Daniel David, întrebat dacă va candida la președinție: Eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidați eu aș avea cea mai mare șansă. O democrație înseamnă ca partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii

[jp_post_view]
Daniel David / Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Ministrul Educației, Daniel David, al cărui nume a fost invocat drept un potențial candidat în alegerile prezidențiale, după anularea primului tur de scrutin, a spus joi, la Antena 3, că ar accepta o astfel de propunere „numai dacă studiile arată că între candidații aceștia eu aș avea cea mai mare șansă”.

„M-aș bucura să văd că sunt oameni cu șansă, pe care eu o să-i susțin și o să mă încolonez, ca să folosesc cum un stereotip, în spatele lor și îi susținem. Am spus că eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidații aceștia eu aș avea cea mai mare șansă. Sper să nu se întâmple lucrul ăsta”, a spus el.

Daniel David a declarat că „vreau ca fetița mea și rudele mele să trăiască într-o Românie modernă, euroatlantică. De aceea, pentru mine e foarte important să câștige un președinte care ține această orientare euroatlantică a țării”.

Potrivit ministrului, „hai să vedem ce cred oamenii și partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii. Că asta ar însemna o democrație sănătoasă în vremea de astăzi”.

Dialogul pe tema unei posibile candidaturi, în emisiunea Antena 3, pe larg:

Moderator: Domnule ministru, discuțiile politice intense din ultima perioadă au adus numele dumneavoastră printre cele vehiculate ca posibil candidat la președinție. Vreți să candidați la președinția României?

Daniel David: Eu am spus foarte clar și am explicat de nu știu câte ori acest acest lucru: când sunt situații complicate, situații de criză, situații prin care am trecut și noi după aceste alegeri, sigur că se aruncă în discuție tot felul de nume. A apărut și numele meu în aceste discuții – și mai informale, și mai formale, este drept. Și eu am spus mereu că pentru mine este foarte important… Eu m-am întors în țară definitiv în 2004, m-am întors într-o țară care se pregătea să adere la Uniunea Europeană și era tocmai în faza în care se integra în NATO. Vreau ca fetița mea și rudele mele să trăiască într-o Românie modernă, euroatlantică. De aceea, pentru mine e foarte important să câștige un președinte care ține această orientare euroatlantică a țării.

Moderator: Noi toți ne dorim acest lucru…

Daniel David: Și am spus că m-aș bucura să văd că sunt oameni cu șansă, pe care eu o să-i susțin și o să mă încolonez, ca să folosesc cum un stereotip, în spatele lor și îi susținem. Am spus că eu pot accepta numai dacă studiile arată că între candidații aceștia eu aș avea cea mai mare șansă. Sper să nu se întâmple lucrul ăsta. Da, am spus că dacă există această posibilitate, nimeni nu are voie să…

Moderator: Adică sunteți o personalitate realistă. Vă imaginați că puteți să ajutați România să se ancoreze mai bine în spațiul euroatlantic, să rămână o țară occidentală, să nu cadă pe mâna oamenilor Rusiei și izolaționismului. Dar dacă lucrul acesta este confirmat și de opțiunea populară.

Daniel David: Absolut întotdeauna i-am spus că, vedeți, este un alt gen de democrație, în care și eu cred. Noi mergem în logica clasică: s-au adunat partidele și partidele hotărăsc că vor avea niște candidați. Dar oamenii ce cred? Adică nu ar trebui cumva ca deciziile să fie integrate? Hai să vedem ce cred oamenii și partidele să decidă pornind de la ceea ce speră și așteaptă oamenii. Că asta ar însemna o democrație sănătoasă în vremea de astăzi.”

Citește și:
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca: N-aş spune nu unei candidaturi la Președinție, dar avem nevoie de o analiză sociologică, de o strategie serioasă, de o consultare a poporului / Nu mă propun, am fost propus
INTERVIU Daniel David, noul ministru al Educației și Cercetării, anunță o „mică reformă” universitară și în cercetare: reorganizarea arhitecturii mediului academic românesc și a sistemului național de cercetare, „stimularea colaborării între organizațiile de cercetare și finanțarea acestora în raport cu performanțele academice obținute”


1 comment
  1. așa a zis, studiile? :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

CFR Călători anunță că din 3 septembrie nu mai acordă nicio reducere studenților pe tren, deși Autoritatea Feroviară anunța că reducerile actuale vor fi acordate chiar și după intrarea în vigoare a noilor legi ale Educației, până la aprobarea normelor de aplicare cu noile facilități, de către Guvern

Două instituții de stat se contrazic public în privința reducerilor pentru studenți valabile pe transportul feroviar din data de 3 septembrie. Este vorba despre CFR Călători, operatorul de stat pentru…
Vezi articolul

Ministerul Educației face public evenimentul de închidere a proiectului ROSE, după ce Edupedu.ro a semnalat că instituția ține sub tăcere organizarea conferinței de 100.000 de dolari, finanțată prin împrumut de la Banca Mondială și care aduce 100 de invitați la Sibiu, cu oprire la Vâlcea – unde ministra Ligia Deca e candidat pentru un post de senator

Ministerul Educației a anunțat printr-un comunicat de presă evenimentul de închidere a proiectului ROSE, după ce Edupedu.ro a semnalat că instituția condusă de Ligia Deca ține sub tăcere organizarea conferinței…
Vezi articolul

Ministrul Cîmpeanu susține desființarea prin reorganizare a CNATDCU prin ironii la adresa conducerii instituției: “MIT nu are nici cea mai mică șansă să aibă un singur profesor de calitatea membrilor Consiliului General CNATDCU”, “super-oameni care într-o sesiune de o oră validează între 2 și 300 de teze de doctorat”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a apelat la ironii la adresa conducerii forului responsabil cu analiza plagiatelor din doctorate, CNATDCU, pentru a susține prevederile din proiectul legii învățământului superior, prin care…
Vezi articolul