Curtea Constituțională respinge sesizarea USR privind Legea bugetului de stat pe 2022, ce viza și nealocarea banilor pentru transportul elevilor

230 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Curtea Constituţională a României a respins, marţi, sesizarea USR privind Legea bugetului de stat pe 2022, relatează Agerpres. Sesizarea invoca și încălcarea prevederilor constituționale privind dreptul la învățătură, „prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local și județean al elevilor la școală”.

Marţi, plenul Curţii Constituţionale a preschimbat, din oficiu, termenul de judecată pentru această sesizare, fixat iniţial miercuri, scrie Agerpres, care citează un comunicat CCR.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi: a respins, ca inadmisibilă, obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.6 alin.(2) din Legea bugetului de stat pe anul 2022. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.54 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată numai în măsura în care aplicarea lor se realizează după o eventuală modificare sau completare a Legii nr.334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.56 din Legea bugetului de stat pe anul 2022 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate”, se precizează în comunicat.

  • Vinerea trecută, USR a depus o sesizare de neconstituţionalitate cu privire la Legea bugetului de stat pe 2022.

Reprezentanţii USR invocau încălcarea prevederilor constituţionale privind egalitatea în faţa legii („prin nealocarea de resurse financiare proporţionale cu necesităţile în Sectorul 1, fără aplicarea mecanismelor şi algoritmului de alocare prevăzute în Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale”) şi dreptul la învăţătură („prin nealocarea banilor necesari pentru transportul local şi judeţean al elevilor la şcoală, contrar Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011”).

  • Conform semnatarilor sesizării, au mai fost încălcate principiile legalităţii („prin adoptarea unui amendament lipsit de orice motivare şi care profită exclusiv partidului din care fac parte iniţiatorii PPU-SL”), bicameralismului („prin adoptarea în şedinţa reunită a unui amendament care eludează Legea nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice, lege organică ce nu poate fi modificată şi completată decât separat, mai întâi de către Senat, ‘Camera de reflecţie’, şi apoi de către Camera Deputaţilor, ‘Camera decizională'”) şi principiul calităţii legii („prin caracterul neclar, imprecis şi interpretabil a numeroase prevederi”).


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de VIVA

VIDEO Raportul pentru burse este de mare ajutor, spune directoarea Oana Hrehoreșen despre utilizarea catalogului electronic VIVA / Experiența a 4 directori de școală și beneficiile oferite gratuit școlilor în testare până pe 31 august

Oana Hrehoreșen, director al Liceului Teoretic „Ion Ghica” din Răcari, spune despre catalogul VIVA că este de mare ajutor în generarea rapoartelor pentru profesori. „De foarte multe ori, când ai…
Vezi articolul

Cornelia Popa Stavri, FSLI, despre creșterea normei de predare pentru profesori: Aceste 2 ore înseamnă muncă mai multă, timp suplimentar de lucru, timp care nu se regăsește în plată. Este vorba despre starea de sănătate a cadrelor didactice

Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre ce înseamnă creșterea normei didactice de predare: „aceste 2 ore înseamnă muncă mai…
Vezi articolul

Ping-pong între ministere. Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, spune că lista cu școlile cu risc seismic este la Ministerul Educației, instituție care tocmai a transmis că o va cere Ministerului Dezvoltării

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat miercuri, 15 februarie, că lista cu școlile cu risc seismic din România este la Ministerul Educației, întrebat de jurnaliști într-un briefing de presă după…
Vezi articolul