Cum transformi alocația copilului în 45.000 de euro pentru un start bun în viață

5.761 de vizualizări
Foto: PROTV
Cum ar fi ca la 18 ani copilul tău să primească 45.000 de euro? Se poate doar cu alocaţia de la stat, dar banii trebuie puşi la treabă. Un astfel de start în viaţă este posibil dacă investiţi aproximativ 150 de lei pe lună, timp de 18 ani, într-un fond de acţiuni, arată un calcul al Asociaţiei Administratorilor de Fonduri. Horia Gustă, preşedintele Asociaţiei Administratorilor de Fonduri, a fost invitatul Stefanei Todica la emisiunea iBani de la PROTV şi a explicat, pe înţelesul tuturor, cum funcţionează această soluţie investiţională.

Ce face un astfel de fond de investiții?

Pune banii la treabă şi caută soluţii pentru a produce randamente investitorilor. Pentru asta, investeşte în mai multe instrumente, de la depozite şi titluri de stat, până la obligaţiuni şi acţiuni. Imaginaţi-vă că un fond de investiţii este ca o echipă de fotbal. Nu trebuie să vă pricepeţi foarte bine, pentru că antrenorul, adică administratorul, trimite cei mai buni jucători în teren, adică decide în ce să investească banii voştri, pentru a-i înmulţi.

Şi, poate cel mai important, nu aveţi nevoie de mulţi bani pentru a deveni investitori. Puteţi face acest exerciţiu de economisire inteligentă şi cu 50 de lei, şi cu 100 de lei, şi cu 1.000 de lei pe lună.

Ştefana Todică: Economiile românilor au crescut cu aproximativ 30% în pandemie. Cum pot investi inteligent aceşti oameni?

Horia Gusta: ”Pandemia ne-a arătat că nu mai există aşa multe variante de a cheltui banii şi a deschis calea soluţiilor investiţionale, iar eu astăzi aş vrea să vă vorbesc despre soluţia investiţională numită fondul de investiţii. Este o alternativă europeană şi mondială foarte utilizată, este o soluţie care este la îndemâna tuturor, este o soluţie foarte profitabilă, extrem de transparentă şi o soluţie care îţi dă acces la sursele pe care le investeşti în orice moment. O particularitate a fondurilor deschide de investiţii este aceea că ai acces la bani oricând, obligaţia administratorului de fond fiind aceea de a plăti răscumpărarea într-un termen de maxim 10 zile lucrătoare, lucru care în fapt se întâmplă, în mod curent, în două-trei zile lucrătoare de la data la care investitorul îşi exercită această opţiune”.

Ştefana TodicăCând vorbim despre fonduri de investiţii, vorbim şi despre diversificare, lichiditate şi accesibilitate. Ce înseamnă acest lucru?

Horia Gusta: ”Diversificarea este un atribut extrem de important. Asta înseamnă că un fond de investiții are ca principală regulă de investiţii diversificarea. El nu poate să investească niciodată mai mult de 10% din totalul banilor acumulaţi într-o singură investiţie, (…) nu-ţi pune toate ouăle în acelaşi coş. Acest lucru este transpus şi în industria fondurilor de invesitii. Niciun fond de investiţii nu are voie să îşi pună toţi banii în aceleaşi instrumente şi asta e un principiu foarte sănătos, pentru că trebuie să îţi diversifici plasamentele şi să obţii randamente din instrumente mai multe în care te duci cu banii.

”Din perspectiva lichidităţii, este exact cum vă spuneam: ai acces la bani oricând. Nu eşti constrâns că trebuie să aştepţi până la scadenţa unui depozit, ci pur şi simplu, aşa cum ai intrat în fond, aşa poţi să şi ieşi. Fără a te penaliza, aşa cum se întâmplă în cazul depozitelor, dacă ai nevoie de bani mai devreme ajungi să pierzi dobânda acumulată până la acel moment. Fondul de investiţii nu funcţionează aşa, fondul de investiţii îţi dă acea acea creştere pe care o are fix la data la care ai venit cu cerere de răscumpărare la administratorul de fonduri. Accesibilitatea – administratorii de fonduri oferă canale de a cumpăra fonduri, de la canale bancare, poţi prin intrarea într-o sucursală sau prin accesul la o platformă bancară să accesezi fonduri de investiţii sau există administratori care au chiar platforme online, unde poţi să faci toate operaţiunile online, să cumperi fonduri, dar să şi răscumperi din ele”.

VIDEO și articolul integral pe ȘtirilePROTV.ro

Foto: PROTV


1 comment
  1. Este clar că trăiți în altă sferă financiară, dar realitatea arată că mulți români au rămas fără loc de munca, nicidecum că le-au crescut economiile!!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Campanie susținută de BCR, prin proiectul Școala de Bani

Concurs național, cu premii, pentru elevii din clasele P-IV, lansat de Școala de Bani, BCR. Înscrierile sunt deschise până pe 22 noiembrie și pot fi făcute de învățători

Un nou concurs de creație – desene și picturi – este lansat la nivel național în cadrul proiectului “Școala de Bani“, pentru elevii din clasele primare. Sunt invitați să se…
Vezi articolul

Eurobarometru: România, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la cunoștințe financiare. În același sondaj peste jumătate dintre români cred că știu foarte multe lucruri despre bani, fiind pe primul loc în Europa la auto-percepție / Care au fost cele 12 întrebări

Unul din doi români crede despre el că știe foarte multe sau mai multe lucruri despre bani decât media adulților din țara sa, potrivit celui mai recent Eurobatometru – sondaj…
Vezi articolul

Campanie susținută de BCR, prin proiectul Școala de Bani

Mihnea, elev de 17 ani din Târgu Jiu, despre experiența Early Innovators Business Plan Competition, la care a câștigat premiul I: Am învățat cum să scriu un plan de afaceri și cum se face o documentare, m-a învățat și cum să țin un discurs în fața unui potențial investitor ca să-l conving

Am deprins cum să scriu un plan de afaceri și cum se face o documentare în cadrul competiției Early Innovators Business Plan, spune Mihnea Neacșu, un elevul în vârstă de…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Concursul pentru liceeni care a contat foarte mult în portofoliul unei eleve care acum e clasa a XII-a și deja a fost admisă la 8 universități din SUA: „Această competiție a fost un pas foarte important pentru mine” / Au început înscrierile pentru EIBPC 2024, iar premiile sunt de 5.000 de euro

Elevii de liceu se pot înscrie în competiția Early Innovators Business Plan Competition (EIBPC), singurul concurs național pentru planuri de afaceri dedicat elevilor de liceu, cu premii de 5.000 de…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Experiențe memorabile cu banii, pentru profesori – primul salariu în învățământ / Nicolae Savin: Am terminat facultatea șef de promoție și, când am primit salariul mai puțin decât aveam bursa, m-am dus la secretară și i-am spus că ceva e greșit, un punct e mutat aiurea. „Nu, nu, nu” – și mi-a arătat toată grila – „uitați aici jos sunteți”

Utilitatea unui program care să pregătească profesorii pentru a putea să le formeze competențe antreprenoriale și de educație financiară elevilor lor a fost ilustrată foarte bine și prin experiențele personale…
Vezi articolul