Cristina Ghițulică, directorul general al Agenției responsabile cu asigurarea calității în universitățile din România – ARACIS, a fost numită președinte ENQA, Asociația ce reunește instituțiile de profil din Europa / E prima femeie care ocupă această funcție

421 de vizualizări
Foto: Universitatea din București
Membrii Adunării Generale a Asociației Europene pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (European Association for Quality Assurance in Higher Education – ENQA) au ales-o în funcția de președinte al organizației pe Cristina Ghițulică, directorul general al ARACIS, forul din România responsabil cu asigurarea calității în universități. ENQA a precizat pe platforma X, joi seară, după alegerile organizației desfășurate la Bruxelles, că aceasta este prima femeie președinte al Asociației europene.

Potrivit unui mesaj publicat de ENQA pe Facebook, noua conducere a organizației este formată din:

  • Cristina Ghițulică (ARACIS, Romania) – Președinte
  • Kristin Vinje (NOKUT, Norvegia) și Patrick Van den Bosch (VLUHR QA, Belgia) – Vicepreședinți.

Au fost aleși și 3 noi membri ai boardului: Marilena Maniaci (ANVUR, Italia), Bryan Maguire (Quality and Qualifications Ireland – QQI), Federico Moran Abad (Fundación para el Conocimiento madri+d, Spania).

Cristina Ghițulică a ocupat poziția de vicepreședinte ENQA din 2019, fiind membră în boardul organizației europene din 2018.

În România, ea este director general al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) – instituția ce stabilește standarde și verifică îndeplinirea acestora de către universitățile din România – din 2022, după aproape un deceniu în care a ocupat diverse funcții în cadrul organizației, inclusiv pe aceea de vicepreședinte al Consiliului ARACIS (2015-2021).

Anunțul ENQA – pe platforma X:

Ea este profesor la Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii din cadrul Politehnica București, instituție care a semnalat la rândul ei pe Facebook, alegerea ei la conducerea ENQA. Potrivit Universității, numirea este „o nouă reușită pentru comunitatea Politehnica”.


3 comments
  1. O sa puna pe butuci si ENQA, la fel cum a facut cu ARACIS, care acum ar trebui sa se cheme ARABIS. Pentru ca acum promoveaza birocratia si vorbele goale, nu calitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

OFICIAL Decizia Consiliului de Etică în cazul cărții publicate de Lucian Bode în baza tezei de doctorat “viciate” de plagiat: “Nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli de citare” / “O potențială problemă este că nu s-au folosit ghilimelele” / Forul spune că a analizat doar 27 pagini de text

Cartea intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată de Lucian Bode, “nu este plagiată, dar conține un număr mare de greșeli…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor, despre prelungirea vacanței de vară până la 16 septembrie: Schimbă regulile în timpul jocului pentru interesele turismului, nu ale educației

Consiliul Național al Elevilor condamnă, „cu fermitate”, intenția Ministerului Educației Naționale de a amâna începerea anului școlar 2019-2020, la presiunea Ministerului Turismului, se arată într-un comunicat de presă. Reprezentanții elevilor…
Vezi articolul

Testarea elevilor nu se mai face luni și joi săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, anunță Ministerul Educației, care precizează pentru prima dată după contrele publice: Cîmpeanu și Arafat sunt „în permanentă legătură”

Testarea elevilor și copiilor de grădiniță nu se mai face luni și joi, săptămâna aceasta, ci marți și vineri din cauza întârzierii livrărilor de teste pe bază de salivă, potrivit…
Vezi articolul

Pregătirea universităților din UE pentru viitor: „Astăzi, societatea europeană are nevoie mai mult ca oricând de contribuția universităților și a altor instituții de învățământ superior”

Au fost aprobate două inițiative: o propunere a Comisiei de recomandare a Consiliului Europei privind crearea de punți pentru o cooperare europeană eficace în domeniul învățământului superior – ambele vor…
Vezi articolul