Cu o zi înainte de termenul limită impus profesorilor pentru a declara dacă vor să se vaccineze, Ministerul Educației anunță „disponibilitatea” universităților de Medicină de a le explica celor din învățământ de ce e bună vaccinarea

33.522 de vizualizări
propunerea de scoatere a profesorilor de sport de la clasele primare
Ministerul Educatiei / Foto: edu.ro
Universitățile de medicină și farmacie și universitățile care au în structură facultăți de medicină și farmacie își declară disponibilitatea de organizare și participare în webinarii și sesiuni de informare destinate personalului din sistemul național de educație, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației, primit de Edupedu.ro Anunțul vine cu doar o zi înaintea expirării termenului limită dat profesorilor de către școli și minister pentru a-și declara disponibilitatea la vaccinare.

Comunicatul ministerului este unul de mulțumire la adresa facultăților de medicină, deși până în acest moment nicio instituție de învățământ superior și nici Ministerul Educației nu au organizat sesiuni de informare pentru profesori.

„Ministerul Educației mulțumește învățământului superior medical românesc pentru disponibilitatea de implicare în promovarea informațiilor corecte în legătura cu vaccinarea anti Covid-19, precum și tuturor universităților care și-au oferit sprijinul pentru organizarea centrelor de vaccinare”, scriu reprezentanții ministerului.

Aceștia anunță disponibilitatea declarată de universități de organizare de webinarii destinate profesorilor.

„Prin prisma importanței reprezentată de corecta informare privind vaccinarea, în scopul creșterii siguranței sanitare în școli, universitățile de medicină și farmacie și universitățile care au în structură facultăți de medicină și farmacie își declară disponibilitatea de organizare și participare în webinarii și sesiuni de informare destinate personalului din sistemul național de educație.”

Informația că abia acum universitățile sunt disponibile să facă sesiuni de informare pentru profesori vine foarte târziu, cu doar o zi înaintea expirării termenului limită dat de Ministerul Educației tuturor școlilor, inspectoratelor școlare și caselor corpului didactic de a prezenta situația cu personalul dispus să se vaccineze.

Concret, pe 5 ianuarie, prin Adresa nr. 23 de la Direcția Generală Învățământ Preuniversitar, ministerul a cerut o raportare numerică cu privire la disponibilitatea de vaccinare a personalului din învăţamânt, și ministrul a anunțat că datele vor putea fi luate în calcul în decizia de deschidere a școlilor.

În această perioadă, din 5 ianuarie până pe 13 ianuarie, nu a existat nicio informare a profesorilor organizată de universități sau de instituții de învățământ, ori de ministerul Educației.

În aceste condiții în județul Botoșani, de exemplu, doar 46% dintre profesori vor să se vaccineze anti-COVID-19, potrivit șefului inspectoratului școlar.

Nevoia de informare a cadrelor didactice era cunoscută autorităților din Educație încă din decembrie, când un sondaj făcut pe 13.356 de profesori de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” arăta un procent dezastruos în ceea ce privește disponibilitatea de vaccinare a profesorilor.

Mai exact, 56,3% dintre aceștia spuneau că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19. De asemenea, 43,2% declarau că își doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.

În comunicatul de miercuri seara mai scrie că Ministerul Educaţiei „a solicitat tuturor şcolilor, inspectoratelor şcolare şi universităţilor publicarea pe pagina web proprie a linkului către Platforma naţională de informare cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.”

Foto: edu.ro


7 comments
  1. Eu sunt deacord cu decizia personala de a nu va vaccina , deși de la vaccinurile impuse de stat pe vremea lu Ceaușescu nu ati murit, iar de la miile de medicamente luate din farmacii asemenea dacă ati fi citit reacțiile adverse v ati fi tratat cu ce!? A si daca copii mi se îmbolnăvesc de la scoala sau cursurile sunt suspendate cand veți avea covid pot sa va dau în judecata ce ziceți?

    1. @Mimi
      1) Produse in graba, chiar si unele vaccinuri clasice au creat probleme majore. Vezi, de ex., Incidentul Cutter, in urma caruia zeci de mii de copii s-au imbolnavit de polio, unii chiar foarte grav.
      2) Cand un medicament poate avea reacții adverse, e problema ta daca-l iei sau nu.
      Vaccineaza-te si tu si copiii, asa ai rezolvat si ultimul punct. Doar vaccinul e eficient, nu ?
      3) Cel putin pentru mine, Dictatura (neo-)Comunista nu e o soluție. Daca ai nostalgia ceaușeștilor, poți sa încerci, voteaza neo-marxistii „curcubei” [sau curcu(B)oi ? ].

  2. O veste si mai imbucuratoare vine din ,,lumea stiintifica”, care, fiind nevoita sa tina pasul cu vremurile, reactioneaza prompt. Cica s-a inventat rucsacul izoleta care, la o simpla sesizare a pericolului se va deschide sub forma de cort (ceva de genul airbag-urilor de la masini, pentru cine sta mai prost cu imaginatia) spatiu creat fiind (se intelege) complet izolat antivirusi, purtatorul putand sa-si duca viata linistit in acesta pe timp de vara. Inca n-au rezolvat cu incalzirea dar pana la un nou val vor gasi ei ceva solutii ca doar deaia sunt ,,cercetatori”. O fi adevarat sau e un zvon al adeptilor teoriilor neconspiratoare? Fiind un pamflet, postarea tre’ inteleasa ca atare (de cine mai poate evident).

  3. Să înceapă prin a înțelege că noi profesorii nu suntem împotriva vaccinarii. Suntem împotriva administrării unui vaccin netestat suficient. Si suntem împotriva asumării ca e posibil sa aibe efecte adverse dar ca nu putem sa ii dam in judecată pentru daune…

  4. Comic !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marcel Ciolacu: Clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională / Lista celor 450 de școli care organizează programul „Masa caldă” va fi validată azi, potrivit premierului

Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern că „în domeniul învățământului, clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională”. Este…
Vezi articolul

Închiderea școlilor în pandemie – „o decizie mai degrabă politică”, „una dintre greșelile strategice pe care le-au luat ministerele Educației”,  apreciază directorul pentru educație al OCDE, Andreas Schleicher / În România, școlile au fost închise complet de patru ori în doi ani

“Uitându-ne în urmă, poate vedem că acele închideri ale școlilor au fost una dintre greșelile strategice pe care le-au luat ministerele Educației” în timpul pandemiei Covid-19, apreciază directorul Direcției pentru…
Vezi articolul

Propun ca familiile participanților la olimpiadele naționale să suporte costurile pentru transport, cazare și masă, dacă efortul bugetar este atât de mare, sugerează un părinte / Secretarul de stat Zoltan Kallos: Nu ne-am propus să facem economie, ci să ne asigurăm că se califică cei mai buni copii la aceste etape

Zoltan Kallos, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a explicat că măsura creșterii pragului de calificare la etapele naționale la 60% nu a fost adoptată pentru a face…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul

Florian Lixandru o acuză pe ministra Educației, Ligia Deca, că i-a retras atribuțiile „pentru un delict de opinie” / Secretarul de stat scrisese pe Facebook că PSD va propune în Coaliție ca legile să nu fie grăbite, ci finalizate până în martie 2024

Florian Lixandru o acuză pe ministra Educației, Ligia Deca, că i-a retras atribuțiile pentru un delict de opinie, potrivit unui postări pe Facebook a secretarului de stat. Lixandru este secretar…
Vezi articolul