Daria-Maria Bălan, singura elevă din Vâlcea cu media 10 la BAC 2024: Faptul că am fost constantă în acest proces de învățare m-a ajutat să am certitudinea că pot parcurge toată materia până la examen

2.004 vizualizări
Daria Bălan, absolventa de 10 în Vâlcea la BAC 2024 / Foto: Gazeta Vâlceană
Singura medie de 10 la BAC 204 din județul Vâlcea (n. red înainte de soluționarea contestațiilor) a fost obținută de Daria-Maria Bălan, absolventă a Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea (fostul Liceu Pedagogic), scrie Gazetavalceană.ro. Ea a acordat un interviu publicației locale în care a povestit cum a reușit să obțină nota maximă la cele 3 probe scrise: Limba și literatura română, Istorie, Logică, argumentare și comunicare.

Daria-Maria Bălan a urmat specializarea Științe Sociale la Colegiului Național de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea (fostul Liceu Pedagogic). Ea spune că dorește să urmeze Facultatea de Istorie, din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și că în principiu, nu ia în calcul să plece la studii în străinătate sau să profeseze în altă țară.

În interviul acordat publicației Gazeta Vâlceană, Daria-Maria Bălan a explicat cum a reușit să obțină note de 10 la toate probele scrise și a subliniat cât de important este sprijinul moral al familiei și profesorilor.

„Faptul că am fost constantă în acest proces de învățare m-a ajutat să am certitudinea că pot parcurge toată materia până la examen. Însă, în ultimul timp, m-am pregătit mai intens, alocând mai multe ore pregătirii (…) Am primit tot sprijinul de care am avut nevoie din partea cadrelor didactice, a părinților si a prietenilor și consider că este un aspect care nu trebuie neglijat, întrucât moralul contează mai mult decât tindem să credem. Nu a fost ușor, însă a meritat din plin tot efortul depus”, a spus Daria Bălan.

Interviul integral poate fi citit aici.
Citește și:

Eleva Louise Vișan, de la Colegiul „Gheorghe Șincai” din Cluj-Napoca, a obținut media 10 la Bacalaureat 2024 și va studia în străinătate: Am intrat în Franța la mai multe facultăți. Am ales Sciences Po Paris


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii care susțin Evaluarea Națională 2025 să folosească tot timpul pe care îl au la dispoziție. Decât să lași un subiect nerezolvat în totalitate, mai bine încerci ceva, mai ales la subiectele cu răspuns deschis, spune Sorin Ion, secretar de stat și profesor de matematică

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, le-a dat câteva sfaturi elevilor de clasa a VIII-a care au început azi Evaluarea Națională 2025. Azi au proba de limba română…
Vezi articolul

Zece ONG-uri fac apel la PNL să ”condamne imediat”  cea mai recentă campanie de discreditare a Emiliei Șercan, care i-a acuzat de plagiat pe liberalii Sorin Câmpeanu, Lucian Bode și Nicolae Ciucă

La an de la declanșarea campaniei de hărțuire împotriva jurnalistei Emilia Șercan, 10 organizații internaționale și locale, care apără libertatea presei, fac un nou apel public, în sprijinul jurnalistei, către…
Vezi articolul

Olimpiade școlare 2024. Etapa națională pentru olimpiada de Istorie ar urma să înceapă pe 27 aprilie, la Brașov, potrivit Inspectoratului Școlar Vaslui / Calendarul concursurilor 2024 nu a fost încă publicat de Ministerul Educației

Etapa națională a olimpiadei școlare naționale de Istorie ar urma să se desfășoare între 27 aprilie și 1 mai 2024 la Brașov, potrivit unui document al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)…
Vezi articolul