De ce este esențial să meargă copiii la școală și ce trebuie să facă petru a evita un nou val de infectări? Medic pediatru: Socializarea şi comunicarea sunt esenţiale, fapt dovedit de creşterea depresiei, a atacurilor de panică

4.864 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Şefa Clinicii de Pediatrie din Târgu Mureş, profesor universitar doctor Cristina Oana Mărginean, susţine că este foarte important pentru elevi să meargă la şcoală, întrucât socializarea şi comunicarea sunt esenţiale, ea atrăgând atenţia asupra creşterii numărului cazurilor de depresie, atacurilor de panică, auto-vătămărilor şi chiar a suicidului în rândul copiilor, în urma restricţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19.

„Pentru copii este foarte important să meargă la şcoală pentru dezvoltarea şi formarea personalităţii acestora. Şi, în plus, dezvoltarea lui cognitivă şi abilităţile de comunicare, de învăţare şi tot ce înseamnă o dezvoltare complexă impun începerea şcolii.

Un copil îşi câştigă toate aceste abilităţi dacă interrelaţionează cu ceilalţi copii, cu profesorii sau cu alte persoane. Aceştia trebuie să acumuleze noi cunoştinţe, să le aprofundeze, trebuie să intre în competiţie cu ceilalţi copii şi toate acestea sunt mult mai uşor de dobândit dacă ei merg la şcoală, la activităţi complementare (sport, muzică, activităţi în aer liber, etc) versus activităţi online.

Socializarea şi comunicarea sunt esenţiale, fapt dovedit de creşterea depresiei, atacurilor de panică, a auto-vătămărilor şi chiar a suicidului; sunt studii care susţin o creştere de 9,3 – 33%. Nu este sănătos pentru copii să stea doar în faţa computerului, a televizorului; ei trebuie să comunice, să relaţioneze cu ceilalţi copii, să se joace, să râdă, să îşi facă prieteni, să aibă activităţi recreative comune, să îşi împărtăşească unele idei constructive, să lucreze în echipe.

În plus, faptul că în ultimul an copiii nu au făcut sport, mişcare a dus la apariţia şi altor probleme de sănătate ca supraponderabilitate, afecţiuni nutriţionale, digestive, tulburări de statică. Recomand începerea şcolii”, a declarat pentru Agerpres medicul Cristina Oana Mărginean, care este şi prorector al Universităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu Mureş.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


6 comments
  1. Da socializarea si communicarea sunt vitale….daca are cine sa le faca!
    La fel raspundea si in cazul unui razboi Mondial???? Acesta-i in razboi, Mai perfid decat razboiul clasic. Iar „parerea psihologilui” este o chemare la sinucidere in masa. Ce sa comunice , cu cine? cu virusul?
    Dragon mei „psihologi” de WC, mergeti la un consult psihiatric, pentru ca imbecilitatile spuse de Voi, devin …..genocid! Iar pentru genocid, exista pedeapsa cu moartea!

  2. Ce bine era cu școala online… Stăteam acasă toată ziua, nu făceam nimic. Asta viața! La școală oricum nu învăț nimic. Sper sa se revină urgent la școala online pentru că am nevoie disperată de mult somn.

  3. Sa vezi atacuri de panica dupa ce si-or conduce neamurile pe ultimul drum, daca vor putea si nu vor fi in izolare sau la ATI.

  4. Oare gandul ca se pot infecta si pot transmite virusul parintilor, nu-i va stresa mai mult pe copii? Sau situatia in care un parinte / bunic ajunge in stare grava sau chiar moare pentru ca aluat virusul de la copil va fi mai usor de suportat de catre acesta decat scoala online?
    Si, sa fim seriosi, parcurile sunt pline de copii care se joaca, de grupuri de adolescenti, deci cine a vrut sa socializeze a avut cum.
    Iar scoala fizica are si ea „darul” de a provoca depresie multor copii, dar de cand cu scola online lumea a uitat de multele cazuri bullying din scoli (atat din partea unor elevi, cat si din partea unor profesori).

  5. Părinții si profesorii au cam uitat chestia asta. Pun pe primul loc sănătatea lor fizica si mai putin sănătatea psihică a elevilor. Părinții au uitat ca au dat viata ptr perpetuarea speciei si că urmașul trebuie sa aiba viata si fericirea proprie. Suntem datori toți ca generațiile care urmează să fie sanatoase cu capul. Sa nu contribuim la apariția la tineri a comportamentelor antisociale. Sa nu ii transformăm în psihotici, inadaptati si „dezaxati”. Dacă elevii de acum o iau pe aratură cu capul si explodează cazurile de violență, asupra chiar a părinților și profesorilor, pe cine dam vina? Ii băgăm in „stabilimente” de orice natură ptr ca ne-a fost teama ca s-ar putea sa ne infecteze? Adulții ar fi cazul sa treaca pe un stil de viață sănătos, sa accepte ca se poate intampla sa te imbolnavesti dar ca mai important e sa ai o nație sănătoasă psihic. De la cap se împute peștele.

    Si IVERMECTINA la liber si profilactic! 🙂

  6. În sfârşit, o opinie pertinentă, profesionistă a unei doamne doctor care pune punctul pe i.Vă mulțumesc.Sper ca articolul să fie citit şi de cei care sunt/ se cred dumnezeipepământ…în ţara noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV O comisie a Universității Armatei Române investighează faptele profesoarei Alba Iulia Popescu „referitoare la încălcarea normelor de comportare care dăunează prestigiului instituției” – anunță Guvernul / Profesoara cu postări conspiraționiste anti-Zelenski și cercetătorul care a amenințat un jurnalist G4Media.ro nu au fost suspendați din Universitatea Națională de Apărare

Guvernul anunță într-un răspuns trimis la solicitarea Edupedu.ro că o comisie de analiză a fost numită de rectorul Universității Naționale de Apărare „Carol I” pentru „investigarea faptelor doamnei conf.univ.dr. Alba…
Vezi articolul

Școala vinde iluzii între clasele V-VIII. Dacă tot am sistemul digitalizat de corectare de către alți profesori, de ce nu avem evaluări naționale în clasele a V-a, a VI-a, a VII-a, a VIII-a? Să nu țin copilul cu 10 pe linie și când dă Evaluarea Națională să ia 6 – apelul președintelui Consiliului pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos

„Eu consider că elementul de transdisciplinaritate ar fi mult mai potrivit ca sistem de evaluare la finalizarea gimnaziului, fie că asta înseamnă la terminarea clasei a VIII-a sau a clasei…
Vezi articolul

Mircea Bertea: Baremul de la proba de Limba română a Evaluării Naționale din Iunie 2023, o dovadă devenită deja obișnuință a atenției scăzute pe care scoala românească o acordă exprimării și scrierii corecte în limba noastră națională

Președintele Asociației Naționale a Colegiilor și Liceelor Pedagogice din România atrage atenția asupra baremului în funcție de care absolvenții claselor a VIII-a primesc notele la examenul de astăzi de Limba…
Vezi articolul

INTERVIU Profesorul de Istorie Bogdan Murgescu, despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina: „Avem de a face cu excese și crime ordonate direct, făcând parte dintr-un plan clar de terorizare și de forțare la refugiere a populației ucrainene. În prezent n-aș crede că mai există o armată cu o asemenea reputație în Europa”

Crimele teribile comise de armata rusă în Bucha, Mariupol, Irpin împotriva civililor nevinovați par imagini rupte din Al Doilea Război Mondial. Oameni executați cu mâinile legate la spate, gropi comune,…
Vezi articolul