Cum poate ajuta chimia la prevenția poluării. Nicoleta Sandu, doctorandă în România: O adevărată muncă detectivistă în care investigăm și explicăm fenomenele

1.067 de vizualizări
Foto: © Dmytro Zinkevych | Dreamstime.com
Prinsă de ”microbul” chimiei încă din școala generală datorită lecțiilor în laborator, Nicoleta Sandu e acum doctorandă a Facultății de Chimie de la Universitatea București, cu o teză axată pe sinteză organică. Tânăra care își petrece mare parte a timpului în laborator a explicat pentru LearnGate.ro că detecția și prevenția poluării e unul dintre domeniile în care pot fi utilizate rezultatele cercetărilor sale, prin intermediul senzorilor.

Cu o carieră de cercetător în pregătire, Nicoleta Sandu le spune copiilor pasionați de chimie că studiul acestei materii deschide porțile pentru o carieră în industria farmaceutică, cosmetică sau medicală, dar și în domeniul anti-dopingului sau al criminalisticii.

Rep.: De unde a venit atracția ta pentru chimie, ce te-a determinat să urmezi această carieră?

Scânteia s-a aprins în școala generală, unde am întâlnit o profesoară care mi-a insuflat plăcerea și atracția pentru chimie. Apoi, în anii de liceu am întâlnit o altă profesoară care m-a inspirat în continuare și mi-a susținut dragul de a învăța chimie, de a înțelege, de a lucra suplimentar. Dumneaei m-a și îndrumat spre Facultatea de Chimie a Universității din București, pentru că-mi doream să continui studiile în acest domeniu.

Citește tot articolul pe LearnGate.ro.

Foto: © Dmytro Zinkevych | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor reacționează după ce Guvernul a aprobat alocări de doar 2,4% din PIB pentru Educație în următorii 50 de ani și cere ca procentul să fie cel puțin 4,7: Subfinanţarea cronică a învăţământului din România are efecte devastatoare

Consiliul Naţional al Elevilor „condamnă cu fermitate modul în care Guvernul României îşi propune să sprijine dezvoltarea sistemului de educaţie şi solicită revizuirea documentului de prognoză şi a policitilor bugetare,…
Vezi articolul

Ce mă îngrijorează este că avem profesori plătiți care nu vin la ore, spune prefectul județului Timiș, după ce 20 de profesori erau absenți și 92% din elevi nu erau prezenți la ore, în urma unui control în 18 licee și colegii cu învățământ seral: Cum ne putem baza pe meseriașii formați de aceste licee?

Mihai Ritivoiu, prefectul județului Timiș, a declarat, pentru TVR Timișoara, că este îngrijorat de faptul că unii profesori care predau elevilor de la seral nu vin la ore și sunt…
Vezi articolul
Bursele elevilor

Petiție pentru ca elevii din loturile naționale olimpice să primească burse de excelență, cu peste 1.000 de semnături în 4 zile / În prezent, elevii care ajung la fazele internaționale pot primi bursă de merit, acordată și celor cu medii sub 5

O petiție pentru includerea elevilor din loturile naționale olimpice – care ajung la fazele olimpiadelor internaționale – printre cei care primesc burse de excelență a fost semnată de peste 1.000…
Vezi articolul