Cum vor fi subiectele de la Evaluarea Națională? Șefa comisiei de examen: Vor avea structura cu care au fost obișnuiți la Teleșcoala, cu un grad de dificultate progresiv

8.786 de vizualizări
Întrebată cum vor fi subiectele de la Evaluarea Națională, Barcari a declarat că „vor avea structura pe care noi am anunțat-o din timp și cu care au fost obișnuiți emisiunile Teleșcoala și vă asigur că un copil care a învățat sistematic și chiar dacă pe semestrul II… Tocmai de aceea am venit în ajutorul lor și am scos materia de pe semestrul II din clasa a VIII-a, a XII-a. Toți elevii care s-au străduit vor lua acest examen, bineînțeles respectând gradul de dificultate. Un grad de dificultate progresiv”.
Nu mai puţin de 55 de cadre didactice au fost prezente în studioul TVR și au realizat voluntar aceste lecții video, potrivit unui comunicat al Televiziunii Române primit de Edupedu.ro.
  • 19 profesori de limba şi literatura română şi matematică pentru nivelul gimnazial,
  • 36 de profesori pentru cele 15 materii dedicate nivelului liceal (limba şi literatura română, matematică, biologie, fizică, istorie, geografie, chimie, informatică, economie, filosofie, logică, sociologie, limba franceză, limba engleză).

S-au difuzat: 192 de cursuri  (96 pentru elevii din clasa a VIII-a, respectiv 96 pentru liceenii clasei a XII-a). Lecţiile au fost explicate, s-au dat teme şi s-au rezolvat împreună cu profesorii exerciţii şi zeci de teste de antrenament la toate materiile.

Playlistul oficial cu toate cele 220 de lecții filmate Teleșcoala

(în colțul din dreapta sus al clipului, la simbolul puteți căuta lecțiile video)

„Programul Teleşcoala a oferit elevilor ocazia de a păstra contactul cu disciplinele de studiu atât prin intermediul lecţiilor televizate, cât şi pe platforma online şi a adus un public tânăr nou la postul public de televiziune, plasând educaţia pe primul loc în cadrul materialelor vizionate pe platforma TVR

Astfel, „Teleşcoala” a ajuns la 2,5 milioane de telespectatori, dintre care aproape jumătate în mediul rural (1,1 milioane)”, se mai arată în comunicatul TVR.

Luminita Barcari/Foto Captura Facebook


1 comment
  1. Doamna secretar presupun că reflectă opinia Ministerului Educației, nu? Și chiar de nu o face, tot e suspicios… din punctul lor de vedere elevii trebuie să învețe sistematic și nu logic, huh? („copil care a învățat sistematic”).

    Și mai vreți să reformați ceva cu principiul asta de bază.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Corectare digitalizată la Titularizare, Definitivat, Evaluare Națională, Bacalaureat și simulări, în anul școlar 2023-2024, își propune ministrul Educației, Ligia Deca

„Ne propunem ca, în acest an școlar, toate tipurile de examene naționale, Evaluare Națională, Bacalaureat, simulări, examenele care vizează cadrele didactice să se desfășoare cu evaluare digitalizată”, a declarat ministrul…
Vezi articolul

Secretarul de stat Florian Lixandru explică de ce școlile nu au înscris la Evaluarea Națională peste 15.000 de elevi: Sunt elevii declarați repetenți, cât și elevii care nu doresc să susțină Evaluarea Națională / Dorința elevilor nu este prevăzută în legislația prin care școlile sunt obligate să înscrie toți absolvenții din „evidențele școlii”

Motivele pentru care peste 15 mii de elevi, adică aproape 1 din 10 adolescenti de 14 ani care erau înscriși în clasa a VIII-a în acest an școlar, nu au…
Vezi articolul