Impactul știrilor false, în pandemie, “a fost mai puternic” asupra profesorilor / “Întotdeauna dascălii au fost promotorii civilizației”, dar curentul negativ al știrilor false despre vaccinare a avut mai multă putere – șeful DSP Iași, Vasile Cepoi

1.700 de vizualizări
Impactul știrilor false
Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi / Sursa: Captura Facebook
Dezinformarea și știrile false au avut un impact mai puternic decât “eforturile tuturor autorităților de a convinge” că vaccinarea este “singura cale pentru a ieși din situația în care ne aflăm” a apreciat marți, într-o conferință privind testarea și vaccinarea în școli, directorul Direcției de Sănătate Publică Iași, Vasile Cepoi. Potrivit acestuia, situația s-ar fi simțit “mai puternic” în cazul cadrelor didactice.

Șeful DSP Iași, fost ministru al Sănătății în primul guvern Ponta, acum nouă ani, a declarat, în cadrul conferinței “Vaccinare și testare pentru învățare!”, din campania de informare organizată în această perioadă de Ministerul Educației, că “întotdeauna dascălii au fost promotorii civilizației și ai măsurilor de îmbunătățire a vieții oamenilor”. Dar, a spus el, “din păcate, de data aceasta, curentul negativ a avut mai multă putere”. Iată așadar impactul știrilor false.

Impactul știrilor false

El a afirmat că la nivelul județului există o bună colaborare între autoritățile locale, regionale, cele din sănătate și din învățământ, dar și așa “nu suntem mulțumiți de rezultatele obținute”.

Vasile Cepoi, în cadrul conferinței “Vaccinare și testare pentru învățare”:

  • „Apreciez, dle ministru, această campanie [de informare a Ministerului Educației – n. red.], cu atât mai mult cu cât mediatizarea, prin știri false, despre măsurile de prevenție (…) și privind nevoia de vaccinare a avut un impact mai puternic decât eforturile tuturor autorităților de a convinge că aceasta este singura cale pentru a ieși din situația în care ne aflăm. Dovadă că și în rândul cadrelor didactice impactul acestei mediatizări a fost mai puternic. 41% dintre cadrele didactice s-au vaccinat. Știm că întotdeauna dascălii au fost promotorii civilizației și ai măsurilor de îmbunătățire a vieții oamenilor. Din păcate, de data aceasta, curentul negativ a pus mai multă putere. Apreciez că la nivelul județului am avut o bună colaborare, lucrăm foarte bine ca o echipă, începând cu domnul prefect, consiliul județean, toate universitățile, inspectoratul, dar încă nu suntem mulțumiți de rezultatele obținute.”

Amintim că duminică seară, la Antena 3, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu nota numărul mare de profesori care s-au vaccinat, comparativ cu alte categorii profesionale. El spunea că pragul de 50% persoane vaccinate a fost depășit în cazul profesorilor, da la nivelul întregului personal din învățământ „suntem la 43%”:

  • „Personalul din învățământ rămâne, totuși, categoria socio-profesională cea mai numeroasă în valoare absolută din perspectiva vaccinării. Sunt peste 154.000 de angajați, nu există nicio altă categorie socio-profesională care să atingă acest număr în valoare absolută (…) Din perspectiva cadrelor didactice suntem la 50%, din perspectiva personalului din învățământ suntem la 43%. Nu s-a depășit. Am avut o creștere importantă după care, în ultimele săptămâni, am avut un progres foarte lent (…)”

Foto: Captura Facebook / Directorul DSP Iași, Vasile Cepoi


7 comments
  1. Si la d-nul Cepoi s-o fi referit doctorul Razvan Constantinescu cand a afirmat ca: ,,cei mai prosti medici, loazele promotiilor noastre” ,,prostii clasei trebuie sa decida pentru toti ceilalti” referindu-se la ,,conducatorii” desepeurilor? Cert este ca-n aceste momente, pe langa ce fac, e important si ce zic persoanele cu ,,functii de conducere”. Limbaj de lemn parca dintr-o alta epoca menit sa unga relatia cu ,,puterea”. Astia fac conferinte/ simpozioane pentru a se lauda unii pe altii, apoi zic ca au informat populatia cum sta treaba. Nimic insa despre faptul ca producatorii inca nu si-au schimbat ,,discursul” lasand serurile la nivel experimental. Pai daca-i nevoie urgenta de mai multi cobai faceti-o obligatorie.

  2. Ce procent de vaccinare o fi în sănătate, farmacii, alimentație publica, operatori de turism, armata, politie, parinti, soferi de taxisi autobuze, …? Tot 43%?

  3. Acum mergeți cu amenințări pe post de campanie de vaccinare. Mă așteptam de la un medic la niste argumente științifice dar nu de genul celor spuse de Gheorghiță care a doua zi era contrazis de autoritățile europene din domeniu.

  4. lingăii ling lingăii….aceasta nu este o tautologie!

  5. Nu zau? Vai, dragalitza Doamne, ,,ce prosti si incompetenti e profesorii astia!!!,,. Si nu doar ei, ci si medicii (tot romanul stie sa se trateze singur) si preotii ca sunt ,,incuiati,, si vorbesc cu cuvinte ,,grele,, ( izbaveste, isop, miluieste, sceptru, smerit, etc) si multe alte categorii socio-profesionale care mai si gandesc si care au studiat serios in facultate si dupa, in vremurile in care nu domina mediocritatea camuflata in ,,meritocratie,, . Am cam obosit sa tot aud de la toti ,,priceputii,, ( de la coafeze, la taximetristi, de la jurnalisti, la politicieni pana la tot felul de parerologi) intr-un nou limbaj de lemn ce simplu e sa fii profesor si cum luam noi banii aia multi degeaba, ca nu facem nimic. In schimb,unii parinti si elevi (cei care nu au dat pe la scoala si au citit o singura carte in viata lor si aceea de asa-zisa dezvoltare personala, de genul ,,Cum sa gandesti pozitiv,,) cunosc ei mai bine ce competente trebuie dezvoltate in scoala, cum trebuie schimbata programa si ce metode creative trebuie utilizate pentru ca elevul sa nu se plictiseasca, sa ia si nota mare la examen ( eventual fara efort), sa se distreze la ora si sa aiba si toate cunostintele necesare pentru viata ( adica o reteta: cum sa faci cand inchiriezi un apartament, cum sa suferi mai putin cand iti mor parintii, cum sa castigi bani multi multi, cum sa ajungi mare sef si nu in ultimul rand cum sa-i dai la o parte pe cei care muncesc cinstit, care citesc,care au bun-simt si mai cred in valorile eterne ale umanitatii). Traiasca ,,minunata lume noua,,!!! (P.S. imi iubesc meseria si o practic cu toata daruirea si responsabilitatea, am rezultate frumoase cu elevii mei, nu consider ca bogatia vine din castigurile materiale, dar o remuneratia adecvata performantei profesorului ar fi binevenita, poate ar mai anihila prin statutul conferit astfel toata aceasta politica de denigrare a profesorului; stiu sa folosesc mijloacele tehnologiei moderne; m-am vaccinat)

  6. Și de ce oare?Dacă nu ar fi fost puse toate țoapele și toți cățeii politici în posturi-cheie,unde e nevoie de competență nu s-ar fi întâmplat asta.

  7. A mai gasit Campeanu un agarici care sa invenineze publicul invinuind profesorii? Pe orice cale isi pune oamenii sa ne duscredireze? Foarte urat. A inceput cu profesorii sunt prosti si nu stiu sa foloseasca platforma de vaccinare si continua cu asta? Penibil. Doar atat pot spune: Esti pe-ni-bil, dom’ Campeanu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Extinderea cursurilor remediale pe timpul verii și introducerea în școli a testelor rapide cu salivă și non-invazive – cerute Guvernului Cîțu de Salvați Copiii, printr-o scrisoare deschisă

Salvați Copiii cere oficial Guvernului Cîțu să extindă pe timpul verii programele remediale și să introducă în școli testele rapide cu salivă și non-invazive. „Suspendarea cursurilor școlare și impredictibilitatea aplicării…
Vezi articolul

Cinci județe au cerut bani de la Guvern, din Fondul de rezervă, pentru unele plăți legate de educație / În Sibiu banii se vor folosi pentru plata burselor, iar în Mehedinți pentru plata facturilor la căldură în școli

Arad, Buzău, Constanța, Mehedinți și Sibiu au cerut bani Guvernului din Fondul de rezervă bugetară pentru a acoperi costuri legate de educație: burse, plata facturilor la energie în școli ori…
Vezi articolul

DOCUMENT Toate școlile trebuie să-și creeze conturi pe platforma de vaccinare, ca să-i înscrie și programeze pe profesori și pe ceilalți angajați. Ministerul solicită prioritate pentru educatorii, învățătorii și profesorii care vor începe școala fizic pe 8 februarie

Toate școlile trebuie să-și creeze conturi pe platforma de vaccinare, ca să-i înscrie și programeze pe profesori și pe ceilalți angajați, potrivit unei adrese către unitățile de învățământ și inspectoratele…
Vezi articolul

Repartizare liceu 2024. Lista celor 22 de elevi olimpici admiși la liceu în București fără Evaluare Națională / Opt dintre ei sunt olimpici național la Sport, cinci – la Muzică

Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat tabelul cu repartizarea absolvenților clasei a VIII-a care au obținut, pe parcursul gimnaziului, premii la etapa națională/internațională a competițiilor școlare. Cei mai mulți dintre…
Vezi articolul

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru cei care le predau elevilor de gimnaziu. Descarcă documentele realizate în cadrul proiectului CRED pentru cele 14 discipline

Ghiduri metodologice pentru învățători și pentru profesorii care le predau elevilor din clasele gimnaziale, pentru anul școlar 2023-2024, au fost realizate în cadrul proiectului „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți…
Vezi articolul

Autoritatea pentru Cercetare lansează competiția pe 2025 pentru manifestări științifice, fără a avea un buget clar stabilit cu care să o susțină / ANC: Bugetul „se va ajusta și în funcție de situația de la rectificare”

Autoritatea Națională pentru Cercetare a anunțat, luni, deschiderea competiției pe 2025 pentru finanțarea manifestărilor științifice și a evenimentelor asociate, ce pot fi finanțate cu până la 100.000 în cadrul manifestărilor…
Vezi articolul