.

„Va fi o creșă prevăzută cu tot ce e nevoie pentru cei mici, într-o clădire pasivă construită cu materiale de ultimă generație. Costul proiectului: 22.262.920 lei, iar întreaga sumă va fi acoperită de MDLPA”, scrie primarul Sectorului 2.

„În Sectorul 2 avem 425 locuri disponibile în creșele existente. Acest nou proiect (110 locuri noi) va crește capacitatea sectorului cu peste 25%”, a precizat edilul. Acesta susține că noua creșă va fi construită pe strada Ion Vlad, din Cartierul Pantelimon.

Foto: captură Google Maps

„Creșa va fi construită în zona Pantelimon, mai exact pe strada Ion Vlad. O zonă care a fost ‘ferită’ la investiții, dar care are o densitate a populației mare și care va crește masiv dacă se fac câteva îmbunătățiri strategice. Termenele de execuție nu sunt stabilite având în vedere că abia s-a aprobat proiectul. Vă țin la curent imediat ce aceste detalii vor fi bătute în cuie.”

Potrivit proiectului făcut de Compania Națională de Investiții, constructorul și proiectantul acestor creșe, spațiul pentru 110 copii ar avea nevoie de 4.568 de metri pătrați de teren, adică laturi de 113 m pe 41 m, iar creșa va avea o suprafață construită de 2.409 metri pătrați. Varianta indicată de primarul Mihaiu ar fi V1, potrivit sumei necesare, adică cea cu pompe de căldură, plus centrală pe gaz pentru încălzire.

Sursa: MDLPA
Citește și:
27 august 2021: Lista localităților în care se vor construi 47 de creșe, plus 91 pentru care se depun încă documente, anunțată de Ministerul Dezvoltării. Cseke Atilla: Încurajez autoritățile locale să depună cereri
19 august 2021: Creșele vor fi preluate în sistemul de educație, de la primării: 15.000 de lei, costul standard per copil în creșă / Vor fi primiți copiii de la 11 luni până la 3 ani
19 iunie 2021: Bugetul Ministerului Educației ar trebui suplimentat cu 150 milioane lei la rectificarea bugetară, „să poată să preia creșele din septembrie”, susține ministrul Educației
17 iunie 2021: Măsurile de protecție din creșe, grădinițe și afterschool-uri impuse în contextul pandemiei vor fi relaxate, pe fondul cererii mari și a locurilor puține


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Mâine nu se redeschid grădinițele, creșele sau after school-urile. Ministrul Educației: Normele de revenire în grădinițe sunt în pregătire, probabil că mâine le vom finaliza

„Mâine nu se vor redeschide” creșele, grădinițele și after school-urilor, a anunțat astăzi, în conferință de presă, ministrul Educației. Deși Hotărârea de Guvern publicată vineri în Monitor prevede că deschiderea…
Vezi articolul

Părinții care nu au reușit să înscrie copiii la grădiniță, în primele două etape, o mai pot face până în data de 1 septembrie / „Trebuie să caute o grădiniță unde mai sunt locuri, chiar dacă nu e lângă casă”, spune secretarul de stat Florian Lixandru

„Părinții care nu au putut să înscrie copiii din lipsă de locuri de exemplu, mai pot căuta la alte grădinițe, care poate nu sunt în apropierea casei sau locului de…
Vezi articolul

Pentru grădinițe și creșe, toaletele sunt comune pentru băieți și fete și nu au pereți despărțitori, potrivit normelor de igienă aprobate prin ordin al Ministerului Sănătății

Grupurile sanitare fără ziduri despărţitoare prezentate de primarul Craiovei pe Facebook au stârnit un val de reacţii din partea cetăţenilor, însă normele în vigoare nu prevăd pereți despărțitori și specifică…
Vezi articolul

Aproape 17 lei per elev pentru activități în Săptămâna Verde, de anul școlar viitor. Elevii pot merge în excursii, la muzee sau la cinema pentru a vedea filme documentare despre mediu / Școlile trebuie să ceară banii printr-o cerere la Inspectorate, să utilizeze fondurile „eficient și responsabil” și să facă un raport privind banii primiți – proiect

Un elev are alocat în jur de 17 lei pentru activități din cadrul programului Săptămâna Verde, de anul școlar viitor, potrivit proiectului de metodologie, pus în dezbatere publică. Banii rămași…
Vezi articolul

Scrisoarea unui părinte anonim către ministrul David: Știți de ce părinții nu își înscriu copiii la grădiniță acolo unde există infrastructură? Infrastructura nu înseamnă doar spațiul grădiniței / Republica Moldova a reușit să asigure mâncarea gratuită pentru toți copiii, investind în cantine

Domnule ministru, în primul rând apreciez apelul dvs pentru ca noi părinții, să ne înscriem copiii la creșă sau grădiniță. Nu-mi aduc aminte de un alt ministru al educației care…
Vezi articolul