Cum vor fi selectate școlile din țară în care va avea loc testarea standardizată a elevilor – surse

5.706 vizualizări
Foto: © – Dreamstime.com
Selecția școlilor care vor participa la evaluarea standardizată ce va fi introdusă din acest final de an școlar pentru clasele I-VII și IX-XI, conform unui document transmis de Ministerul Educației partenerilor de dialog social și prezentat aici, urmează o grilă ce ține cont de diferențele urban-rural, potrivit surselor Edupedu.ro. Documentul prevede că aceste evaluări, care urmează să aibă loc în perioada 30 mai-10 iunie, se vor face în câte 7 unități de învățământ din fiecare județ, inclusiv câte una cu profil pedagogic. Ce fel de unități de învățământ vor participa?

Potrivit proiectului de ordin:

  • “La nivelul fiecărui județ/sector al municipiului București, pilotarea evaluării standardizate se va organiza în câte 7 unități de învățământ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic”.

Potrivit surselor Edupedu.ro, cu excepția capitalei București, selecția va fi făcută de către Minister împreună cu inspectoratele școlare județene, pe baza următoarelor criterii, urmărindu-se să fie alese „unități de învățământ de nivele valorice diferite”:

1. Un colegiu/liceu cu profil pedagogic.

2. O unitate de învățământ gimnazial din mediul urban mare (municipiu).

3. O unitate de învățământ gimnazial din mediul urban mic.

4. O unitate de învățământ liceal din mediul urban mic.

5. O unitate de învățământ gimnazial din mediul rural mic.

6. O unitate de învățământ gimnazial din mediul rural mare.

7. O unitate de învățământ liceal din mediul rural.

Despre proiectul de ordin:

Un document prin care se introduce din acest final de an școlar 2021-2022, evaluarea standardizată pentru clasele I-VII, și IX-XI-a, a fost trimis către partenerii de dialog social: părinți, elevi, sindicate, potrivit surselor Edupedu.ro. Evaluarea se va face în câte 7 unități de învățământ, din fiecare județ, incluzând unități de învățământ cu profil pedagogic, în perioada 30 mai – 10 iunie pentru elevii claselor I-a – a VII-a și în perioada 30 mai – 8 iunie pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a.

  • Tot joi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, anunțase o propunere pentru evaluarea standardizată digitală, „pentru început la nivel pilot dar pentru elevii claselor I-VII și mai apoi IX-XI, fără elevii din clasele terminale” pe care a înaintat-o companiei Brio, platformă ed-tech de măsurare a performanței educaționale, fără licitație publică. Amintim că Edupedu.ro a scris încă din 1 aprilie despre intențiile ministrului Educației.

Ordinul emis de ministrul Educației introduce organizarea pilotării evaluării standardizate la finalul anului școlar 2021 – 2022, cu scopul de a stabili nivelul competențe ale elevilor la finalul anului școlar.

Disciplinele la care se organizează Evaluarea standardizată la finalul anului școlar 2021 – 2022 sunt următoarele: 

a) pentru elevii claselor I-a – a VII-a, limba română și matematică;

b) pentru elevii claselor a IX-a – a XI-a, limba română și, în funcție de filieră, profil și specializare, disciplina care se susține la examenul național de bacalaureat, ca probă obligatorie a profilului, matematică sau istorie.

Citește și:
BREAKING Ordinul de ministru care introduce testarea standardizată pilot începând cu acest final de an școlar la toate clasele, mai puțin a VIII-a și a XII-a, la limba română și matematică, a fost trimis pentru consultare partenerilor de dialog social – DRAFT

Foto © Vadymvdrobot – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Consiliul Rectorilor

Drept la replică

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, organizații sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar (îndreptățite să negocieze colectiv la nivel…
Vezi articolul

Profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei, potrivit liderului sindical Marius Nistor: Ceea ce circulă în momentul de față este o greșeală. Ministerul Educației urmează să emită o adresă către școli

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii nu trebuie să completeze nicio cerere pentru prima didactică de 1.500 de lei. Pe grupurile…
Vezi articolul