Daniel David anunță posibile modificări ale legii educației, în privința masteratului didactic de un an din Legea Deca-Iohannis: Aștept sugestiile în timpul legal. Voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată / Proiectul e în dezbatere până pe 1 august

3.905 vizualizări
Daniel David / Foto: Edupedu.ro
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, anunță că ia în calcul să modifice Legea educației Deca-Iohannis, în privința masteratului didactic de un an ale cărui condiții de organizare au fost puse recent de Ministerul Educației și Cercetării în consultare publică, până pe 1 august.
  • Oficialul reacționează astfel la criticile decanei Facultății de Litere a Universității din București, Oana Fotache Dubălaru, și ale directorului Departamentului de Matematică al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Ionel-Dumitrel Ghiba, publicate pe Edupedu.ro.

În mesajul publicat pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării, edu.ro, David scrie că îl „bucură acest interes”, „dar vă rog să înțelegem că: (1) materialul este pus în transparentizare/dezbatere publică, unde se așteaptă propuneri și (2) formula actuală este impusă de legea în vigoare”.

„Ce pot să angajez ca ministru este că voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată, după bune practici europene, care însă să nu interfereze cu pregătirea de specialitate, dimpotrivă, așteptându-mă ca cele două să se potențeze reciproc”, mai transmite ministrul.

El anunță și disponibilitatea de a modifica legea educației: „Aștept sugestiile constructive în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună soluție, inclusiv, dacă va fi cazul, cu unele modificări la nivel de lege”.

Mesajul integral al ministrului Educației și Cercetării, Daniel David:

Dragi colegi,

Am primit direct o serie de propuneri legate de „masteratul didactic” și am văzut luările de poziției din spațiul public.

Vă spun sincer că deși focalizarea mea este acum mai ales pe măsurile fiscal-bugetare în situația de criză – pentru a putea funcționa ca sistem de educație-cercetare din toamnă -, semnalele colegilor mi-au atras mai mult atenția, chiar dacă știam că vorbim doar de propuneri (nu decizii) care au fost puse în transparentizare de către o comisie formată din oameni specialiști în domeniu, de la marile universități ale țării, tocmai pentru a primi în mod formal și argumentat sugestii din partea colegilor din sistem.

Mă bucură acest interes, dar vă rog să înțelegem că: (1) materialul este pus în transparentizare/dezbatere publică, unde se așteaptă propuneri și (2) formula actuală este impusă de legea în vigoare. Ce pot să angajez ca ministru este că voi susține în final o pregătire didactică universitară adecvată, după bune practici europene, care însă să nu interfereze cu pregătirea de specialitate, dimpotrivă, așteptându-mă ca cele două să se potențeze reciproc. 

Aștept sugestiile constructive în timpul legal, pentru a găsi cea mai bună soluție, inclusiv, dacă va fi cazul, cu unele modificări la nivel de lege. Avem vreme să facem lucrurile temeinic, instituțional, constructiv, eficient și fără grabă.

Prof. univ. dr. psih. Daniel DAVID
Ministrul Educației și Cercetării
Membru al Academiei Române (m.c.) și al Academiei Europene

Masteratul didactic, în forma propusă de ministerul Educației și Cercetării, poate avea o durată de 60 sau 90 de credite ECTS. Durata de un an corespunde celor 60 de credite, iar cea de un an și jumătate este echivalată cu 90 de credite. Aceste programe se vor organiza doar în regim cu frecvență, potrivit metodologiei puse în consultare – documente mai jos în articol

  • Legea educației Deca-Iohannis 199/2023 prevede la articolul 264 că masteratul didactic actual, de doi ani, prevăzut de legea 1/2011, intră în lichidare din anul universitar 2025-2026, ceea ce înseamnă că nu va mai putea școlariza din anul universitar 2026-2027.
  • Legea 198/2023 menționează la articolul 249, alineatul 23, că prevederile de la articolul 176 despre condițiile de formare pentru a fi profesor, de exemplu licența didactică (care durează 4 ani) și masteratul didactic de un an sau un an și jumătate sunt obligatorii din 2029.
  • De asemenea, legea educației mai prevede că este îndeplinită condiția de formare pentru a preda pentru cei care finalizează studiile și urmează modul psihopedagogic nivel I (din timpul licenței) și nivel II (din timpul masteratului) până în 2027.
Citește și:
PROIECT Masteratul didactic obligatoriu pentru oricine vrea să devină profesor. Disciplinele de studiu și condițiile de organizare / La masterul de un an lipsesc 4 discipline față de cel din prezent, iar practica are 50 de ore în plus
Op Ed / Profesorul Bogdan Crețu: Masterul didactic de un an este o prostie prețioasă pentru că te învață să vinzi o marfă pe care n-o ai, să predai ce n-ai apucat să asimilezi prea bine
O radiografie pe scurt a unor măsuri care pot duce la un dezastru în viitorul școlii matematice din România / Op Ed Dumitrel Ghiba, directorul Departamentului de Matematică al Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași
Jumătate de masterat călare pe-un sistem cangrenat / Op Ed Oana Fotache Dubălaru, decana Facultății de Litere a Universității din București

5 comments
  1. Păi nu cumva ai tăi colegi de partid au făcut și votat legea făcută de „acei specialiști” din ONG-uri, OMV, etc.? Atât de proști au fost că ajungeți să o modificați la scurt timp? Ia făceți-le plângere penală pt că și-au bătut joc de copii, de tineri și de învățământ? Asta dacă tot zici că vrei binele învățământului (nu că eu te-aș crede). Asta se întâmplă când toți incompetenții sau analfabeții funcționali (cum vă place să spuneți) sunt numiți în funcții de conducere pe criterii politice!

  2. De ce,nu mai au clienți prieteni de la universități?Nu cred ca se merită timpul meu și banii.Cum zicea o colega in alt articol:oricine poate lua nota 7 la Titularizare este capabil sa se mute fără probleme în alt domeniu.

  3. Dar dorim puțină introspecție autoreflecție ministerială! Să ceară ASAP părerea angajaților din minister. E cumva concurs de oferte [cu premii]?

  4. Vă spun ca nu-l prinde pardesiul. PSD ul, trece în opoziție, moțiune de cenzură și se schimbă guvernul, iar toate aberațiile acestui idiot nu se vor pune în practică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sorin Cîmpeanu reacționează la avertismentul lansat de Mircea Miclea, pe tema securității datelor din portofoliul educațional al elevilor: Ministerul Educației coordonează și în prezent funcționarea optimă a Sistemului Integrat de Management al Școlarității / SIMS este de fapt programul catalogul electronic, de 42 de milioane de euro, semnat în 2019 și blocat până acum, a cărui resuscitare ar trebui făcută de STS și ADR

Ministrul Educației reacționează la avertismentul lui Mircea Miclea care a spus, într-o analiză pentru Edupedu.ro asupra noilor proiecte de legi ale învățământului că „este neclar cine gestionează portofoliul personal educațional…
Vezi articolul

Înscrieri deschise pentru elevi până pe 18 septembrie la Centrul de Excelență Brașov, pentru 15 discipline cu pregătire intensivă, printre care Astronomie, Electronică și Dezbateri. Cererile se depun prin formular online

Elevii se pot înscrie sau reînscrie la cursurile Centrului de Excelență Brașov până pe 18 septembrie la ora 23:00, anunță CJEx Brașov într-o postare pe site-ul instituției. Elevii au de…
Vezi articolul

„Despre struțo-cămila numită titularizare”: Subalternii Ligiei Deca nu au avut curajul să-i spună că blocarea transferării profesorilor la altă școală în primul an după ce s-au angajat este o măsură care s-a dovedit greșită. Doar elevii au de suferit – Mihaela Popa, fost secretar de stat: Ne dorim politici publice reale, nu heirupisme

Fostul secretar de stat din Educație Mihaela Popa avertizează asupra unei decizii greșite introduse de ministrul Ligia Deca în noile Legi ale educației, cu efecte negative asupra elevilor. Noile legi…
Vezi articolul

Cei mai mulți bani pentru programul masa caldă ajung anul acesta în județul Sibiu, de aproape 3 ori mai mult față de suma medie, potrivit listei cu sume publicată în Monitorul Oficial / Direcționarea fondurilor programului, în special către localitățile cu primari PNL

Nu se cunosc toate cele 350 de școli care vor intra anul acesta în proiectul pilot masă caldă, deși până acum au fost publicate în Monitorul Oficial două liste cu…
Vezi articolul