Cursuri online până miercuri în toate școlile și liceele din Baia Mare, după ce doi elevi au fost diagnosticaţi cu meningită, anunță ISJ Maramureș / De marți, doar grădinițele cu program prelungit se vor deschide

1.192 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Cursurile se desfăşoară online, până miercuri, 4 decembrie, în unităţile de învăţământ preuniversitar din Baia Mare, după ce doi elevi au fost diagnosticaţi cu meningită, anunță Inspectoratul Școlar Maramureș într-un comunicat de presă transmis duminică. Au fost dispuse măsuri de dezinfecţie în grădiniţe, şcoli şi licee şi trebuie evitate evenimentele pentru elevi, precum ”balul bobocilor”, potrivit autorităților locale.

Direcția de sănătate publică Maramureș recomandă luarea unor măsuri, după depistarea și confirmarea a două cazuri de meningită la elevi. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului școlar general, emis pe 1 decembrie, orele se vor desfășura online timp de trei zile, până miercuri, 4 decembrie inclusiv.

„Se suspendă cursurile cu prezență fizică în data de 2 decembrie 2024 pentru toate
unitățile de învățământ preuniversitar din Baia Mare (licee, școli gimnaziale, grădinițe).
În zilele de 3 și 4 decembrie 2024, se vor desfășura cursuri cu prezență fizică numai în
grădinițele cu program prelungit
. În perioada 2-4 decembrie 2024, cursurile pentru preșcolarii din grădinițele cu program normal, respectiv pentru elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal vor fi organizate în sistem on-line. De asemenea, se va evita organizarea evenimentelor pentru elevi, cum ar fi „balul bobocilor”, potrivit Inspectoratului școlar Maramureș.

Recomandările DSP Maramureș

„Conform metodologiei de supraveghere şi control în Boala meningococică a INSP, sa atins pragul de alertă, datorită confirmării a 2 cazuri de Boală meningococică, în aceeaşi
săptămână, în aceeaşi comunitate – municipiul Baia Mare, ca urmare se vor lua următoarele măsuri:

– Curăţarea suprafețelor din unităţile de învăţământ de către personalul angajat specializat
(îngrijitoare), precum şi dezinfecţia în toate unităţile de învăţământ unde sunt organizate sectii de votare. Dezinfectia se va face după retragerea comisiilor, de către unitate certificată DDD;
– Accesul copiilor în sălile de clasă se va face doar după ce există dovada realizării acestor
operatiuni de curatare şi dezinfectie.

La reluarea cursurilor în format fizic, DSP Maramureş recomandă:

  1. Asigurarea de materiale igienico-sanitare în grupurile sanitare din incinta unităţilor de
    învăţământ (săpun lichid, dezinfectant, prosoape de unică folosinta);
  2. Curăţarea suprafeţelor din unităţile de învăţământ de către personalul angajat specializat (îngrijitoare), precum şi dezinfecţia în toate unitatile de învăţământ unde sunt organizate secţii de votare. Dezinfecţia se va face dupa retragerea comisiilor, de catre unitate certificată DDD;
  3. Ventilatia naturală a tuturor încăperilor destinate cursurilor, după fiecare oră de curs, din toate unităţile de învăţământ;
  4. Respectarea etichetei tusei: în plica cotului sau în batiste igienice de hârtie;
  5. Intensificarea triajului epidemiologic al copiilor, la intrarea în unitatile de învătământ;
  6. Direcţionarea copiilor cu simptome care se încadrează în definiţia de caz — apariţie bruscă a febrei, semnelor meningeene (cefalee intensă, greturi cu/fără vărsături, redoare de ceafă) şi, frecvent, rash petesial/purpuric) – către Spitalul de Boli Infectioase şi Psihiatrie din Baia Mare.
Informații de context

Decizia ISJ vine după confirmarea a două cazuri de meningită meningococică la elevi. Primul caz a fost al unui elev în clasa a IX-a la Liceul Tehnologic ”George Bariţiu”, acesta fiind internat ulterior la un spital din Cluj-Napoca, scrie G4Media.

Vineri seară, DSP Maramureş a fost informată despre un al doilea caz de boală meningococică, la un elev din clasa a Xll-a, de la Colegiul Naţional ”Gheorghe Şincai” din Baia Mare. El este internat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie din Baia Mare. Ca urmare, o echipă mixtă, compusă din reprezentanţi ai DSP Maramureş şi ai Cabinetului şcolar al Colegiului Naţional ”Gheorghe Şincai” s-a deplasat la locaţia unde elevul locuieşte, un cămin, unde au fost identificaţi colegii de cameră, colegii de colectivitate şi prietenii apropiaţi.

Totodată, aceştia au fost direcţionaţi spre Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie – Secţia Boli Infecţioase Baia Mare, precum şi la Spitalul Orăşenesc Vişeul de Sus. De asemenea, DSP a dispus ca în termen de 24 de ore să se face dezinfecţia şi la colegiul unde învaţă elevul şi la căminul Tabere.

Comunicatul de presă integral al Inspectoratului școlar Maramureș

Foto: © Andreysha | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BAC 2025. Luni are loc ultima probă de Bacalaureat, cea de Limba și literatura maternă. Elevii primesc la ora 9.00 subiectele / Rezultatele la probele scrise vor fi afișate pe 20 iunie

Ultima probă a examenului național de Bacalaureat -2025, proba scrisă de Limba și literatura maternă, are loc luni, 16 iunie. Potrivit regulilor anunțate de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), candidații trebuie să ajungă…
Vezi articolul

Franţa intenţionează să interzică accesul pe reţelele sociale pentru adolescenţii sub 15 ani. Agenţia franceză de Securitate Sanitară cere și interzicerea conţinuturilor violente, pornografice, care incită la ură, hărţuire, jocuri de noroc, diete extreme. Analiză pe 5 ani a efectelor negative asupra adolescenților

Folosirea reţelelor de socializare dăunează grav sănătăţii mintale a adolescenţilor, în special a fetelor, avertizează Agenţia de Securitate Sanitară din Franţa, unde autorităţile vor să interzică utilizarea acestor reţele de…
Vezi articolul

Guvernul s-a răzgândit: nu mai oferă voucherele de 250 de lei pentru rechizite, cărți și echipament sportiv pentru elevi. SURSE: Banii necesari, tăiați la rectificarea bugetară

Ministerul Educației a retras din dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind programul „Merg la școală”, prin care aloca 250 de lei sub formă de vouchere pentru fiecare elev…
Vezi articolul

BAC 2024 Competențe la Limba engleză. Proba explicată de profesoara Cristina Mocanu și sfaturi pentru candidați: Răspunsurile la întrebările orale să denote spontaneitate și coerență. Fără paragrafe pe care elevii să le citească în fața comisiei

Candidații la Bacalaureat 2024, care susțin proba la limba engleză, de certificare a competențelor într-o limbă de circulație internațională, trebuie să fie atenți la cuvintele-cheie de la proba de înțelegere…
Vezi articolul

Doar vaccinarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar nu asigură un status imunologic, în așa fel încât să permită imediat deschiderea școliilor, spune Ioana Stăncel, expert în politici de sănătate publică

Doar vaccinarea cadrelor didactice și a personalului auxiliar nu asigură un status imunologic, în așa fel încât să permită imediat deschiderea școliilor, a explicat la Digi24 Ioana Stăncel, expert în…
Vezi articolul