Cum arată o oră de prevenție antidrog pentru elevi, la Alba Iulia – Alba24.ro

[jp_post_view]
Agenția Națională Antidrog
Foto: Pixabay.com
Consumul a crescut iar în România, iar cei care se ocupă de prevenția în școli și licee, față de alcool, droguri și tutun, au rămas blocați în anii 2000: Agenția Națională Antidrog, instituție cu statut special în cadrul MAI, ce are centre în fiecare oraș, scrie publicația Alba24.ro. Aceasta notează că a avut ocazia să urmărească un workshop despre droguri, alcool și tutun la Alba Iulia, alături de 15 elevi de clasa a VIII-a. 

Prevenția celor de la Agenția Antidrog se bazează pe actitivăți învechite și pe alocuri plictisitoare pentru un elev de clasa a VIII-a sau de liceu, pe care îl pierzi după nici cinci minute de discurs, scrie Alba24.ro.

Din relatarea acesteia:

  • „La Casa de Cultură a Studenților din Alba Iulia, într-o sală prost luminată și care nu a mai fost modernizată de cel puțin 20 de ani, 15 elevi de clasa a VIII-a, de la Liceul Sportiv s-au așezat pe scaune.”
  • „Timp de 40 de minute a urmat un joc de cunoaștere, un icebreaker, clasicul joc de team building din anii 2010 folosit prin organizații de studenți sau corporații. Un ghem de sfoară a fost aruncat de la stânga la dreapta, iar elevii care stăteau și-au spus numele și două calități care încep cu litera numelor lor. După jumătate de oră, mare parte dintre cei prezenți erau deja plictisiți și se țineau de sfoara din mână.”
  • „Prezentarea comisarului nu a atins deloc ideea de droguri și ce sunt drogurile, ci doar ce pățești dacă te prinde polițistul cu droguri la tine. Ești pedepsit dacă consumi droguri, ești pedepsit dacă transporți droguri, dacă faci trafic de droguri. Toată interacțiunea de după cele 40 de minute de ținut sfoara în mână s-a rezumat la pedepse.”
  • „Nimic despre ce sunt drogurile despre care toți idolii lor cântă, despre trapperii sau formațiile care promovează consumul de droguri. Doar ce pățești dacă ești prins.”
Citește articolul complet pe Alba24.ro

2 comments
  1. Problema e complexa si, din cate vedem, e tratata artificial si superficial.

    Acele metode „subtile” cu jocuri psihologice cu sforicele si implicare copilaroasa nu au cum sa tina la elevi/tineri/persoane desensibilizate/desensibilizati prin contact direct si permanent cu injuratura de rigola si gandirea de cea mai joasa speta limitata la poftele si nevoile (mai mult sau mai putun reale si/sau necesare ale) corpului material.
    Toate cate se intampla (pe strada, prin mahalaua de multe ori sub nivelul subzistentei si „controlata” doar (!!??) de traficanti de orice – droguri, carne vie s.a.m.d., impanzita de smecherasi si parnaiasi si asa-zisi „cantareti” total NE-muzicali si infuzata pana la refuz de televiziuni cu programe si festivaluri sub nivelul civilizatiei etc) plus lipsa reala a masurilor legale. Vedem ca exista coruptie in politie, ca exista festivaluri de prost gust si „asezonate” cu droguri si drogati, ca exista drogati care comit infractiuni si chiar crime etc, dar pedepsele …nu prea se vad, se lasa mult asteptate … Pana cand? Pana uita lumea faptele si faptuitorii si se prescriu?!

  2. Fiecare pasăre cântă pe limba ei. Ce vă așteptați, să știe un comisar de poliție ce versuri mai scrie trapperul ăla prins cu droguri pe la Untold, am și uitat cum își spune?

    De ce-ar sta un om care are o anumită profesie să învețe să facă meseria altora – a psihologilor, a consilierilor, a medicilor etc? Chestiunile astea le puteți băga pe gât doar profesorilor, noi putem fi – pe lângă profesori – și medici, și agenți de poliție, și paznici, și secretari, și contabili, și juriști, și te miri-ce îi mai vine în minte ministrului sau câte unui parlamentar năstrușnic. Dar comisarii de poliție n-au legătură cu asta și lor nu le poate ordona Deca să devină psihologi peste noapte, cum ne-a ordonat nouă.

    PS Acum vom deveni și muzicologi, versați în domeniul muzicii trap sau rap, ca să putem să ne ”apropiem” de elevii consumatori sau interesați de droguri, și să le vorbim despre cum nu e bine și nu e frumos să se drogheze! Că uite, noi nu ne-am drogat și iată ce bine am ajuns! (Parcă văd că la o așa abordare, se mai apucă 10 pe lângă cei deja dependenți.)

    CE vreți de la noi?! Minuni nu putem face. Și nici Poliția Română, din câte văd. Poate-ar fi cazul ca prevenția să înceapă și de la stârpirea ofertei, nu de la capătul opus al problemei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Încă o autoritate care „analizează” ce e de făcut cu salariile celor din Educație – Parlamentul. George Purcaru, FSLI: Am ridicat problema sporurilor, a decontării navetei și a orelor suplimentare pentru personalul nedidactic. Au promis că de mâine vor analiza situația / Protestele continuă joi în mai multe județe

Reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) au discutat cu Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, cu ministrul Muncii și Ministrul Finanțelor despre aplicarea în integralitate a legii salarizării 153 din…
Vezi articolul

Premierul Cîțu, despre intrarea școlilor în online: Și anul trecut am avut o vacanță prelungită care a ajutat și a redus valul 3, dacă ajungem acolo vom lua această decizie / Despre cele 4 mii de cazuri de infectare din școli: Ăsta este un semnal pentru profesori că ar trebui să se vaccineze

„Și anul trecut am avut o vacanță prelungită care a ajutat și a redus valul 3, dacă ajungem acolo vom lua această decizie”, a declarat premierul Florin Cîțu la Digi…
Vezi articolul

Concedii neefectuate ale profesorilor și angajaților din școli. Până pe 31 ianuarie, toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar datele despre rechemările din concediul de odihnă

Toate școlile din județul Dolj vor transmite inspectoratului școlar, până la data de 31 ianuarie, datele despre rechemările din concediul de odihnă şi concediile neefectuate ale angajaților, potrivit unei adrese a…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Economie 2020, atribuit americanilor Paul Milgrom și Robert Wilson pentru „îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei şi invenţiilor referitoare la noile formate ale licitaţiei”

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, la Institutul Karolinska din Stockholm, americanilor Paul R. Milgrom și Robert B. Wilson pentru „îmbunătăţirile aduse teoriei licitaţiei şi invenţiilor referitoare la…
Vezi articolul