„Dacă situația bugetară se stabilizează, poți să te gândești la unele lucruri pentru următoarele module din acest an școlar” – Daniel David către profesori, după ce le-a spus că e nerealist să se aștepte la o schimbare în măsurile fiscal-bugetare / Sindicaliștii sunt așteptați în zilele următoare la Minister să „construim pe această nemulțumire”, afirmă ministrul

1.890 de vizualizări
Foto: Gov.ro
Ministrul Educației Daniel David le-a transmis profesorilor, „dacă situația fiscală bugetară se stabilizează poți să gândești unele lucruri pentru anul școlar viitor, sau de ce nu, pentru următoarele module din acest an școlar”. Ministrul a făcut declarația în cadrul aceluiași interviu acordat la Digi, luni, 8 septembrie, în timp ce profesorii protestau în stradă, când le-a transmis că „e complet nerealist să te aștepți că în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea bugetar-fiscală sau că premierul își va da demisia sau va cădea Guvernul”.
  • Peste 10 mii de profesori au fost în marș din fața Palatului Victoria la Palatul Cotroceni. Acolo o delegație a sindicatelor a intrat la discuții cu președintele Nicușor Dan

Ministrul Daniel David a spus că a lăsat să se înțeleagă că lucrurile s-ar putea schimba chiar și în timpul acestui an școlar, dacă situația fiscală bugetară se stabilizează, deși „normele au fost făcute, rețeaua e organizată”, așa cum a recunoscut chiar ministrul.

Daniel David a precizat că „anul școlar a început deja, rețeaua școlară este organizată, normele sunt făcute, n-ai ce să modifici pe parcursul acestui an școlar, dar poți să gândești unele lucruri începând de anul școlar viitor sau chiar pe parcursul anului, de ce nu, dacă situația fiscală bugetară se stabilizează pentru următoarele module sau următoarele semestre la nivel universitar”.

Cu câteva minute înainte le-a transmis profesorilor care protestau în stradă că „e complet nerealist să te aștepți ca în această perioadă se vor întâmpla modificări în legea bugetar- fiscală”.

Ministrul Daniel David a mai spus că el nu participă la discuția sindicatelor de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, dar azi se întâlnește cu premierul Bolojan și va discuta printre altele și despre Educație. În zilele următoare îi așteaptă la discuții și pe sindicaliști, a mai spus ministrul.

Redăm declarațiile ministrului Educației

Moderator: Ați spus că ar putea fi atenuate măsurile. Am reținut această expresie. Ce înseamnă asta?

Ministrul Daniel David: Ar trebui să stăm la masă să discutăm. De exemplu, putem discuta în funcție de bugetul pe care o să-l avem anul viitor. Plata cu ora, acum o nuanțăm în funcție de diverse contexte, în funcție de unde se predă, de mediul în care predai. Trebuie să vedem cum funcționează sistemul actual de bursă, mai ales în zona studenților ar trebui luate măsuri cât mai rapid. Așa cum am spus, educația a intrat în primul pachet, pentru că noi am început activitățile în septembrie, nu fiindcă cineva ar fi avut treabă cu educația. 

Am dat ce trebuia să dăm, din acest moment noi trebuie să creștem și de aici trebuie să discutăm împreună cum vrem să creștem.

Moderator: Dar aceste atenuări pot apărea acum, la final de an? Sau pentru 2026?

Daniel David, ministrul Educației: Păi, anul școlar a început deja, rețeaua școlară este organizată, normele sunt făcute, n-ai ce să modifici pe parcursul acestui an școlar, dar poți să gândești unele lucruri începând de anul școlar viitor sau chiar pe parcursul anului, de ce nu, dacă situația fiscală bugetară se stabilizează pentru următoarele module sau următoarele semestre la nivel universitar.

Dar nu vreau să dau soluții, fiindcă nu sunt eu deținătorul adevărului definitiv. De aceea spun că voi face această invitație pentru o discuție, cei care vor dori să vină mâine și poimâine dacă situația fiscală bugetară și repet pe care și-o ca ministru am, nimeni nu poate spune că tu, ca ministru, n-ai voie să fii nemulțumit.

Dar și eu am voie să fiu nemulțumit fiindcă nu ne bucură măsurile fiscal-bugetare. Nu-mi place cum arată și cum funcționează ca performanță sistemul de educație, dar cred că împreună, punându-ne la masă, putem gândi acest sistem pentru viitor.

Moderator: Așadar, așteptați astăzi să vedeți concluziile discuției de la Palatul Cotroceni. Așteptați o eventuală discuție cu președintele, cu consilieri? 

Daniel David, ministrul Educației: Dacă președintele sau consilierii mă vor invita voi merge cu plăcere. Dacă vor să comunice concluziile voi lua act de ele. Și indiferent de asta, că primesc sau nu primesc aceste informații, ministerul, voi discuta și cu premierul, astăzi am întâlnit astăzi și cu premierul – nu este dedicată lumea acestui eveniment, este o întâlnire legată și în contextul PNRR-ului, după masă jur de ora 15 – 16 și ne vom pune de acord cum continuăm discuțiile cu oamenii educației, fiindcă toți vrem ca educația să funcționeze, dar trebuie să ne amintim că trecem prin această situație de criză fiscal-bugetară, nu doar în acest domeniu, ci în toată țara.

Moderator: Spuneți că sunteți la Minister acum și așteptați pe protestatari, dacă vor să discute cu dumneavoastră, dacă nu mâine și poimâine, ați stabilit și un calendar al discuției? 

Daniel David, ministrul Educației: N-am stabilit aceste lucruri, după discuția cu premierul și feedback-ul din partea administrației Prezidențiale..  

Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă


9 comments
  1. dom Dani…da ți demisia…nu merge…”masele” nu te vrea

  2. voi chiar credeti ca astia or sa revina la 16 sau 18 ore, eu cred ca merg spre 22, 24, de ce nu ? mai multi bani economisiti pentru sinecuri, la ce le-ar trebui educatia, ce sa faci cu ea, nu mai sunt fabrici sa ai nevoie de ingineri, cercetarea e la pamant, poate doar doctori si absolventi de drept, procurori , din astia.

  3. Poate-ar fi bine ca dl ministru să înceapă să citească previziunile economice elaborate de organismele mondiale (OECD, Banca Mondială, FMI, marile bănci etc.); „stabilitate”, acolo, se scrie „chaos” și „risks”. N-ar strica să arunce o privire și peste previziunile demografice pentru România, mai ales la tsunami-ul decrețeilor care va lovi fondul de pensii începând de anul viitor (femeile vor atinge de 62 de ani în 2027, 2028 și 2029).

  4. Ați mințit, ați manipulat, ați cenzurat, mai bine plecați acum, altfel istoria nu vă va ierta!!!!

  5. Dar oare avem atâți ticăloși în țară, încât să își permită un ministru cu normă întreagă? Mă gândesc că, dacă atingi accidental o colegă, în cancelarie, îți ceri scuze. Dar nu afișezi niciun regret când pui pe drumurile țării zeci de mii de oameni, când ucizi cu sânge rece o învățătoare, când introduci haos în casele a sute de mii de oameni, când învinovățești oameni nevinovați, când disprețuiești oameni curați, dar lauzi și măgulești politicieni corupți? Cât negru trebuie să încapă în sufletul tău, să răspunzi cu aroganță nu unuia ci zecilor de mii de profesori.

  6. Ce minciuni! Păcat ca unii profesori chiar cred ! Asa cum ați făcut completările vara asta pe repede înainte, se pot reface într-o săptămână lejer. Se merge cu aceasta minciuna: a început anul școlar si e imposibil! Pai daca se face o greva de doua săptămâni sau boicot? Nu se poate face in acest timp,,mort” ?! O sa ziceti ca nu..ca profesori strică viitorul elevilor.
    Se mai poate sacrifica săptămână altfel, verde sau într-o vacanta dintre module!
    Soluții există! Să nu uităm marea economie realizata 0.02 din PIB. Merita pt tot haosul si nemulțumirea pe care au făcut in sistem?Bun. Nu moare nimeni sau cu zice dl premier nu se surpa invatamantul dar vor fi cu siguranță niște efecte negative. Mai ingrijorat sunt din postura de părinte.

  7. Si cu cei cu 9 scoli sau deloc, cu cei restransi, cu cei care si au frecat concediul plimband in sedinte publice dosare de completare, cu cei care plang ca nu pot plati rate, nu au cu ce porni la scoala copiii? Pei ei cine ii mai razbuna urmatoarele module?

  8. Aaaaa deja o da la întoarsă ca la Verdun parapsihologul lui pește când vede ca se inflameaza buba iar oamenii nu-s prosti.Deja nu mai trebuie așteptat 4 ani ci câteva module…Oamenii nu au ce pune pe masa copiilor care au rămas fără post

    1. Să se reprofileze dacă au ajuns în situația de a nu avea ce pune pe masă. Ce mare lucru? Dar staaaaai, habar nu au să facă altceva. Bine că nici la clasă nu fac mare lucru. Aia e, se face economie la bugetul statului, cu câțiva în minus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nu trebuie să facem educație și informare cu degetul ridicat: „Nu vă mai drogați”, pentru că nu are efect. Tinerii au nevoie de alternative de a petrece timpul în grup. Când vorbesc despre expunerea la vicii, părinții trebuie să îmbrace haina adolescentului – Cătălin Țone, expert antidrog

Cătălin Țone, expert antidrog, fost șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) București, spune că informarea și educarea tinerilor privind drogurile și efectele acestora nu trebuie făcută cu…
Vezi articolul

Comisia Europeană s-a opus interzicerii accesului minorilor cu vârste sub 15 ani la reţelele de socializare, măsură cerută de președintele Macron / Statele membre UE pot să ia decizia la nivel naţional

Comisia Europeană s-a opus, miercuri, interzicerii accesului minorilor cu vârste sub 15 ani la reţelele de socializare, idee sugerată de preşedintele francez Emmanuel Macron, dar a lăsat calea liberă statelor…
Vezi articolul

Daniel David prezintă în termeni pozitivi discuțiile cu studenții, de la Timișoara. “Angajament optimist”, “moment post-criză”, o “reformă” viitoare – noile arme în arsenalul de PR al ministrului în întâlnirile cu studenții, elevii și profesorii loviți de tăierile din Educație, abia adoptate

Ministrul Educației Daniel David a invocat din nou un moment viitor „post criză”, în discuțiile pe care le-a avut marți la Forumul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), organizat…
Vezi articolul
Benzi desenate - Siguranta online. Foto: Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC)

Campania de educație digitală #SigurantaOnline a ajuns în școli cu workshop-uri, quiz-uri și două broșuri cu benzi desenate, care prezintă întâmplări inspirate din situații reale din mediul online

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliția Română, Asociația Română a Băncilor (ARB) și Microsoft au lansat o nouă componentă educațională dedicată copiilor pe site-ul sigurantaonline.ro: „două broșuri cu benzi…
Vezi articolul