Daniel Funeriu: Sper ca legea care ne va fi prezentată astăzi să aibă și componenta turbo, astfel încât la finalul epocii Iohannis, în noiembrie 2024, copiii țării mele să fie foarte bine educați, așa cum ne-a promis președintele în 2014

1.638 de vizualizări
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/Daniel Funeriu
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/ Daniel Funeriu
Fostul ministru al educației Daniel Funeriu spune, cu câteva ore înainte ca ministra Ligia Deca să prezinte public proiectele legilor educației pe care le-a finalizat în cele 4 luni de mandat, că „e nevoie de o turbo-lege…“. „Din punct de vedere politic președintele Iohannis s-a angajat să ne lase o Românie educată. Sper ca legea care ne va fi prezentată astăzi să aibă și componenta turbo, astfel încât la finalul epocii Iohannis, în noiembrie 2024, copiii țării mele să fie foarte bine educați, așa cum ne-a promis președintele în 2014“, spune Funeriu.

Amintim că președintele Klaus Iohannis a câștigat primul mandat de președinte, în 2014, cu promisiunea de campanie că va realiza o nouă lege a educației, parte a proiectului prezidențial pe care l-a intitulat „România educată“. În octombrie 2022, conducerea Ministerului Educației a fost preluată chiar de consiliera pe educație a președintelui Klaus Iohannis, Ligia Deca, cea care a coordonat dezbaterile și raportul România educată la Cotroceni. Deca l-a înlocuit pe liberalul Sorin Cîmpeanu, la finalul unei veri în care acesta a prezentat in extenso proiectele Legii învățământului preuniversitar și învățământului superior, drafturi dur criticate de experții în educație. La preluarea mandatului, Deca a anunțat că va modifica proiectele Cîmpeanu pentru a integra amendamentele și observațiile primite de Minister în timpul dezbaterii legilor și că le va publica în transparență. Publicarea legilor Deca nu s-a petrecut, însă, în 4 luni de când a preluat mandatul și până acum. Astăzi, 27 februarie 2023, Ministerul Educației a anunțat însă că ministra Ligia Deca va prezenta noile proiecte ale legilor educației.

Înțeleg că azi vor fi prezentate legile care se doresc a fi adoptate pentru însănătoșirea învățământului din România. Doresc întregii clase politice mult succes în acest demers”, scrie fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, pagina sa de Facebook.

Funeriu susține că „trei lucruri sunt importante într-un astfel de demers:

1) să excludă orice ideologizare a școlii.

2) Să recentreze școala pe misiunea ei esențială: aceea de a transfera cunoașterea fundamentală dobândită de umanitate și să renunțe în a încărca școala cu misiuni care nu sunt ale ei.

3) Să găsească modalitatea corectă pentru a forma, selecta și răsplăti foarte bine profesorii.

Din punct de vedere politic președintele Iohannis s-a angajat să ne lase o Românie educată. Sper ca legea care ne va fi prezentată astăzi să aibă și componenta turbo, astfel încât la finalul epocii Iohannis, în noiembrie 2024, copiii țării mele să fie foarte bine educați, așa cum ne-a promis președintele în 2014. Altfel spus e nevoie de o turbo-lege…”.

Citește și:
Proiectele legilor educației vor fi prezentate de Ligia Deca luni, la 14:30, anunță Ministerul Educației


3 comments
  1. Funeriu a grait? Ce tupeu… A distrus educatia si acum a prins grai?
    Nu ca Deca ar fi mai buna..

    1. a ” distrus” aranjamentele de la bac , cu camerele lui , lua le ar naiba de camere ! . da nu i bai că se poate simula o ” pană ” de curent

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat se laudă cu „cel mai ambiţios program de aducere în România a cercetătorilor de top”: Ne mândrim cu tinerii noştri olimpici internaţionali, spune Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a spus la forumul „România Viitorului” organizat la Universitatea Politehnică din Bucureşti că „cercetarea şi inovarea trebuie să devină motoarele principale pentru dezvoltarea economiei româneşti”, scrie Agerpres.…
Vezi articolul

Telenovela de la Colegiul Șincai din București continuă. Proba de interviu pentru postul de director, reprogramată pe ultima sută de metri, după ce concursul fusese suspendat la sfârșitul lunii trecute. Ce se întâmplă în cazul candidatei deja respinse, dar retrimisă la interviu?

Interviurile pentru postul de director la Colegiul Național “Gheorghe Șincai” din București figurează ca “reprogramate” într-un document publicat luni seară pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Procedurile urmează să…
Vezi articolul
Reducerea birocrației din școli

Reducerea birocrației din școli, pentru ca profesorii „să se poată concentra mai mult pe actul educațional și pe dezvoltarea profesională” – prevedere din programul de guvernare PSD-PNL-UDMR

Reducerea sarcinilor birocratice pentru cadrele didactice, astfel încât acestea să se poată concentra mai mult pe actul educațional și pe dezvoltarea profesională este una dintre măsurile prevăzute la capitolul „Simplificarea,…
Vezi articolul