Daniel David, ministrul Educației, despre propunerea de creștere a normei didactice la minimum mediei din OCDE: Cred că este un element de raționalitate și un criteriu al decenței în situația de criză în care ne aflăm acum. Nu creștem în orb și la paușal

18.214 vizualizări
Foto: Facebook.com/ Congresul Studenților din România
Ministrul Educației Daniel David a spus referitor la propunerea privind creșterea normei didactice că raportarea minimă se face un nivel mediu în UE sau OCDE, ceea ce reprezintă „un «element de raționalitate» și un «criteriu de decență», în situația în care ne aflăm acum”. Daniel David a făcut declarațiile în cadrul audierii din comisiile de învățământ din Parlament de luni, 23 iunie. El își continuă mandatul de ministru în noul Guvern condus de Ilie Bolojan, cabinet ce a depus jurământul luni seara, după audieri maraton în comisii.

„Ne raportăm la un nivel mediu și cred că este un element de raționalitate în acest demers și vine din nou criteriul decenței în situația de criză care ne aflăm acum, cât putem. Ca să mă asigur, să știți că nu creștem așa în orb și paușal: Când ai normă în care mergi deja la trei unități școlare nu te apuci să mai crești cu a patra”, a explicat David luni, în comisiile de învățământ reunite pentru audierea sa.  

Numărul de ore de activități didactice va crește în școli, în urma unei analize a Ministerului Educației, potrivit programului de guvernare Ilie Bolojan. Norma didactică „realistă” va fi corelată cu performanța, mai scrie în document.

În plus, plata cu ora scade pentru profesori, mai prevede programul Bolojan: se va raporta la timpul total de lucru, adică 40 de ore pe săptămână, nu la 18 ore ca acum.

Daniel David a primit un nou mandat de ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Bolojan, după ce a primit votul favorabil, în comisiile de învățământ reunite ale celor două camere ale Parlamentului, cu majoritate de voturi.

Declarația ministrului Daniel David, în comisiile de specialitate

„Știu că sunt discuții, am discutat cu sindicatele, știu că sunt foarte sensibile aceste lucruri, nu-mi face o plăcere deosebită să fiu ministru care trebuie să implementeze această concluzie, această decizie a grupului care a lucrat pe componenta economico- financiară. Hai să ne uităm și vă rog să citiți propoziția sau fraza din programul de guvernare și spuneți-mi dacă se poate reproșa ceva. 

Am spus: minimum, la nivelul mediu care există Uniunea European sau în OECD. Vi se pare ceva în regulă cu asta? N-am spus maximum. Ne raportăm la un nivel mediu și cred că este iarăși un element de raționalitate în acest demers și vine din nou criteriul decenței în situația de criză care ne aflăm acum, cât putem și ca să mă asigur, să știți că nu creștem așa în orb și paușal. 

Ați văzut că sunt o serie de criterii: depinde de mediul în care lucrează, depinde de câte norme are sau cum este împărțită norma didactică pe care o are astfel încât să poți să faci diferențieri și creșterea să fie într-o oarecare formă justificată. Când ai normă în care mergi deja la trei unități școlare nu te apuci să mai crești cu a patra

Am lăsat aceste flexibilizări dar repet, raportare la nivelul mediu european sau OECD și cu orice principiu al decenței de când ne permitem financiar, cu flexibilizările pe care le-am lăsat să putem discuta inclusiv cu sindicatele cred că este un demers rezonabil pentru situația în care suntem. Este o situație de criză și complicată”. 

Informații de context

Amintim că majorarea normei didactice a profesorilor (normă didactică de 18 ore pe săptămână în prezent) a fost discutată de liderii partidelor care negociază formarea viitoarei coaliții guvernamentale, ca măsură pentru scăderea deficitului bugetar scăpat de sub control, a relatat G4Media.

Sindicatele din învățământ au reacționat avertizând că majorarea normei didactice a profesorilor „este inacceptabilă”. Sindicate au solicitat public grupului de lucru de la Cotroceni să renunțe la propunere. Educația nu este o fabrică! Nu mai sacrificați încă o dată școala pentru a acoperi sinecurile de partid – au transmis Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“.

Dispar 16.000 de posturi în Învățământ, dacă norma didactică se mărește cu 2 ore, semnalează liderul sindical Simion Hăncescu. Ar fi revoltător să apară șomajul în învățământ. O asemenea măsură ar fi dezastruoasă.

Edupedu.ro a semnalat pe 5 februarie că printre discuțiile neoficiale la nivelul coaliției de guvernare se află și creșterea normei didactice pentru profesori, așa cum semnala un sindicat din Educație.

Pentru toate cadrele didactice din învățământ activitatea didactică totală presupune 40 de ore pe săptămână de lucru propriu-zis, incluzând și activități conexe predării – vezi aici mai multe detalii referitoare la modul în care este reglementată norma didactică.

Citește și:
Numărul de ore de activități didactice va crește în școli, în urma unei analize a Ministerului Educației, potrivit programului de guvernare Ilie Bolojan. Norma didactică „realistă” va fi corelată cu performanța
ANALIZĂ Bursele elevilor au ajuns în 2025 să coste bugetul 6,4 miliarde de lei, de trei ori mai mult decât întreg bugetul Cercetării din România, prin criteriile impuse de legea Deca / Programul de guvernare Bolojan propune redimensionarea sistemului de burse la nivelul dinainte de lege, adică scăderea cu două treimi
Daniel David, propus pentru funcția a de ministru al Educației și Cercetării în Guvernul Bolojan, avizat favorabil în comisiile de specialitate: Nu este doar un program de austeritate, este efectiv primul program de guvernare între austeritate și criză
Plata cu ora scade pentru profesori, prevede programul Bolojan: se va raporta la timpul total de lucru, adică 40 de ore pe săptămână, nu la 18 ore ca acum
BREAKING Congruența notelor de la clasă ale elevilor cu cele de la examenele naționale – exemplu de criteriu de performanță în evaluarea pentru veniturile profesorilor prevăzut în programul de guvernare Bolojan
BREAKING Școală de la 8 la 17 în programul de guvernare Bolojan. Proiectul prevede pilotarea și generalizarea orarului extins pentru elevi, profesorii vor avea o creștere a normei didactice, diferențiat în funcție de mediul de lucru și ciclul de educație, iar bursele vor fi „redimensionate”

43 comments
  1. Dar cum rămâne cu performanța la simultanul de la țară(structuri) unde sunt prezenți copiii cu dificultăți și care tre integrați la orele de mate, rom acolo unde nu există prof de sprijin? Că… dacă ai chiar 2 de acest fel e grav! Au fost cazuri unde copiii citavi nu puteau învăța mare lucru, deoarece un coleg de bancă nervos se ridica își desfăcea șlițul și urina pe ghiozdanul
    colegilor.Îl trimiți la psiholog odată, de două ori și apoi te sună psihologul să nu l mai trimiți că nu are ce i face? Cum rămâne cu performanța?

  2. Atat timp cat invatamantul romanesc va ramane profund politizat, nimic bun nu se va intampla. E foarte trist ce se intampla. Pe cand o reforma si la universitar? Cand taiati pensiile speciale? Sau austeritatea e doar pentru noi?

  3. Exact acest lucru îl faceți, domnule ministru, „în orb și în pausal”. Sunteți rupt de realitatea din teren. Toate masurile voastre vor avea ca efect creșterea, peste măsură, a șanselor „suveranistilor” la următoarele alegeri. Și, sincer, cred ca celor care s-au implicat cu toată ființa pe 18 mai, astfel încât rezultatul sa fie cel care a fost, le va pasa tot mai puțin…

    1. Domnule. Ministru D. David, am convingerea că voiați să reduceți numărul cadrelor didactice și nu știați cum să faceți lucrul acesta, fără să provocați o revoltă a cadrelor.
      Dacă, aveți impresia că un profesor va performa, pentru că îi măriți norma de. muncă, vă înșelați!
      Abia așteptăm să auzim, să vedem, ce idei trăsnite mai emanați.

  4. Dezastru in ce priveste multe catedre prin noile planuri-cadru ( limba si literatura romana, limba franceza, matematica, fizica, etc), cu reducerea semnificativa a numarului de ore, cresterea normei didactice, micsorarea salariului prin plata diminuata la jumatate a orelor suplimentare, scaderea degrevarii de ore la direvtori! Acestea sunt toate cuprinse in planul de guvernare. Oare nu trebuia anuntat inaintea votului, sa stim ce viitor ne asteapta?!

  5. Un «element de raționalitate» și un «criteriu de decență», ar fi să CREȘTEȚI ȘI SALARIILE, altfel „NE VEDEM” LA GREVĂ!

    1. Lasă că e destul salariul de 5-6000 de lei. Alții, nu au nici măcar 3500 (și nu mă refer la mine)

  6. Atâta timp cât un profesor câștigă mai puțin decât un necalificat in construcții și „domnul” ministru propune creșterea normei este clar…alta reptilă flămândă

    Nea David, bucură-te de funcție și de beneficiile ei și arde-i pe fraieri!

  7. Cu ce masuri luati domnule ministru al educației ,o sa fie abandon scolar cu 30%mai mult decât este si nu luati de la copii sa va dati vouă si pt aparare? care aparare?

  8. Cu ce masuri luati domnule ministru al educației ,o sa fie abandon scolar cu 30%mai mult decât este si nu luati de la copii sa va dati vouă si pt aparare? care aparare?

    1. Pe durata unui ciclu de învățământ complet (clasele 0-12) , eficienta sistemului educațional românesc este scăzută relativ cu celelalte state OECD si din U.E. Aproximativ 50 la sută din elevii înscriși la clasa 0 reușind sa ia bacalaureatul . Abandonul școlar este la una din cele mai ridicate rate din U.E. -15 la sută. Competențele dobândite de cei care totuși iau bacalaureatul nu le dau posibilitatea copiilor sa se integreze pe piața muncii in domenii cu valoare adăugată mare sau sa ii ajute in a deveni antreprenori astfel încât sa aducă venituri din care sa fie plătite salariile profesorilor . Fuga de reformă a celor din educație este de-a dreptul sinucigașă pentru sistem si omoară nația. Doar asumarea vinei pentru dezastrul social si economic in care ne aflam si dorinta de schimbare in educatie ne pot pune pe traiectoria spre normalitate si progres

  9. Domnule ministru,
    Să pornim de la câteva întrebări elementare.
    Știți să citiți? Perfect, altfel nu ați fi parcurs toate treptele carierei profesionale, pe care le menționați chiar dv.: prof. univ. dr. psih.
    Puteți să înțelegeți? Acestea cele două condiții pentru a nu ne înscrie în categoria de care suferă mulți absolvenți ai învățământului preuniversitar analfabetismul funcțional.
    Ehei, aici e aici!
    Dv. nu cunoașteți decât prea de departe învățământul preuniversitar. Se vede din mai tot ce spuneți, de multe ori mult diferit sau chiar pe dos de la o zi la alta. Că se desființează titularizarea, altădată că veți „regândi” menținerea acestui drept fundamental, dar prin evaluări din patru în patru ani, la nivelul școlilor, de către directori colegi, elevi, așa, la grămadă. (Obsevați singularitatea acestei „regândiri” repetate, apanaj numai al unei singure persoane.), că „nu se taie” nicio oră din cele existente, dar, citind planurile-cadru, constatăm că totuși s-au tăiat (de exemplu, limba și literatura română IX, XI, XII). Etc.
    Pentru a depăși acest impas, care blochează, avariază întregul sistem, îndrăznesc (vai mie!) să vă dau un sfat:
    ÎNAINTE SĂ VORBIȚI, CITIȚI, DOMNULE!
    Dumneavoastră înșivă ați spus, după Recomandarea UE din 2018, că doi termeni sunt esențiali la prima competență-cheie, de literație,
    A CITI ȘI A ÎNȚELEGE.
    La ordinea zilei a revenit brusc norma didactică. Dă bine la public, la cei care urăsc școala, aversiune alimentată în acest climat politic și social pe diverse canale de comunicare, dar și de către factori oficiali.
    Mai întâi a apărut suspiciunea, întrebarea de ce profesorii nu „lucrează” 8 ore pe zi? Răspunsul paradoxal a fost, în Raportul QX, „profesorii SĂ STEA 8 ore în școală”, deși, se știe, se practică în mod curent, inevitabil, complexitatea activității se desfășoară pe multe planuri. În față acestei evidențe, s-a dres puțin ideea, s-a îndreptat de-a dreptul către absurd: profesorul „să se gândească cel puțin 8 ore pe zi la școală și la elevi”.
    De aici nu ieșea însă niciun câștig, niciun beneficiu pentru ca îmbuibații de profesori să răspundă și ei la marea chemare de salvare a economiei naționale, să se simtă vinovați că au cerut salarii care au pus țara pe butuci, încât acum trebuie, cu mic, cu mare, ca să dăm mână cu mână pentru patria română.
    Nu ați spus așa, că a mări norma didactică „la un nivel mediu din UE sau OCDE reprezintă un element de raționalitate” în situații de criză, chiar un „criteriu de decență”, de bun-simț.
    Așa ați spus la comisiile pentru învățământ, care chiar au crezut că așa e în UE și OCDE, deși ominimă documentare, absolut necesară pentru propunerea sau luarea unor măsuri de o asemenea importanță necesită o documentare riguroasă.
    Ați fi aflat, domnule ministru, că norma de 18 ore este consacrată în școala românească de peste 80 de ani, că nici odiosul regim nu s-a atins de ea. Norma didactică reprezintă un element de stabilitate în încadrarea personalului didactic și a întregului sistem.
    Ultimele măsuri, planurile-cadru, și mărirea normei didactice sunt factori care destabilizează învățământul românesc și încalcă drepturi fundamentale, stabilitatea și siguranța locului de muncă, menționate de Constituție și reglementate de Codul muncii.
    Cunosc noii parlamentari din comisii, în fața cărora v-ați prezentat, aceste principii și reglementări legale?
    V-ați documentat dv. înainte care este media normelor didactice din Europa, la care faceți mereu referire, încât să veniți cu ea în Parlament cu valoare de document?
    Din Raportul OCDE din 2021, media este sub 18 ore, în unele țări fiind și de 15-16, chiar de 13 ore (Finlanda, Turcia!). Ce să vedeți? România se încadrează în normele europene!
    Iar salariile din Europa sunt de mii de euro.
    O documentare cinstită și în aceastăprivință, cu care apoi să se vină în fața opiniei publice, ne-ar scoate din aceste ape tulburi în care ne cufundat tot mai mult.

  10. Acum nu va mai raportați la UE?Va face cu ochiul OCDE?
    Și salariile?În Japoia sunt foarte bine plătiți, este una dintre cele mai bine plătite meserii,și respectate.In China?Plata foarte bună,respect,locuință de serviciu. La noi?Doar la norma ne raportăm. De ce pe munca si sănătatea mea!?Sa băgați voi banii în buzunare cum a făcut Băsescu!

  11. Suntem deja la valorile din UE.
    Iată numărul de ore de predare efectivă pe săptămână pentru profesorii din câteva țări din Europa Occidentală:

    – **Belgia**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 22 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 18 ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Franța**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 24 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 18 ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Irlanda**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 25 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 22 de ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Luxemburg**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 23 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 18 ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Țările de Jos (Olanda)**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 25 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 20 de ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Regatul Unit**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 21 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 19 ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Germania**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 28 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 24 de ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Elveția**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 26 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 22 de ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Austria**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 22 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 20 de ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Italia**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 22 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 18 ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Spania**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 25 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 18 ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).
    – **Portugalia**: Profesorii din învățământul primar predau aproximativ 25 de ore pe săptămână, iar cei din învățământul secundar predau în jur de 22 de ore pe săptămână [1](https://scoala9.ro/studiu-international-cat-muncesc-profesorii/887).

  12. I s-a cerut si a executat. N-avea cum sa ramana altfel ministru. Problema nu este el, problema sunt profesorii care nu stiu sa isi apere drepturile si sa ceara pana la capat salarii decente. Dupa ce au fost pacaliti ca vor trai decent, ca vor avea salarii marite in 2025 (iar sindicatele considerau ca sunt in grafic) s-a ajuns ca 2025 si 2026 sa fie ani de diluare a salariilor, proportional cu inflatia galopanta…Si in 2027 o sa mai primeasca 1000 de lei, care o sa reprezinte potrivit calculelor specialistilor din minister o marire in medie cu peste 25 % :)))

  13. Da, sunt convins ca, timp de cel puțin 35 de ani, toți ceilalți miniștri ai educației au greșit atunci când au stabilit norma didactica. Atâția neștiutori… noroc cu geniile liberale din acest moment, David & Bolojan.

    Ca salarizare, cică profesorii stau bine la ‘salarii actuale’, conform statisticilor manipulative de tip PPS (chestia raportata la puterea de cumpărare).

    Revenind la subiect, OECD raportează mai degrabă o valoare totală, anuală. Iar media este pe la 885 ore/an pentru primar, si in jur de 770 ore/an pentru liceu.
    Doar ca, atunci când ne comparam cu țările din jur, constatam ca acestea-s undeva pe la o medie de 650 ore/an.
    Cazul România? raportat la circa 650 ore/an, 18 ore/săptămâna, rezulta puțin peste 36 săptămâni de activități școlare.
    Daca ar fi sa fie 770 ore/an, totalul ar fi de 42 săptămâni.
    Prin urmare, concluzia logica ar fi nu neaparat creșterea normei săptămânale, ci creșterea numărului de săptămâni de activități școlare efective.

    Dar, vorba ministrului, asta vine si cu anumite obligații: salarizarea sa se situeze si ea cel puțin la nivel mediu OECD.
    Pentru referință:
    https://www.oecd.org/en/data/indicators/teaching-hours.html

    Cât despre plata cu ora raportata la norma întreagă, aceasta are un nume diferit. Nu se numește plata cu ora, ci cumul de funcții 😀
    Plata cu ora raportat la 40 de ore este o aberație. Pentru ca: orele respective tot trebuie pregătite, eventuale lucrări tot trebuie corectate si notate. Iar acestea nu se întâmplă in timpul orei. Plata cu ora raportat la 40 de ore va genera o abordare superficiala a acestor activități.
    Probabil ca nu vor influența (prea mult) titularii. Dar vor avea un impact major asupra suplinitorilor.

    1. Dupa capul lor mic, ora didactica care este tinuta in plata cu ora nu are nevoie sa fie pregatita. Propun ca cei care tin ore in plata cu ora sa nu mai dea teste pentru ca nu sunt platiti sa le corecteze.
      Au calculat ce impact bugetar are aceasta taiere aberanta?

  14. Fiecare ministru are propriul plan!
    Din 3 în 3 ani schimbăm și iar schimbăm fără a face o analiză serioasă a situației din învățământ.
    Pentru a face reforme ar trebui dl ministru să stați mai multe săptămâni în școli, mai ales la ciclul primar și gimnazial!
    Tragedia sistemului de învățământ, este că nu avem un ministru din preuniversitar!

  15. Un guvern care a luat-o prost din start. La învățământ e un personaj care nu înțelege sistemul, iar la sănătate un sinecurist care a abandonat rezidențiatul, deci un oportunist pe față. Mărirea normei didactice în învățământ va declanșa o reacție în lanț a degradării totale și a ineficienței absolute. Calitatea, așa cum este ea astăzi, cu bune și cu rele, se va adânci irecuperabil în mizerie. Știm cu toții, cei din sistem, care sunt pârghiile acestui raționament. Domnul David e complet pierdut în abordarea acestui subiect. E clar că nu înțelege nimic. Vrea să facă economie? Să taie fondurile alocate cursurilor total lipsite de sens, să urmărească felul în care se cheltuiesc banii alocați investițiilor (de unde se fură pe rupte prin supraevaluări de mână cu directorii și primarii), să fiscalezeze pregătirile în particular (cu înăsprirea legislației), să rarefieze programele școlare și să pedepsească sever chiulul cadrelor didactice, respectiv să intre serios în mafia traficului cu posturi vacante girată, în toată țara, de ISJ-uri. Oare dacă vă spun că inspectorul meu închiriază căști de copiat pentru titularizare, mă crede cineva?
    Așteptăm stațiile de bruiaj pentru toate examenele susținute în România, și lăsați în pace norma didactică de 18 ore pe săptămână, asta dacă nu cumva intenționați să o coborâți la 17 sau 16.

  16. Rusine acum doua saptamani zicea ca nu s-a discutat acum hop o marim.Om neserios si nepriceput de unde-i scoateti?
    Creșterea normei didactice discutată în cadrul unui grup de lucru la Cotroceni este catalogată de ministrul Educației și Cercetării ca idee veche, care trebuie analizată însă numai prin raportare la practicile statelor europene atât în ce privește norma profesorilor, cât și salarizarea acestora. „Nu se pune problema în acest moment. Hai să vedem dacă va fi cazul”, a anunțat Daniel David în cadrul unei conferințe susținute la Palatul Victoria înainte de ședința de astăzi, 2 iunie 2025, a guvernului.

  17. Personal, nu mă interesează dacă ne iubește sau nu. Decența ar trebui, zic, să existe și la dumnealor. Orele suplimentare înseamnă, în educație, consum nervos în plus. Nu de aceea se plătesc așa ? Ni se cere solidaritate, dar despre obligațiile, prevăzute în acte normative, pe care le au dumnealor față de sistem , ce părere aveți?

  18. Mi-e frica de matematica domnului ministru.
    in Franta, de ex, norma didactică e de 15-18 ore la un salariu de 3000-3500 euro. In Germania 18-20 ore la 5000-6000 euro.
    Așa că sunt foarte curios ce medie la nivel european ii da lui David, căci în toate statisticile salariile profesorilor din Ro sunt la pământ.

    1. in Germania nr de ore in fata elevilor este dublu/triplu fata de Franta iar salariul este consequent: duplu spre triplu (vezi comparatorul de salarii OCDE).

  19. Deci David ne cere tot nouă profesorilor sa fim decenți după ce Deca a cheltuit miliarde de euro pe burse electorale că să îl facă pe Ciucă președinte?

    Decența cred că trebuie sa fie la voi, politicienii!

  20. Da.E bine dar sa se tina cont și de salarizarea raportata tot la aceleași criterii.
    Avem nevoie de profesori asistenți și psihologi specializați care sa formeze grupe și sa lucreze cu cei cu nevoi speciale sa nu mai fie circ și varza la ore.
    Se mărește norma,salariul scade și cei cu nevoi speciale (adică handica….patii) rămân în clasă cu restul elevilor.
    Este un consum neuropsihic enorm.

  21. Domnule David vă solicităm public să afișați și salariile medii ale profesorilor din țările membre OCDE cu care vreți să ne comparăm.

    Asta ca să nu credeți că ne puteți lua de proști.

    Apropo de media normei didactice de predare in Europa.
    Surpriză!

    Este de 18 ore/săptămână.

    PS
    Dacă vreți sa o țineți din grevă în grevă si din protest in protest vă dorim succes.
    Poate cu ocazia asta se desființează sindicatele amorfe si apar unele noi veridice, care să devoaleze cu adevărat intențiile voastre (suprapopularea claselor si reducerea nr de profesori ca sa mai faceti rost de bani noi de furat)

  22. Procentul din PIB alocat Educației când îl corelați cu cel mediu din UE sau OECD? Dar nivelul salariului din Educație?

  23. Dar despre numarul de elevi pe cadru didactic care este 18.7 in Romania, ce parere aveti?
    Media Europeana e 13.4.
    Nu vreti sa incepeti cu acest lucru?

    Solutia este greva de avertisment in mai, iar in iunie greva generala. Sindicatele se mobileaza foarte greu speram sa avem calendar pana decembrie.

  24. Hahaha! Sa inteleg ca cei care au norma intr-o singura scoala vor fi discriminati, chiar daca lipsesc conditiile decente de munca, spatiu personal, o masa, un laptop? Aloooo, sindicatele?

  25. Domnul ministru omite sa zică care este norma didactica a cadrelor didactice din tarile UE.
    Germania 8–10 ore/sapt
    Franța ~6–8 ore /sapt
    Italia 6–10 ore /sapt
    Spania 8–12 ore /sapt
    Olanda 6–8 ore /sapt
    Suedia 4–6 ore /sapt
    Danemarca 6–8 ore /sapt
    Finlanda 6–10 ore /sapt
    Polonia 8–10 ore /sapt

    Care este media orelor didactice? Domnul Ministru știe matematica sau doar psihologie? La noi de ce 18 ore? Credeți ca cele 18 ore vor fi calitative?

  26. atentie, media UE e sensibil diferita (mai mica) fara de media OCDE (care cuprinde workaholicii SUA+tigrii asiatici), nu e anodin ce punct de referinta se va retine de catre minister.

    1. Ina, nu ca nu-i iubeste, ii uraste visceral. Cred ca e singurul ministru foarte iubit si apreciat in domeniul sau inainte de alegeri si care a ajuns sa fie atat de urat de cei pe care i pastoreste ca sentiment reciproc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Vaccinare antigripală gratuită, elevi stau acasa

Școlile vor informa părinții să nu trimită copiii la școală dacă au dureri în gât, nas înfundat și febră – recomandă Ministerul Sănătății / Pentru elevii cu semne de boală transmisibilă respiratorie se recomandă izolarea la domiciliu

Ministerul Sănătății recomandă la începtul Modului 3 de școală informarea perioadică a părinților, de către școală, de a nu trimite la scoală copilul atunci când se confruntă cu simptome de…
Vezi articolul

Peste 6% dintre copiii de grădiniță și școală din Vrancea au cel puțin un părinte plecat la muncă în străinătate, arată datele Inspectoratului școlar / Cei mai mulți dintre copiii lăsați doar în grija unui părinte sunt la gimnaziu

Aproape 3.000 de elevi din judeţul Vrancea, de la învăţământul preşcolar şi până la liceu, au cel puţin unul dintre părinţi în străinătate, 578 dintre aceştia fiind în grija altor…
Vezi articolul

Grevă japoneză anunțată de elevii din 6 județe, care cer demisia Ligiei Deca pentru „tăierea transportului elevilor din 19 judeţe”. Asociațiile anunță că atacă în instanță Hotărârea de Guvern care blochează gratuitatea transportului elevilor spre școli

Liceeni din șase județe au intrat în grevă japoneză de astăzi, 9 ianuarie, până pe 15 ianuarie, acuzând Ministerul Educaţiei că blochează gratuitatea transportului pentru elevi, transmite Agerpres. Asociaţia Elevilor…
Vezi articolul