Ministrul Educației le-a transmis un mesaj elevilor, studenților și profesorilor, nemulțumiți de măsurile de austeritate care se vor lua și în Educație: „redimensionarea burselor” și creșterea normei didactice cu 2 ore. Daniel David a spus în conferința de presă de joi, 26 iunie, că dacă ar fi în locul lor și el ar protesta. Amintim, studenții din București, Cluj și alte orașe au protestat joi, nemulțumiți de faptul că din toamnă se va tăia fondul de burse și protestele continuă și vineri. Sindicatele au anunțat ample proteste dacă „guvernanții nu vor înțelege importanța educației”. Elevii „resping” orice propunere de redimensionare a bugetului.
Ministrul Educației Daniel David le-a transmis un mesaj profesorilor, studenților și elevilor legat de măsurile care vor fi luate de guvernul Bolojan și care vor afecta și Educația: „Dacă aș fi în locul lor și eu aș protesta. Îi înțeleg, dar eu trebuie să fac ce trebuie să fac”, a spus David în conferința de presă de joi, 26 iunie, în care a explicat aceste măsuri care vor fi luate din toamnă.
Mesajul vine în contextul în care cu doar câteva ore înaintea conferinței, studenții au protestat în fața Guvernului și în câteva orașe din țară, din cauza bugetului mai mic de burse pentru studenți, prevăzut în programul Guvernului Bolojan. Fondul alocat universităților se va raporta la salariul minim net, în loc de cel brut cum este în prezent.
Sindicatele amenință și ele cu proteste după ce Daniel David a spus că va crește norma didactică cu 2 ore. În prezent profesorii au o normă de 18 ore pe săptămână.
Elevii sunt și ei nemulțumiți pentru că din toamnă vor rămâne doar 2 categorii de burse: sociale și de merit. Cele sociale vor rămâne neschimbate, a anunțat David, iar cele de merit vor avea noi criterii: 15 % dintre elevii unei clase pot primi bursă de merit dacă au până la media 9.
Răspunsul pe larg al ministrului
„Repet, nu educația este singura și probabil nici principala contributoare la reducerea acestui deficit. Da, suntem și noi acolo, doar că noi suntem cum mai activi, noi suntem mai preocupați de domeniul nostru, studenții protestează. Anticipez o întrebare pe care știu că mi-o puneți, că deja unii m-ați întrebat ce mesaj le-aș transmite studenților și studenților și elevilor. Le transmit următorul mesaj dacă aș fi locul lor și eu aș protesta. După cum sunt convins că un student rațional și decent, dacă ar fi în locul meu, ar face ce fac eu. Altfel spus, și mie mi-ar plăcea să nu schimb nimic în sistemul de bursă. Numai că un ministru uneori nu face ce-i place, face ce trebuie să facă. Acesta este adevărul. Iar colegilor profesori și sindicatelor le transmit exact același lucru. Și eu aș fi nemulțumit să trebuiască să mi se schimbe numărul de ore din normă.
E o situație, cum să spun, după ce m-am obișnuit cu o anumită practică, cu o anumită cutumă la școală în viață, nu e confortabil să vii și să faci o schimbare de genul acesta. Dar sunt convins că orice lider de sindicat, dacă ar fi în locul meu și responsabil pentru sistem, ar trebui să facă la fel. Asta este situația. Nu facem ce ne place, facem ce trebuie să facem, așa că îi înțeleg dar eu trebuie să fac ce trebuie să fac. (…) Trebuie să înțelegem că țara, așa cum a spus-o premierul de mai multe ori, este în situație de criză. Nu ne prefacem, nu încercăm să dramatizăm. Este în situație de criză, dacă nu se iau măsuri, și nu așa pe termen mediu și lung, pe termen scurt – țara se blochează. Eu văd diverse discuții pe care le consider justificate. Văd oamenii și prieteni de-ai mei pe care știam înainte să fiu ministru și îmi spun: «Eu n-am contribuit a criza asta, nu eu am creat deficitul». Așa este.
Nu toți am contribuit această criză. Problema este că atunci când ești într-o casă căreia îi arde acoperișul, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să încerci să-l stingi focul sau să ieși din casa respectivă, ceea ce nu e cazul, că avem o țară pe care trebuie să o apărăm și nu să stai să te cerți cine a pornit focul, că până ne certăm, cine a pornit focul, pică pe să noi acoperișul, înțelegeți, va veni vremea și pentru astfel de analize.
Deocamdată noi trebuie să luăm măsuri pentru a ieși din situația de criză. Măsurile sunt transversale. Sigur că noi, oameni ai educației, ne uităm la educație, cei din sănătate se uită la sănătate, cei din zona de pensii se uită la pensiile lor, cei de la muncă se uită la muncă, cei din autoritățile centrale, lor li se pare că numai despre ei se discută.
Dacă vă uitați în programul de guvernare și vă uitați la mesajul premierului, observați că nu este un domeniu, luat ca să spun așa, în atenție. Măsurile vor trebui aplicate în toate domeniile care într-o formă sau alta, au legătură cu acest deficit și sau care pot să contribuie la ieșirea țării din criză.
Acum, în ceea ce privește domeniul nostru, domeniul de educație și cercetare, înainte să vă spun măsurile așa cum le-am văzut și eu, asumate de coaliție și de grupul tehnic care a lucrat pe componenta economico-financiară, pe partea fiscală, eu am lucrat pe programul de guvernare la care mă pricep, pe componenta economică, financiară și fiscală. Am avut alți experți care au lucrat să ne uităm la componenta optimistă pentru domeniile noastre. Eu am spus foarte clar și pentru mine e un lucru foarte important ca ministru în domeniile educației și cercetare: Nu discutăm despre dat oameni afară și nu discutăm despre modificarea de salarii.
Informații de context
Într-o postare recentă pe pagina de Facebook a ministerului Educației, Daniel David a explicat pe scurt principalele reforme ce vor fi făcute în perioada următoare: modificarea burselor în educație, creșterea normei didactice, plata cu ora a profesorilor, concentrări/comasări educaționale:
„Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă și criticile ticăloase (făcute să ne destabilizeze sistemul sau țara) și pe cele justificate (politic și uman), de dragul binelui nostru comun pe termen mediu-lung! Nu vă invit la același lucru, ci doar sper să fim cât mai mulți parte din soluții, nu din probleme. Nu cred că un om rezonabil nu înțelege rațional că modificările sunt rezonabile în situații de criză (unele erau necesare chiar în situație de normalitate). Pot înțelege însă ca psiholog că, emoțional, nu ai cum să fii mulțumit de măsuri de criză”, a spus David.
Ministrul a motivat de ce vor fi acordate mai puține categorii de burse și a menționat câteva criterii: vor fi doar burse de merit și sociale.
Propunerile au stârnit un val de nemulțumiri.
Asociațiile studențești au protestat joi, 26 iunie, de la ora 10, în fața Guvernului României și în centrele universitare, după ce guvernul Bolojan a prevăzut în programul de guvernare scăderea bugetului de burse, ca măsură de redresare economică. Sergiu Covaci, președintele ANOSR, a declarat pentru Edupedu.ro că „fondul de burse nu e negociabil. Mulți studenți nu se pot menține la studii fără bursa socială”. Vezi aici modificările propuse de ministrul Educației.
La rândul lor, sindicatele amenință cu proteste. Într-o scrisoare comună semnată de liderii FSLI și Federația Educației Naționale „Spiru Haret” miercuri, aceștia au spus că nu vor să mai fie tot ei „sacrificații de serviciu”. Dacă guvernanții nu vor înțelege importanța educației, trebuie o mobilizare masivă a tuturor celor din învățământ, pentru demararea unor acțiuni de protest de amploare, au spus liderii sindicali.
Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită păstrarea actualului sistem de burse școlare, în forma reglementată prin Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, și „respinge ferm” orice propunere de diminuare a fondurilor alocate. Reprezentanții elevilor avertizează că măsura ar afecta atât elevii din medii defavorizate, cât și pe cei cu rezultate academice ridicate, și atrag atenția că bursele nu sunt un privilegiu, ci un drept fundamental, cu impact direct asupra echității în educație și prevenirii abandonului școlar.
Poziția elevilor vine după ce ministrul Educației, Daniel David, a anunțat marți, 24 iunie, că începând cu anul școlar 2025-2026, sistemul de burse va fi modificat, urmând să rămână doar bursele sociale și cele de merit.
18 comments
Dacă ați fi real în locul nostru, atunci nu ați mai ridica astfel de probleme, domnule ministru. Vorbeați înainte de niște criterii de performanță, ei bine, vă întreb ( chiar dacă știu ca acest mesaj nu o să ajungă la dvs.): Cum încurajați performanța? Tăiați singura “mulțumire” din partea statului pentru elevi? Trist! Sunteți din sistemul universitar și cunoașteți studenții. Mă gândesc că înțelegeți că au nevoie de aceste burse pentru a se întreține. Legat de norma didactică și de comasarea din mediul rural, subiecte pe care le abordați cu lejeritate, îmi doresc să vă adresez următoarele întrebări (pe baza afirmației dvs. prin care vă exprimați clar “dorința” de a exista tineri în învățământ): Cum atrageți tinerii în sistem? Oferindu-le ce? Instabilitate? ( financiară, emoțională). De când am pășit în învățământ, m-am lovit de această idee de “reformă”. Simt că m-am întors în perioada lui Maiorescu și am redescoperit “teoria formelor fără fond” aplicată într-o societate modernă, că doar așa ne “numim”, nu-i așa? Ar fi bine să analizați câți tineri există în acest moment în sistem și să învățați să le oferiți condițiile necesare pentru dezvoltare. Dacă tăiați aripi și frângeți suflete, nu veți reuși niciodată o reformă în adevărul sens al cuvântului.
Ultima întrebare: Ce șanse reale mai avem noi, tinerii profesori, în fața comasărilor, când sistemul pune accent pe vechime și grade?
corect!!!!
cei tineri intrati cu note intre 9-10 si au sub 4-5 ani vechime ,doar definitivatul, ce faceti cu ei?
poate concura cu un profesor cu 40 ani vechime ,si gradul 1?
in cazul comasarilor ii da ti afara nu?
nu vi se pare ca este o discriminare si o nedreptate?
cum adica un profesor tănar,cu media 10,pregatit foarte bine,este titular la o scoala ,si in cazul comasarilor este dat afara ca vine celalalt cu vechime si grade?
nu vedeti ca nu este normal ce faceti?
Au făcut reforma în aparatul administrativ, au tăiat pensiile speciale, au colectat TVAul tot, au tăiat de ajutoarele sociale și sporuri la puturoși, după ce iau aceste măsuri sa se apuce de reduceri la elevi și studenți. In ce țară trăim! sa sufere copiii pt furtișagul politrucilor
Nu cred ca ii linisteste cu absolut nimic facptul ca si dl. ministru ar protesta si ca si el se simte prost, pe elevii care au media peste 9,50 si nu iau bursa in timp ce alti elevi cu media 9 iau bursa. Media 9 este derstul de usor de obtinut, diferenta se face la pragul de 9,50. Va aparea o competitie grava intre elevi. Nu cred ca este ok sa se schimbe regulile peste vara, dupa ce mediile au fost incheiate, fara sa le dea posibilitatea elevilor sa invete mai mult sa isi mareasca mediile. Astfel de masuri ar trebui aplicate din anul scolar urmator. Dar ce conteaza starea emotionala a sute de mii de elevi?
aveți dreptate că nu trebuie sa se schimbe regulile din mers.
in rest, de ce diferență se face la 9.50? de ce nu la 9.80? mie mi se pare la întâmplare și 9, și 9,50. Și mi se pare că 9.45 e cam tot 9.50, și 8.99 e tot 9. am zis la nimereala, nu știu dacă pot ieși asemenea medii. Oricum ai face, cineva va fi nedreptățit, cineva va fi imediat sub linie, cineva va lua locul altcuiva
Și părea o persoana asa serioasă!
Cu alte cuvinte cainii latra caravana trece. Cata galagie si haos poate face narcisistul asta?!
Declaratia adevarata o tine in sertar: Nu stiu nimic din ceea ce fac, dar ma lasa partidul/guvernul sa o fac pentru ca stiu ca nu stiu ce fac, but I don’t give a f.()ck!
m..e, v -am spus?!
O declaratie care ascunde perceptia politicienilor fata de educatie:
„nu educația este singura și probabil nici principala contributoare”
Citit altfel, rezulta ca ministrul EDUCATIEI considera ca domeniul educatiei consitutie una dintre principalele surse ale potentialei crize declarate de catre politicieni.
In mintea lui, de vina sunt elevii saraci, care au nevoie de burse sociale, elevii cu note prea mari, profesorii care, in urma unor proteste indreptatite, au obtinut o usoara reparatie in zona veniturilor.
Sa fii ministru al EDUCATIEI si sa arati, pe fata, o asemenea atitudine…
Tara nu este (inca) in situatie de criza. Dar masurile guvernului o vor duce acolo.
Pentru ca incapacitatea unor institutii ale statului in colectarea sumelor la buget nu reprezinta o criza. Este lipsa de dorinta in colectarea corecta a taxelor.
Nu avem (inca) recesiune. Dar masurile anuntate vor declansa recesiunea.
Povestea asta am mai vazut-o, in urma cu 16 ani. Si, de atunci, este promovata o ura constanta impotriva educatiei. Culmea, si atunci se spunea ca totul se datoreaza celor din educatie, pentru ca tocmai trecuse prin parlament legea care ar fi crescut salariile. O lege care, insa, nu s-a aplicat niciodata. Dar, evident, profesorii au fost de vina!
la inceperea anului scolar sa veniti voi la deschiderea anului scolar,sa mergeti cu elevii in clase,etc
noi vom fi in cancelarie in greva!
numai bine!
Și pe cine interesează de grevă? Pe guvern! Fraierii vin la școală să stea în cancelarie fără salarii, la perfecție! Culmea prostiei! Și fără salarii și vii la serviciu😂
Spuneți că performanța pentru olimpiadele școlare, până la o regândire a lor, nu trebuie răsplătită! Atunci, întreb, de de nu se elimină și gradațiile de merit obținute în mare parte în baza acestor olimpiade? Știți ce economie ar rezulta din asta? Vreo 16% din bugetul pentru salarii!!!
Un populist, un politician prin excelenta. E la locul potrivit. Dar in mod sigur nu e, așa cum clamează, un om de știință. O dovedește prin fiecare decizie. Degeaba a făcut psihologie când nu știe nimic din performanta umană si evaluarea ei sau motivația angajaților. Un pseudointelectual, propulsat de alții prin articole cu coautorat dubios.
Mi-e sila.
Politrucul o da inainte. Credeam ca nu putem sa vedem ceva mai jos decat deca sau anisie.oh, da, avem …🐷
Acest ministru ar trebui să-și de-a demisia. Este un escr…oc care urmărește să distrugă ceea ce mai reprezintă învățământul. Când o să se anuleze pensiile speciale, să se interzică pensionările din sistemul de forță la vârste fragede , când partidele nu vor primi bani de la buget, când vor fi dați afară sinecuriștii din diferite agenții etc., atunci o să accept sa mă sacrific pentru țară. Peste trei ani, daca continuă cu lovituri împotriva celor care muncesc cinstit, aceste partide vor fi spulberate de suveranisti. Se dovedește că acest Guță nu a fost niciodată un om al învățământului, este doar un oportunist vremelnic pus într-o funcție. Este un lacheu care se gudură pe lângă prim ministru pentru a fi luat în seamă. În toți acești ani nu a fost un ministru al învățământului care sa fie de partea celor care trudesc să formeze noi generații. Să nu uitam, că fără școală, toți oamenii nu ar ști să scrie, să citească, să socotească, să aibă o cultură generală. Parcă se dorește cu tot dinadinsul să părăsească acest domeniu cei care mai pun suflet, care se luptă cu greutățile și să existe o lume de idioți.
jos mainile dupa burseeeee
de pe, nu „dupa”, amice😁
Doar ca, la felul în care sunt tratați profesorii de economie, se pare ca trăim vremuri în care muștele învață albinele sa facă mierea.