Cursurile Liceului „Dimitrie Bolintineanu” vor trece în regim online pentru o săptămână, anunță prefectul Capitalei

3.134 de vizualizări
Cursurile Liceului „Dimitrie Bolintineanu” vor trece în regim online pentru o săptămână, potrivit unui anunț al prefectului Capitalei, Andrei Nistor și confirmat ulterior de ISMB într-un comunicat de presă. Reamintim că în dimineața zilei de 17 octombrie 2025, a avut loc o explozie puternică la un bloc situat pe Calea Rahovei, în Sectorul 5 al Capitalei, în apropierea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”. Ministerul Educației a confirmat că cel puțin 15 săli de clasă în liceul respectiv au fost avariate și mai mulți elevi au avut răni ușoare, tratate la cabinetul școlar.
  • Blocul are opt etaje și, potrivit primelor informații, două dintre etaje (etajul cinci și șase) au fost distruse sau grav afectate. 
  • Au existat victime: 3 persoane decedate și cel puțin 13 răniți (în unele surse se vorbește de 14), situația fiind în desfășurare.
  • O femeie însărcinată se află printre victimele decedate, fiindu-i găsită cadavrul printre dărâmături. 
  • Printre răniți se află și persoane în stare gravă — de exemplu, o fată care ar fi căzut de la etajul 7 în momentul exploziei.


„În cadrul ședinței Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, întrunit astăzi, la orele 12:30, s-a hotărât, printre altele, suspendarea cursurilor cu prezență fizică la Liceul Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” , sectorul 5, București, pentru perioada 20-24 octombrie 2025 și desfășurarea activităților didactice în sistem online, conform prevederilor legale în vigoare”,  transmite Inspectoratul Școlar București, la ora 16, printr-un comunicat de presă.

Comunicatul de presă al Inspectoratului școlar București

Redăm mesajul reprezentantului prefecturii București:

„Ca prefect al Capitalei, am convocat de urgență Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență, care a aprobat astăzi un set de măsuri imediate pentru sprijinirea persoanelor afectate de explozia produsă la imobilul din Calea Rahovei nr. 317.

Măsuri dispuse de Prefectură:

– Evacuarea completă a imobilului și interzicerea accesului până la finalizarea expertizei tehnice privind stabilitatea clădirii.

– Cazare temporară pentru persoanele evacuate: în regim hotelier, pe perioada weekendului, prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București; de luni, relocarea în apartamente închiriate prin Direcția Situații de Urgență a PMB.

– Asigurarea hranei, apei potabile, produselor de igienă și îmbrăcămintei pentru toate persoanele evacuate.

– Evaluarea și înregistrarea persoanelor afectate (proprietari, chiriași, persoane vulnerabile) și verificarea statutului juridic al locuințelor, prin Primăria Sectorului 5.

ISU București-Ilfov asigură securizarea perimetrului, supravegherea și sprijinul tehnic pentru expertiza structurală. A fost creat un punct de comandă și de informare în vecinătatea blocului, coordonat de ISU. Toate persoanele afectate de explozie sunt rugate să se prezinte la acest punct.

Inspectoratul în Construcții realizează în regim de urgență expertiza tehnică a clădirii.

Poliția, Jandarmeria și Poliția Locală asigură ordinea publică și prevenirea accesului neautorizat.

ASSMB, DSP și SABIF oferă asistență medicală de urgență, consiliere psihologică și monitorizarea stării de sănătate a celor afectați.

Cursurile Liceului „Dimitrie Bolintineanu” vor trece în regim online pentru o săptămână.

Gândurile noastre sunt alături de familiile care trec prin această tragedie. Toate instituțiile sunt în teren și colaborează pentru a asigura siguranța, sprijinul și normalizarea rapidă a situației.”

DESCARCĂ Comunicatul de presă al Inspectoratului școlar București


1 comment
  1. Mă bucur că autoritățile au reacționat rapid și au mutat cursurile online pentru siguranța elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Scandalul de plagiat al ministrului Justiției, Radu Marinescu: la Universitatea din Craiova, Comisia de Etică ar putea discuta la rubrica „Diverse”, într-o ședință ce va avea loc luni, dacă se autosesizează în acest caz, spune președintele Comisiei, Sorin Enache

Comisia de Etică a Universității din Craiova, forul care poate, conform legii, să analizeze în vederea unor eventuale măsuri acuzațiile de plagiat aduse ministrului Justiției, Radu Marinescu, ar putea include…
Vezi articolul

Precizări importante: Guvernul anunță că documentul care circulă pe internet privind intenția de a restricționa circulația persoanelor NU a fost înaintat spre aprobare: „Este un document de lucru analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific”

Autoritățile resping existența vreunei hotărâri privind limitarea deplasării oamenilor, precizând că documentul care circulă în mediul online este un draft analizat la nivelul Grupului de suport tehnico-științific și „că sunt…
Vezi articolul

Profesoară, despre efecte ale creșterii normei didactice de predare: De 3 ani, avem catedră liberă de matematică, nu vine nimeni pe ea. Acum au găsit modalitatea prin care n-o să se mai vadă lucrul acesta, pentru că profesorul de biologie predă matematică, profesorul de istorie predă filosofie

O profesoară din București, care a participat la protestul național al cadrelor didactice, a explicat, pentru Edupedu.ro, ce efecte are creșterea normei didactice de predare. „Vă dau exemplul școlii mele,…
Vezi articolul

Ministrul Educației, cu o săptămână înainte de începerea școlii: Am solicitat Sănătății aplicarea testării non-invazive în școli. Guvernul va decide cine va cumpăra testele

Ministrul Educației a declarat astăzi că a cerut în Comitetul interministerial şi Ministerului Sănătăţii aplicarea testării non-invazive în şcoli. Cîmpeanu a precizat că testarea non-invazivă a elevilor trebuie rezolvată până…
Vezi articolul