Daniel David se declară un susținător al meditațiilor / Acestea „sunt un mecanism normal într-o societate”, „trebuie reglementate mai bine”, spune Raportul QX privind starea educației

893 de vizualizări
Sursa: Salvati Copiii Romania
Meditațiile pot afecta „nepermis de mult” procesul de învățământ, dar reprezintă „un mecanism normal într-o societate” și trebuie păstrate cu o mai bună reglementare, arată Raportul QX de diagnostic al educației din România, prezentat luni, 19 mai de ministrul Daniel David. În conferința de presă de prezentare a raportului, acesta s-a declarat „un susținător al meditațiilor bine reglementate” și a făcut trimitere la reglementări fiscale sau legate de conflictul de interese în cazul meditațiilor, apreciind: „Haideți să recunoaștem că avem nevoie, că există”.
  • Raportul QX menționează doar generic zonele de posibilă reglementare în cazul meditațiilor, pentru care sunt rezervate cinci rânduri din document..

Pe de o parte, meditațiile sunt listate, în raport, printre cauzele potențiale ale unor probleme majore din preuniversitar, ce țin de „învățământ nemodernizat”. Principalele două probleme identificate, din perspectiva competențelor, sunt faptul că „absolvenții nu asimilează eficient competențele-cheie în relație cu conținutul programelor” sau „în relație cu utilizarea conținutului programelor în viața cotidiană”.

Pe lângă alte cauze invocate pentru învățământul nemodernizat, precum manualele neatractive, metodele de predare-învățare ineficiente sau curriculumul prea încărcat, sunt menționate și meditațiile. Anume:

  • „Meditațiile particulare pot afecta nepermis de mult procesul de învățământ”.

Pe de altă parte, raportul spune că acestea reprezintă un mecanism normal dacă sunt „reglementate mai bine”. Nu sunt menționate forme anume de reglementare, ci sunt invocate două principii – să nu se facă meditații în timpul de școală și să nu existe conflicte de interese.

Raportul QX al ministrului Daniel David, despre meditații:

  • „Meditațiile sunt un mecanism normal într-o societate, dar acestea trebuie reglementate mai bine, astfel încât să nu interfereze cu procesul de învățământ la clasă/în școală (ex. nu se fac meditații în timpul celor opt ore zilnice dedicate procesului de învățământ) și să nu implice conflicte de interese.”

În conferința de presă susținută luni, ministrul David a insistat că „avem nevoie (de meditații – n.red.) și că „dacă le ascundem, se vor întâmpla oricum” în afara unor forme de control. De aceea, a spus el, este nevoie de reglementare, făcând trimitere la obligația profesorilor de a nu face meditații în timpul programului școlar.

Daniel David despre meditații, în conferința de presă:

  • „Meditațiile. Eu sunt un susținător al meditațiilor bine reglementate. Sigur că pare un truism, dar nu are sens să le ascundem. Dacă le ascundem, se vor întâmpla oricum prin mijloacele pe care nu le controlăm. Ce ar fi să recunoaștem că există? Există și în alte sisteme. Dar hai să le reglementăm și sub aspect fiscal, și sub aspectul conflictului de interes, fiindcă aici sunt cele mai multe probleme. Nu numai faptul că nu poți să faci – și cum avem asta – cu copii de la clasa ta.
  • Întrebarea este când faci? Faci în timpul celor 8 ore, când ar trebui să fii la clasă? Profesorii înțeleg că trebuie să stea, că sunt plătiți pentru 8h/zi în școală? Haideți să recunoaștem că avem nevoie (de meditații – n.red.), că există, dar să le reglementăm astfel încât să funcționeze, dar protejând și copiii, sistemul și lăsând și profesorii să-și desfășoare această activitate.”
Citește și:
Ar trebui pedepsit foarte dur fenomenul meditațiilor cu elevii de la clasă, afirmă profesoara Lavinia Betea: Sunt profesori care spun că, dacă doctorul își permite, fiind în policlinică, să-i ceară pacientului să vină la cabinetul privat, eu de ce nu mi-aș permite să-i cer elevului din clasa mea să vină după-masă la mine, să-i dau meditații și să mă plătească?
Se poate învăța și fără meditații, spune directoarea Ionela Neagoe: Trebuie oprită această nebunie. Părinții să înțeleagă că această nevoie este doar a lor, nu și a copiilor
STUDIU Aproape jumătate dintre liceeni fac meditații pentru Bacalaureat / Elevii consideră programul școlar prea încărcat și nerelevant pentru examen: „Facem o grămadă de ore și facem degeaba!”
Profesoara Dorica Boltașu, despre meditații: Elevii ar putea să învețe singuri, cel puțin la Limba română. Sunt niște generații puțin dispuse la efort, distrase de tot felul de dispozitive, preferă să aibă un meditator, dacă mami și tati plătesc


2 comments
  1. Eu chiar m-as bucura sa stau pana la ora 3 sau 4 la scoala sa fac 18 ore predare si 22 treburile mele pe materie. Dar sa va fereasca Dumnezeu daca indrazneste cineva sa ma frece pe Whatsapp, telefon sau alte canale sau sa dau vreun raport sau vreo statiatica, macheta sau alte de genul odata ce ies pe usa scolii. Acasa sa fie acasa. Al de da la tarnacop la santuri, nu da si in santul de acasa. Munca lui se sfarseste la ora16. Nu-si ia in buzunare tarana si acasa. Punct.

    1. Adevărat. Dar unii habar n-au, numără doar orele de predare. Vreau și eu 40 de ore de școală ÎN ȘCOALĂ, cu materialele școlii nu ale mele, iar timpul meu liber să fie timpul MEU și atât.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Licitațiile pentru laptele, produsele lactate și fructele care trebuie distribuite în școli sunt încă în desfășurare la nivelul a 37 de județe, iar cinci consilii județene nu le-au început deloc, deși școala a început de 3 săptămâni – datele la zi și explicațiile Ministerului Agriculturii

39 de consilii județene și 4 consilii locale au declanșat, până în acest moment, procedurile de achiziție publică pentru atribuirea contractelor de distribuție de lapte, produse lactate și fructe în…
Vezi articolul

Atenționare de la Ministerul Educaţiei, după ce mai mulți elevi au ajuns la spital în urma provocării „Superman” de pe TikTok: Toate platformele sociale trebuie să respecte regulile de protecţie a minorilor în spaţiul online

Reprezentanţii Ministerului Educaţiei au atenţionat, joi, asupra faptului că toate reţelele sociale trebuie să respecte regulile de protecţie a minorilor în spaţiul online, iar orice conţinut ce poate avea drept…
Vezi articolul

Cătălin Nan, noul președinte al Federației Naționale a Părinților, membru PNL, fost consilier local în Râșnov, candidat în 2020 pentru Camera Deputaților: Îmi voi da demisia din partid, nici nu se pune problema / Vreau o schimbare de ton la federație

Cătălin Nan este noul președinte al Federației Naționale a Părinților, anunță Federația într-un comunicat de presă. Până în prezent vicepreședinte, el a fost votat, joi, 25 aprilie, în funcția de…
Vezi articolul

VIDEO Povestea cărții de povești pentru copii pentru care se bat edituri din alte țări / Alex Donovici: Seria ȚUP a început de când am văzut-o pe Lorelai Moșneguțu cum a apărut cântând la pian cu degetele de la picioare, fără mâini

Poveștile clasice pentru copii sunt cunoscute tuturor părinților care aleg să citească o carte în loc să îi lase pe aceștia în fața televizoarelor. Există, în ultimii ani, o tendință…
Vezi articolul

Noul primar al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat în CV o funcție pe care nu a deținut-o: lector la Universitatea din București / El nu întrunea condițiile legale pentru a ocupa un astfel de post / UB: A fost colaborator extern remunerat în regim de plată cu ora, pentru o poziție fracție dintr-un post vacant de lector

Noul primar general al Municipiului București, Ciprian Ciucu, a declarat în propria prezentare publicată pe site-ul instituției după ce a preluat funcția, prezentare modificată ulterior, că între 2007-2013 a fost…
Vezi articolul