UPDATE Elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara, unde zeci de elevi şi profesori au ajuns la spital, cu suspiciune de intoxicaţie vor învăța online joi și vineri / Nu se cunosc cauzele, iar liceul nu are cantină sau internat

1.410 vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
UPDATE: Joi și vineri, cursurile de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara se vor desfășura online. Amintim, Inspectoratul școlar județean Timiș a decis suspedarea cursurilor de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara, după ce zeci de elevi și profesori au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, cu suspiciune de intoxicaţie. „Conducerea unității de învățământ nu cunoaște și nu poate identifica, în acest moment, sursa acestei simptomatologii, cu atât mai mult cu cât unitatea de învățământ nu dispune de cantină, nu este racordată la gaze naturale și nu dispus efectuarea unor lucrări de dezinfecție, deratizare/dezinsecție”, a spus șefa ISJ Timiș, Aura Danielescu, într-o informare de presă.

UPDATE ora 17:30 Elevii de la Colegiul Naţional „C.D. Loga” din Timişoara vor desfășura online cursuri joi și vineri, a decis ISJ cu acordul Ministerului Educației, potrivit unei informări date de Inspectorat.

„Pentru că până la acest moment nu avem rezultate confirmate de la DSP Timiș și încă se lucrează la a se identifica cauza, care a generat îmbolnăvirea copiilor și a colegilor de la Loga, la propunerea conducerii unității de învățământ, cu acordul ISJ Timiș și acordul doamnei Ministru, s-a luat decizia de a se desfășura activitatea în zilele de joi și vineri în sistem online. Facem precizarea că în aceste zile, personalul nedidactic va asigura igienizarea completă a spațiilor, astfel încât, începând cu ziua de luni, activitatea să revină la normal”.

Știrea inițială:

Marți seară, 18 elevi de la Colegiul Național „C. D. Loga” Timișoara au fost internați la spital si 3 adulți la Spitalul Județean, cu aceleaşi simptome, respectiv dureri abdominale şi scaune diareice, potrivit ISJ Timiș care citează reprezentanţii Spitalului de Copii ‘Louis Ţurcanu’ din Timişoara.

ISJ Timiș a decis în această dimineață să suspende cursurile Colegiului. Nu se cunosc deocamdată cauzele, iar în liceu nu există cantină sau internat.

„Conducerea unității de învățământ nu cunoaște și nu poate identifica, în acest moment, sursa acestei simptomatologii, cu atât mai mult cu cât unitatea de învățământ nu dispune de cantină, nu este racordată la gaze naturale și nu dispus efectuarea unor lucrări de dezinfecție, deratizare/dezinsecție”.

Potrivit ISJ Timiș, marți seara au fost trimise echipaje ISU pentru verificări.

Inițial, reprezentanţii Spitalului de Copii ‘Louis Ţurcanu’ din Timişoara au anunţat că şapte elevi au fost internaţi, iar doi au rămas în urgenţă, marţi. Pe parcursul nopţii şi miercuri dimineaţa, alte 12 persoane, profesori şi elevi, au solicitat ambulanţa prezentând aceleaşi simptome, respectiv dureri abdominale şi scaune diareice.

Informarea ISJ Timiș de miercuri dimineață, ora 9:30

„Cu privire la cazurile de îmbolnăviri semnalate în cadrul colectivului de elevi și cadre didactice de la Colegiul Național „C. D. Loga” Timișoara, în seara zilei de 02.04.2024 și pe parcursul nopții, I.Ș.J. Timiș, este în măsură să transmită, în acest moment, următoarele informații, sub rezerva că situația este în desfășurare.
În cursul serii de ieri, 02.04.2024, I.S.U. Timiș a fost informat de către dispeceratul S.A.J. Timiș cu privire la faptul că există o simptomatologie comuna la unui număr de 15 elevi, care au fost internați la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara, iar 3, la Clinicile Noi si 3 adulti la Spitalul Judetean. La solicitarea părinților, unul dintre elevii internați la Spitalul pentru Copii a fost externat. Lucrurile sunt in dinamica, toate autoritatile fiind implicate in gestionarea situatiei.

I.S.U. Timiș, a dispus deplasarea la sediul unității de învățământ, în scopul identificării unei posibile surse a acestor îmbolnăviri. Conducerea unității de învățământ nu cunoaște și nu poate identifica, în acest moment, sursa acestei simptomatologii, cu atât mai mult cu cât unitatea de învățământ nu dispune de cantină, nu este racordată la gaze naturale și nu dispus efectuarea unor lucrări de dezinfecție, deratizare/dezinsecție. I.Ș.J. Timiș a păstrat legătura cu structurile specializate să intervină în astfel de situații, fiind informat constant asupra dinamicii evenimentelor”, a transmis Aura Danielescu.

Știre în curs de actualizare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Prima serie de spectacole imersive din istoria Festivalului Internațional George Enescu dedicată tinerilor: muzica clasică întâlnește tehnologia, la Muzeul MINA

Festivalul Internațional George Enescu 2025 continuă și în septembrie cu spectacolele din seria Enescu – JTI Immersive Experience, primul proiect imersiv din istoria evenimentului, potrivit informațiilor făcute publice de organizatorii…
Vezi articolul

Conflictul ideologic din școlile americane: Un district școlar din San Francisco a cheltuit 250.000 de dolari pentru un program „Woke” / Rezultatele elevilor au scăzut după introducerea programei / Ce îi învățau pe elevi

O școală primară din Hayward, care se luptă să stimuleze scorurile scăzute la teste și prezența dezastruoasă a elevilor, cheltuiește 250.000 de dolari din bani federali pentru o organizație numită…
Vezi articolul