Criza din educație: cine duce greul și cine stă în birouri? / Profesorul anonim

22.592 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Zwolska | Dreamstime.com
Recent, ministrul Educației a declarat că, începând cu anul 2022 și până în prezent, numărul normelor din sistemul de învățământ a crescut, ceea ce a dus implicit și la o creștere a numărului de cadre didactice. În opinia sa, această dinamică contribuie la deficitul bugetar în care se află România. Din păcate, această declarație pare să ignore realitățile trăite zilnic de profesorii din teren și să direcționeze responsabilitatea unei crize generale asupra unei categorii profesionale care de ani buni se luptă pentru supraviețuire.

Am intrat în învățământ în anul 2009, într-o perioadă în care și atunci se vorbea despre austeritate (am avut salariul redus cu 25% și naveta nu se deconta). La începutul carierei mele, predam în două școli din mediul rural, în județul Vaslui: aveam 10 ore la o școală și 8 ore la alta, fiind nevoită să fac naveta între localități pentru a-mi completa norma. De-a lungul anilor, odată cu scăderea natalității și cu modificările succesive la nivelul planurilor-cadru, situația s-a deteriorat.

Astăzi, am ajuns să predau disciplina de specialitate în patru școli diferite pentru a-mi putea asigura norma didactică. Din respect pentru elevi și din credința că fiecare copil are dreptul la o educație de calitate, refuz să accept ore din afara specializării mele (cum ar fi educație plastică sau educație fizică), domenii în care, la rândul lor, sunt copii talentați care merită profesori calificați și dedicați.

An de an, mă prezint la inspectorat cu dosarul pentru completarea normei. Sunt nevoită să mă împart între mai multe comunități, să cunosc zeci sau sute de elevi noi în fiecare an, să învăț particularitățile fiecărei școli, ale fiecărei clase, ale fiecărui colectiv. Și nu sunt un caz singular. Mii de profesori din țară, în special din mediul rural, trăiesc această fragmentare profesională.

În tot acest timp, populația României a scăzut, realitate reflectată în statisticile oficiale, în sălile de clasă tot mai goale, în școlile care se închid sau se comasează. În schimb, numărul parlamentarilor a rămas constant. Salariile celor aflați la conducerea țării nu par să reflecte nici „deficitul” invocat, nici „criza” despre care suntem anunțați cu o întârziere strategică, abia după alegeri.

Ni se spune că România este într-o situație critică, că proiectele se vor prăbuși dacă Uniunea Europeană nu ne mai alocă fonduri prin PNRR. Dar nu ni se explică de ce mereu aceiași oameni – în situația aceasta, profesorii, – sunt cei care trebuie să suporte consecințele? De ce la fiecare „război” economic sau bugetar sunt trimiși „soldații”, iar „generalii” rămân în birouri, cu aceleași salarii, aceleași beneficii și aceeași detașare față de realitatea de zi cu zi? De ce noi suntem mulți și ei sunt puțini?

Educația nu este vinovată pentru deficit. Cadrele didactice nu sunt o povară pentru buget. Dimpotrivă – în lipsa unei strategii coerente, a unui plan național de susținere a învățământului rural, a unor politici pe termen lung, tocmai acești oameni, profesorii, sunt cei care țin sistemul în picioare. 

Nu cerem privilegii, ci doar să fim tratați cu onestitate și respect.

Până atunci, vom continua să ne împărțim între mai multe școli, să ne cărăm materialele didactice între localități, să completăm dosare peste dosare pentru o normă întreagă și să ținem vie, cu eforturi personale, o educație pe care alții doar o mimează în discursuri politice.

Foto: © Katarzyna Zwolska | Dreamstime.com / / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


30 comments
  1. Realitatea de pe strada ,nu se datorează profesorilor.Unde sunt cei 7 ani de acasă ,unde este libertatea profesorului sa acorde nota care considera , fără a mai fi tarat la inspectorat și tras la răspundere ,la reclamațiile unor părinți care considera ca știu ei mai bine.Nu mai exista respect pentru profesori nici din partea copiilor,a părinților sau a statului.Si atunci de ce sa stai 4 ore sa predai, alte 4 sa te pregătești pt ziua următoare și seara eventual sa o petreci corectand lucrări…pt un salariu de mizerie

  2. Concluzia mea este ca suntem toți bulversați și este după o analiza făcută în timp. Sunt din Brașov. Este normal , firesc , omenește și cu bun simt ca un dascăl din …a cărui unitate de învățământ are rezultate de promovabilitate de prea mulți ani zero spre minus infinit sa fie remunerat la fel ca un dascăl de la Colegiul Andrei Saguna din Brașov sau Dr.I.Mesota sau Informatica. ? Despre implicare activa în procesul de formare al generațiilor de elevi și de pregătire profesionala continua a dascălilor. Eu cred ca profesia de dascăl are puncte comune cu cea de medic , trebuie sa fii ,, făcut,, pentru asa ceva . Sa ai har . Sa ne uitam la notele luate la titularizare, la ne uitam la mai multe …

    1. Și acum pune-te în situația celui de la un gimnaziu din Cuca Măcăii, care n-a avut ocazia să ia un post la Colegiul Andrei Șaguna pentru că NU erau posturi pe disciplina lui și nici n-au mai fost de 30 de ani.

      Omul acela predă aceeași materie, dar unor elevi mult mai puțin selectați – sau mai bine zis, elevi care vin din ce-a rămas, după ce ți i-a trimis d-tale pe cei mai buni dintre cei buni, care-au dorit și ai căror părinți au avut bani să-i trimită la Brașov.

      Spune-i mulțumesc că-ți trimite elevi care încă mai știu să spună ”bună ziua”, mai știu să scrie și să citească, și că a rămas să se chinuiască cu cei care deschid ușa cu picioarele, urlă ca animalele, nu știu să se șteargă la nas nici când au ajuns la liceu, nu învață nici arși. Și ei trebuie luați de la minus infinit și duși măcar la 5. Munca unui profesor la o astfel de clasă este enorm de mult mai grea decât munca la o clasă cu elevi de nivel măcar mediu – iar dacă sunt acolo elevi buni, deja e o încântare!

      Te-ai pus în locul unui astfel de om? Sau încă ai impresia că rezultatele bune ale elevilor bine selectați la un colegiu național ți se datorează doar d-tale?

      1. Corect și la obiect.Mai sunt multe de zis.
        în colegiile mari s-au titularizat mulți pe cai ocolitoare.
        Eu nu o sa pun semnul egal între unul care a profesat sa zicem în învățământul primar,a participat la o conversie prin cursuri de sâmbătă,a primit un post cu contract pe
        perioada determinata ,
        devenit ulterior pe perioada nedeterminata. și un profesor care s-a specializat intr-un domeniu în care profesează, indiferent de scoala.
        Sa nu mai vorbim de cei pentru care se păstrează posturi pe care le ocupa fără concurs la acele colegii.
        După părerea unora mai trebuie sa fie și renumerati după eticheta.

      2. Doamna Alina sunt mulți(mii) ca dl. Cristi care habar nu au ce însemnă să predai la clase cu copii proveniți din medii defavorizate.De asemenea, pentru unul ca dânsul e ușor să-și dea cu părerea și „să fie puțin bulversat…. după o analiză făcută în timp…”,când habar nu are ce înseamnă să predai în mediul rural, cu navetă făcută la 100 de km,unde sunt clase simultane, cu copii cu CES și „părinți” care stau pe ajutoare sociale și multe,multe alte probleme….

      3. este greu să înțelegi performanța când lucrezi doar cu ,,elite”! ( un răspuns foarte bun dat domnului,care nu pare a fi dascăl)

    2. Sunteti educator si harul pentru dumneavoastra este egal cu nota luata la un examen?Ca educator at trebui sa stiti ca sistemul de notare a fost inventat pentru a usura munca administrativa,atat.

  3. nu sunt oameni suficienti. eu ca profesor de informatică trebuie sa fac și pe bibliotecarul si curier de manuale și informatician cu jumătate de normă la o școală și iar – informatician și responsabil cu transport și montaj dispozitive informatice/ de sunet la diverse evenimente (conferință, serbare etc.) la a 2a școală…. toate astea in norma de profesor.

  4. Specialitatea domnului ministru nu are corespondenta in preuniversitar , deci nu ar avea matrie de predare si nu intelege sistemul.

  5. Ce spui este consecința nesfarsitelor „reforme” făcute de nenumărații miniștrii care s-au perindat la conducerea ministerului. De la Daniel David așteptam cu totul altceva dar vedem ca și el nu e decât un politruc, la fel ca ceilalți, care nu înțelege situația reală. După masurile astea dezastrul va fi și mai mare.

  6. cred ca exagerati
    realitatea este pe strada, in jurul nostru, nu va uitati la ce rezultate aveti ?
    vedeti copii, vedeti testele pisa, rezultate bac sau evaluare nationala, copii ce fug de la scoala sau chiar abandon scolar
    cred ca vi se datoreaza, si imi pare rau sa o spun, dar vand profesorii sunt asa cum sunt si copiii sunt asa cum sunt.
    deco nu va revoltati mu sunteti cei mai saraci, dar nici treaba nu faceti.

    1. Dragă Daniel,nu a exagerat cu nimic. Iar rezultatele reflectă nu doar munca profesorului ci și contribuția părinților și a societății. Abandonul școlar nu depinde de profesor ci de părinte și de politicile publice,create să prevină . Ele nu sunt elaborate și gestionate de profesor. Așa că… direcția în care arunci cu noroi nu e cea corectă.

    2. Ce spui este consecința nesfarsitelor „reforme” făcute de nenumărații miniștrii care s-au perindat la conducerea ministerului. De la Daniel David așteptam cu totul altceva dar vedem ca și el nu e decât un politruc, la fel ca ceilalți, care nu înțelege situația reală. După masurile astea dezastrul va fi și mai mare.

    3. Deci acum dam vina pe profesori pentru abandonul scolar? Nu ar trebui sa ne uitam la situatiile familiale are acelor copii? Majoritatea celor care abandoneaza scoala au probleme in familie in care peofesorii nu pot face nimic

    4. Și tu ești un produs al acestui sistem
      Datorită celor care gândesc ca si tine ne aflam aici.
      Nu poți avea o societate care să evolueze fără oameni educați. In consecință, trebuie investit în educație. Trebuie atrase valorile in sistem . Acele valori nu o sa vină pe banii ăștia. Ele se vor orienta spre alte domenii.

    5. deoarece profesorul a devenit bataia de joc a societatii. parinti vin la scoala sa vb cu profesorul cand odrasla lor nu invata nimic. cum sint copii asa sint si parintii. apoi ce bagi aia scoti. daca salariul este mic , multi profesori buni pleaca. definitivat, gradele , titularizarea multa munca pt nimic. totul tine de respectul societatii fata de profesor. profesorii sint obligati sa i treaca clasa pe odrasle, presiune mare din partea directorilor ca un copil costa.

    6. testele pisa au devenit un bau bau pentru discreditarea profesiilor. Este ,oare ,curriculă scolii românești în concordanță cu cerințele unor astfel de teste? Cu siguranță,nu! Atunci ,scrii vorbe!

  7. Acest ministru face politica austeritatii pe spatele profesorilor si invatatorilor, educatorilor. Un alt ministru inept in istoria invatamantului post comunist. Dar pe acesta pt toate actiunile negandite nu il trimite nimeni acasa?!!
    As dori sa il vad sa predea la 3 scoli pt norma si sa faca naveta zilnic, sa vedem ce zice, sa aibe si o familie cu 2-3 copii, gospodarie de facut ?!!

  8. Ca un profesor de artă plastică să își completeze norma în mediul rural, după cum spuneți dvs. in articol, îl condamnați la o navetă insuportabilă, pe cheltuiala proprie. Predați artă plastică, ușurând viața altora! Eu am predat, fiind profesoară de română în mediul rural, desen. A fost minunat! Am învățat multe și am combinat desenul cu literatura. După ce că sistemul e varză, punem bețe în roate suplimentar.

    1. Dacă un profesor de artă plastică, a cărui completare de normă este în mediul rural, este condamnat la o navetăi nsuportabilă, atunci care este adjectivul potrivit pentru naveta doamnei profesor ( autoarea articolului ) care se deplasează în patru școli pentru a avea norma completă? A preda doar ore în specialitate, cum a ales autoarea articolului, înseamnă a da o șansă elevilor din mediul rural să aibă profesori calificați la toate disciplinele, nu a ușura viața altora. Faptul că dumneavoastră considerați că e minunat ca un elev să învețe o disciplină de la un profesor care este la fel de calificat ca elevul respectiv, arată că sistemul e într-adevăr varză nu doar din cauza celor care îl conduc! Nu aș fi postat acest comentariu, dacă nu aș fi în aceeași situație cu autoarea articolului, cu diferența că eu am ore doar în specialitate doar în trei școli, fără să am cazier că urmare a condamnării la o navetă insuportabilă.

    2. Sunt profesor de aceeași disciplină și e drept ca am norma în 3 scoli . Fac naveta s-o mi se decontează aceasta cheltuiala. E drept că naveta costa mai mult pentru ca merg cu mașina personala deși dacă as merge cu microbuzul nu as mai cheltui în plus.. Mărirea normei ni se datorează deoarece în școlile, din jud.Alba, în care am predat 90% dintre cadrele didactice, titulare sau chiar suplinitoare , dar de mai mult de 3 ani, aveau 2-3 ore la plata cu ora. Deci puteau face 20- 21 de ore, dar acum ca nu se mai plătesc nu se mai poate. Eu nu am avut PCO ca nu am acceptat sa predau muzica sau Ed.sociala, deoarece nu e specialitatea mea, și îmi rotunjesc veniturile cu cele la care ma pricep ( tablouri, proiecte de decorare interioara,etc.)

  9. Trebuie ca sindicatele să se mobilize, să blocheze următoarele activități, cu ieșitul în stradă și greva față de concursul de titularizare.
    Profesorii fiți uniți, nu ca în 2023.

  10. Oricum domnule ministru, cine a inventat norma de 18 ore a fost un deștept.
    Vă cer public să rezolvați următoarea problemă:
    Un profesor de matematică locuiește în orașul X, are locuința și mașina. Este titular în comuna A, pe o catedra de matematică, gimnaziu, unde are 18 ore, 16 ore TC + 2 ore de opțional. Alte ore nu există în școală A. Orașul X este la distanță de 25 km față de comuna A.
    Teoretic ar avea nevoie de încă 2 ore. Dar în gimnaziu, fiecare clasă are câte 4 ore.
    Deci “sistemul” îi găsește 4 ore la școala gimnazială B, aflată la 30 km față de localitatea Ași față de localitatea de domiciliu X.
    In localitatea B, profesorul trebuie să meargă în cel puțin 2 zile, dar asta nu ar fi de dorit. Ar merge probabil în 3 zile
    Deci dimineața, profesorul nostru merge de-acasă la școala A, apoi de-acolo la școala B, și apoi acasă. Asta în 3 zile din săptămâna.
    Deci se încadrează sau nu în cele “24 minute în plus pe zi”?

    În situația de mai sus, sau altele mai rele, sunt toți profesorii din rural.

  11. Mai lăsați poveștile astea lacrimogene.
    Că a dus de acasă niște vechituri pe care nu avea unde să le arunce.
    Unii se plângeau că în pandemie consuma curent cu laptopul pt școală, câtă zgârcenie. Cat sa consume 2 lei pe săptămână când era și f ieftin curentul. Sau că cumpăra un top de hârtie de 7 lei pt lucrări.

    Hai sa vă răspund eu exact:
    În birouri și în simpozioane și diurne stau exact inspectorii și directorii care acum se plâng că nu mai pot lua PCO pe care nu le făceau și îndeamnă pe restul la greve. Restul fac 2 ore in plus, nici nu se simt 2 ore. Ce atâta zarva.

  12. Societatea românească nu înțelege că se bucură pentru propria ei condamnare pe termen lung. Jubilează acum pentru că vede „profesorașii” pușii la punct, fără să realizeze că peste câțiva ani vor plânge după educația pe care copiii lor nu o vor primi niciodată.Un profesor care își face treaba cu adevărat, care trăiește fiecare oră predată cu intensitate și pasiune, care se implică emotional și intelectual în fiecare lecție, nu poate susține fizic și psihic mai mult de 16-18 ore pe săptămână. Norma aceasta nu a apărut din întâmplare acum 50-60 de ani! A fost stabilită de oameni care înțelegeau că predarea autentică înseamnă mult mai mult decât să stai în fața unei clase și să reciti din manual. Înseamnă să te consumi pentru fiecare elev, să îți dai energia vitală pentru ca ei să înțeleagă, să se dezvolte, să devină oameni.Dar guvernanții noștri, în genialitatea lor, au găsit formula perfectă: să ne taie salariile fără să spună direct că ne taie salariile! Cresc norma cu 2-4ore și ne spun că muncim prea putin. Ei bine, să știți că un salariu de 6000 de lei net după 25-27 de ani de muncă și la 50 de ani nu era nici măcar decent, dar era măcar suportabil. Orele acelea suplimentare pe care le făceam unii dintre noi erau MUNCĂ PLĂTITĂ SUPLIMENTAR, nu un spor inventat. Era o alegere! Puteai să le faci dacă aveai energie și dacă aveai nevoie de bani.
    Este josnic sa i spui unui om care a ales sa muncească de nevoie 2 ore suplimentar de-a lungul anilor pentru că avea un salariu foarte mic că acum orele alea sunt in norma, sa muncească gratis pentru ele.

    Dar problema reală nu este nici măcar aici. Problema reală este că în România sunt sute de școli și licee unde se fac ore complet inutile de ani de zile! Acolo unde bacalaureatul este o glumă proastă, unde din 100 de elevi poate că 5 îl iau, și nici măcar ei nu știu să scrie corect. Acolo unde elevii vin la școală ca să își petreacă timpul până devin majori și pleacă în străinătate. Acolo unde profesorii au renunțat de mult la orice tentativă de a preda ceva pentru că elevii nu au nici cel mai mic respect pentru educație.Și de ce să aibă respect? Când societatea întreagă a râs de noi zeci de ani! Când ne-au numit „profesorași” cu salarii de mizerie! Când ne-au spus că suntem leneși, că avem vacanțe multe, că nu muncim decât câteva ore pe zi! Când un profesor începător câștiga exact cât era chiria pentru un apartament de două camere și era nevoit să locuiască în casa părintească toată viața pentru că nu își putea permite să trăiască independent! Cum să aștepți tu, societate românească, sacrificiu și dedicare infinită de la oameni pe care i-ai umilit și marginalizat zeci de ani? Cum să aștepți ca un profesor care a trăit în sărăcie să se dedice cu totul pentru elevii unei societăți care l-a disprețuit?

    Și totuși! Și totuși avem profesori extraordinari! Avem elevi extraordinari! Avem rezultate extraordinare la concursuri internaționale! Avem licee care fac minuni! Avem oameni care, în ciuda tuturor acestor umilințe, își iubesc meseria și o fac cu pasiune și cu drag! Sunt eroi, nu realizați asta? Sunt eroi care și-au sacrificat confortul material pentru a face educație adevărată!Dar acum îi lovim și mai tare! Acum îi pedepsim pentru că au îndrăznit să protesteze! Acum îi obligăm să facă și mai mult cu același salariu insuficient! Și voi vă bucurați! Vă bucurați că „în sfârșit cineva i-a pus la punct pe profesorii ăștia răsfățați”!Nu înțelegeți că vă bucurați pentru propriul vostru eșec? Nu înțelegeți că profesorii aceștia extraordinari, care au rezistat până acum din dragoste pentru meserie, vor fi și mai demoralizați, și mai triști, și mai puțin motivați să se dedice cu totul pentru elevii unei societăți care îi disprețuieste? Guvernanții se vor alege cu câțiva bani otrăviți, cu câțiva lei economisiți pe spatele acestor oameni care au făcut educație din pasiune. Dar pe termen lung, toți vom plăti! Toți vom avea de suferit! Întreaga societate va plăti prețul acestei politici otrăvite!
    Pentru că, în final, calitatea educației nu o fac calculele birocratice și optimizările administrative. O fac profesorii care își iubesc meseria și elevii care respectă învățătura. Iar când distrugi motivația profesorilor și când cultivezi disprețul pentru educație, nu mai ai cu ce face școală adevărată.Așa că bucurați-vă acum, că pe termen lung vom plânge cu toții! Bucurați-vă că i-ați pedepsit pe profesori, pentru că peste câțiva ani veți plânge după educația pe care copiii voștri nu o vor primi niciodată!

  13. 100% aceasta este realitatea din mediul rural. Fără acești oameni sistemul de învățământ din rural s-ar fi dus la naiba. Cunosc un amic, profesor, cu doar 2 ani în învățământ care a primit dirigenție și o clasă goală. Ce a făcut? A pus geamuri la ferestre, hărți și tablouri pe pereți, față de masă pentru catedra, brad de Crăciun, și toate astea din leafa lui de profesor. De ce? Pentru ca-i pasă și își face meseria în credință. Prin măsurile propuse, domnule David vei alunga tinerii din acest domeniu, care pot aduce într-adevăr o schimbare. Sindicatele trebuie să acționeze și să nu accepte aceste măsuri.
    Eu lucrez în privat, niciodata în sistemul bugetar, dar toate aceste măsuri ne vor afecta pe toți.

    1. Și pe lângă toate astea, există în țara asta, din păcate, o liotă din ce in ce mai mare de grobieni care înjură profesorii, școala. tot ce tine de valorile educaționale și care habar nu au de nimic. Mulți nu sunt în stare sa-si educe propriii copii dar se pricep la învățământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiadă de matematică cu probleme, la clasele a V-a și a VI-a. Părinții acuză umflarea notelor în anumite județe. Radu Gologan: Am cerut copii ale lucrărilor notate cu peste 25 de puncte

Olimpiadă cu probleme, anul acesta, la matematică. Ecaterina Andronescu a modificat regulamentul de organizare a olimpiadei județene și în locul numărului fix de “câștigători” pe fiecare clasă care se calificau…
Vezi articolul

Mintea adolescenților și tehnologia. Datele de până acum nu confirmă că problemele mintale s-ar adânci în timp, pe măsură ce sunt folosite mai mult telefonul smart, social media sau televiziunea – studiu britanic

Nu există, în acest moment, dovezi suficiente că folosirea tehnologiei de către adolescenți are un impact în creștere asupra sănătății mintale a acestora, potrivit unui studiu realizat de experți de…
Vezi articolul