Daniel David: Părerea mea este că rectorul unei universități n-ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin în conducerea unor partide politice

1.331 de vizualizări
Foto: Edupedu.ro
Implicarea liderilor universitari în politică rămâne o zonă gri în România, afirmă ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Prezent joi, 16 octombrie, la Gala Inovației și Performanței în Învățământul Dual, organizată de Asociația Hands Across România la Consiliul Județean Timiș, David a declarat că rectorii nu ar trebui să dețină funcții de conducere în partide politice, dar că acest subiect a fost ignorat la nivel public și instituțional și că nu ar fi fost o dezbatere pe acest subiect.

„Vedeți și asta este o discuție pe care n-am avut-o explicit, n-am avut-o transparent. Sunt modele și modele. Modelul nostru interbelic era pe ideea că rectorii sunt parte din Parlamentul țării. Sigur că s-au schimbat practicile politice, s-a schimbat rolul rectorilor, ca să spun așa.

Tendința mea este și eu de aceea am rămas un tehnocrat și n-am intrat într-un partid, fiindcă sunt rector suspendat, ca să spun așa, cred că – asta este părerea mea – că rectorul n-ar trebui să fie implicat în partide politice și cu atât mai puțin în conducere a unor partide politice, dar este părerea mea.

Pot să înțeleg că există și modele alternative la fel de puternice, care au ar argumente în spate, dar fiindcă n-am purtat explicit această discuție, mereu avem suspiciuni față de orice model. Și când este și când nu este.

Dar așa cum am spus că discuția încerc să o port cu directorii, într-o manieră deschisă, să ne hotărâm și să știm cu toții pe ce model mergem, așa ar fi trebuit să facem și în problema pe care ați ridicat-o corect”, a declarat Daniel David potrivit Banatul azi

Evenimentul de la Timișiara a reunit profesori din învățământul preuniversitar și universitar, reprezentanți ai mediului economic și autorități publice, cu scopul de a discuta despre provocările și soluțiile pentru dezvoltarea învățământului dual în România.

Declarațiile lui Daniel David vin în contextul în care actuala legislație din România, Legea 199/2023, permite ca rectorii să fie membri de partid, parlamentari sau să ocupe funcții de conducere în structurile politice, fără a se suspenda din funcțiile universitare.

Inițial, Guvernul a propus, prin Legea învățământului superior (Legea 199/2023), ca liderii universitari să fie incompatibili cu funcțiile politice, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia de învățământ din Senat. Propunerile de limitare a mandatelor rectorilor la 4 ani și de incompatibilitate cu funcțiile de conducere în partide au fost respinse în procesul de legiferare, după cum a relatat Edupedu.ro la acel moment.


16 comments
  1. Părerea mea este ca un ministru adevărat își dădea DEMISIA încă din iulie.
    A!
    David nu e ministru, nici politician ci doar un biet politruc banal.

  2. Având în vedere părerea dlui ministru… no comment! Pe lângă faptul că ne-a dezamăgit pe toți cei din sistemul de învățământ, consider că mai bine ar fi să plece acasă, să își vadă de serviciul lui în specialitate și să nu mai încerce, la ambiție, să nenorocească de tot sistemul educațional…. din păcate pentru noi, îi iese, îi reușește perfect distrugerea sistemului de învățământ!
    În rest, e un părereolog veritabil, ca mulți ații!

  3. Ministrul „Demisia!” se află într-un deficit masiv de competență, deoarece, deși se mândrește cu „psihologia poporului”, dovedește mari lacune în privința modului de moștenire, de la societatea comunistă la cea capitalistă, a apetenței de a folosi carnetul de membru de partid în sens oportunist, doar pentru a primi foloase, fără vreo adeziune reală la valorile, principiile sau ideologiile politice.Când un rector face saltul de la socialism la liberalism peste noapte, când un alt rector face saltul de la liberalism la socialism peste noapte, în toate cazurile fiind constrânși doar de rezultatele alegerilor generale și de neobosita poftă de putere, nu se mai poate pune problema de virtuți politice, ci de impostură, politicianism, corupție. Domnia sa, militând pentru politizarea educației și fiind înconjurat și consiliat de funcționari politici (vezi secretarii de stat numiți politic, inspectorii numiți politic, directorii numiți politic), dar etalând statutul de profesionist apolitic, nu este departe de alți oportuniști care au făcut carieră într-un mod neobrăzat de înșelător.

  4. Părerea mea e ca nimeni din invatamant nu ar tb sa fie implicat in politica. punct. Nu ministru, nu inspector, nu director, nu profesor!
    Si bugetul anual cel stabilit prin lege!

  5. 😅🤣😂

  6. Punctul de vedere exprimat de ministrul David este corect, inclusiv cu limitarea la un singur mandat a unui rector.
    Este acum ministru să inițieze modificările că Bolojan, USR etc îl susțin. Scăpăm odată de Câmpeanu, Pricop, Cașcaval, Zamfir, ăla de la Timișoara, Alba-Iulia.

    1. Un singur mandat pentru orice functie de conducere in universitati si facultati, ca sa nu se mai creeze alaiul de lingusitori care isi impart privilegii pe langa cei de la varf.

  7. Domnul e parerolog-psiholog?
    In preiniversitar a faci harcea-parcea, a bagat „”remediale” la ciclul primar, care sunt mai mult optionale…
    A diminuat salariile incasate, a marit munca, a crescut epuizarea profesorilor din gimnazial si liceal.
    Domnul ministru probabil a avut ceva traume in timpul gimnaziului sau liceului de le uraste asa mult.

    1. Parerolog care tremura ca o vergea cand i se pun intrebari incomde de catre studenti sau de catre subalterni…cu ar fi traumele din timpul gimnaziului sau liceului. De ce le uraste asa mult ?.De ce isi aminteste doar de specializarile din SUA?

  8. Dar directorii de scoli au voie?😡

  9. Pai daca el, ca rector al UBB, nu-i implicat in politica, cum se face ca este toata ziua in vizita la cei adanc infipti in PNL?

  10. și ministrul de ce sa fie implicat în politică?El poate fi tehnocrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

De ce alocă Guvernul bani din fondul de rezervă pentru Ministerul Educației și evită rectificarea bugetară. Marcel Boloș, ministrul Finanțelor: Au rămas fără buget pentru cheltuielile de personal și cheltuielile de funcționare

Ministerul Educației nu are suficienți bani pentru plata salariilor angajaților din Educație și pentru funcționarea sistemului de învățământ, acesta este motivul invocat de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, pentru care Guvernul…
Vezi articolul
Marian Godină

“Un om care pentru mândria sa de a fi doctor recurge la asemenea furtișaguri nu poate avea legitimitatea de a conduce tocmai Ministerul de Interne” – Polițistul Marian Godină, după ce Emilia Șercan a găsit plagiat de cel puțin 18,5% în teza de doctorat a ministrului Bode / „Dați-vă demisia!”

“După articolul de azi al Emiliei Șercan, în care face o analiză a tezei de doctorat a d-lui Lucian Bode așa cum ar fi trebuit să facă cei de la…
Vezi articolul

Consiliul Elevilor: Planurile-cadru pentru liceu așteaptă să fie revizuite de peste 4 ani / Elevii trec de la un curriculum nou, bazat pe cunoștințe și abilități practice, în gimnaziu, la curriculumul liceal învechit

„Elevii care urmează să fie înmatriculați în învățământul liceal vor fi nevoiți să facă tranziția de la un curriculum bazat pe cunoștințe și abilități practice, la unul învechit”, ținând cont…
Vezi articolul

VIDEO Transport gratuit pentru elevi, asigurat cu presiune pe autoritățile locale, dar și ore de siguranță online, cabinete în toate școlile și minimum un asistent social în fiecare localitate – propuneri făcute de copii într-o „Ședință de guvern” dedicată lor, de Ziua Internațională a Drepturilor Copiilor

Transportul elevilor să fie în mod real gratuit, iar presiunile asupra autorităților locale să crească pentru a elimina amânările existente – aceasta este una dintre propunerile formulate de elevi sub…
Vezi articolul

Supravegherea audio-video în clase: Un proiect de lege pentru introducerea sistemelor de monitorizare în grădinițe a primit aviz negativ și de la Consiliul Economic și Social, și de la Consiliul Legislativ / Filmarea fără consimțământ „încalcă drepturile individuale, dreptul la confidențialitate și demnitate personală”

Un proiect de modificare a Legii învățământului preuniversitar, așa încât să fie permisă instalarea unor sisteme de supraveghere în grădinițe și creșe, anume în clase, pe holuri, în sala de…
Vezi articolul