De luni, 5 mai, și până pe 16 mai, profesorii sau viitoarele cadre didactice se pot înscrie la concursul național de Titularizare 2025. Lista documentelor necesare

25.849 de vizualizări
Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com
Profesorii sau viitoarele cadre didactice se înscriu la concursul național de Titularizare 2025 în perioada 5-16 mai, potrivit calendarului oficial. Anul acesta, noutatea este perioada de înscriere anterior nu se aplică și pentru înscrierea online la concurs. În situația în care înscrierea candidaților se face exclusiv online, perioada este 5-12 mai 2025.

Proba scrisă de la Titularizare 2025, concursul de angajare în învățământ, are loc pe 15 iulie 2025, potrivit calendarului oficial.

Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2025:

1) fişa de înscriere la concurs, asumată prin semnătură (dacă este cazul);

2) copie de pe fila din buletinul de identitate sau cartea de identitate cu numele, prenumele şi domiciliul;

3) copii de pe certificatele de naștere şi căsătorie (pentru solicitanţii care şi-au schimbat numele) sau de pe alte acte doveditoare privind schimbarea numelui (dacă este cazul);

4) copii de pe actele de studii, foile matricole şi certificatele de calificare (ultimele pentru absolvenţii liceului pedagogic/ învăţământului postliceal), certificatele/ adeverinţele de absolvire a modulului psihopedagogic (dacă absolvirea acestuia nu reiese din foaia matricolă);

5) absolvenţii promoţiei 2025 vor prezenta copia adeverinţei de la instituţia de învăţământ superior/ postliceal/ mediu din care să rezulte că au susţinut examenul de licenţă/ absolvire/ bacalaureat, media de absolvire a facultăţii/ şcolii postliceale/ liceului pedagogic, specializarea dobândită, media anilor de studii şi faptul că pe parcursul efectuării studiilor s-a frecventat şi promovat modulul psihopedagogic;

6) copii de pe certificatele de obţinere a gradelor didactice;

7) copie de pe actul de titularizare/ repartizare pe perioada viabilității postului în învăţământul preuniversitar (dacă este cazul);

8) copie a acordului ME, a deciziei inspectoratului şcolar sau a întreprinderii de întrerupere a activităţii (dacă este cazul);

9) adeverinţa din care să rezulte vechimea efectivă la catedră (inclusiv perioada rezervării catedrei) (dacă este cazul);

10) copia filei corespunzătoare din registrul general de evidenţă a salariaţilor sau copie de pe carnetul de muncă dacă a mai fost angajat(ă) anterior anului 2011 și ulterior nu a mai avut calitatea de angajat(ă) (dacă este cazul);

11) copii ale avizelor şi atestatelor necesare ocupării postului didactic/ catedrei, inclusiv avizul unității de învăţământ particular (dacă este cazul);

12) avizul/ adeverinţa medical(ă), emis(ă) de un medic sau cabinet de medicină a muncii, din care să rezulte că sunt apt(ă) pentru a preda în învăţământ;

13) declaraţie pe proprie răspundere că nu desfăşor activităţi incompatibile cu demnitatea funcţiei didactice, că nu am fost îndepărtat din învăţământ pentru motive disciplinare sau printr-o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare penală pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

14) adeverință eliberată de unitatea de învăţământ la care sunt angajat(ă) privind sancţiunile disciplinare din ultimii 6 ani şcolari încheiaţi şi de pe parcursul anului școlar în curs;

15) cazier judiciar, din care reiese faptul că nu am antecedente penale pentru infracţiuni contra vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii, contra libertăţii persoanei, rele tratamente aplicate minorului, hărţuire, trafic de minori, proxenetism, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, luare şi dare de mită, trafic de influenţă, fals şi uz de fals, furt calificat;

16) certificatul/adeverinţa de integritate comportamentală din care reiese faptul că nu sunt înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, în original******;

17) numai pentru titulari/angajați pe perioada viabilității postului/încadrați în creșe adeverinţă eliberată de unitatea de învăţământ din care să rezulte situaţia postului (structura pe ore şi discipline a catedrei, viabilitatea postului/ catedrei, nivelul de învăţământ şi regimul de mediu) şi copii ale deciziilor de detaşare din perioada 01.09.2020 – 31.08.2025 (dacă este cazul);

18) Declaraţie privind postul didactic de predare/catedra ocupat(ă) în etapele anterioare ale mobilităţii personalului didactic.

Candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2025, la centrul de înscriere, cererea-tip însoțită obligatoriu de documentele solicitate de inspectoratul şcolar la care se solicită înscrierea. 

Cerere de înscriere la Titularizare 2025

Ce este Titularizarea

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului.

Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Foto: © Liquoricelegs | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Fișa de înscriere la Titularizare 2025 – descarcă modelul. Cele 18 documente pe care le au de pregătit profesorii care se înscriu la concursul național
Actele necesare pentru înscrierea la Titularizare 2025. Descarcă cererea de înscriere


3 comments
  1. Bună ziua!
    Aș dori să știu de ce nu ma pot inscrie la examenul de titularizare in județul Covasna? Am inteles ca inscrierea online a fost pana la data de 12 mai, ora 14,00, dar in celelalte toate judete se poate depune dosar fizic pana 16 mai.
    In judetul Covasna de ce nu?
    Multumesc mult pentru ajutorul acordat.

  2. A inceput dosariada.
    Multora le place.

    Statul cere acte emise tot de el insusi.
    Nici site online nu au pt inscrieri.
    Mai rau ca acum 30 de ani ca cer triplu mai multe hartii.
    Cat de flamanzi sa fie unii sa se bage anual la asa jignire?

    1. Mare dreptate aveti…. tara in care ne trebuie hartie la dosar la hartie la ciorna la registru la hartie.
      Incredibil cata pr..os.tie !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației: Avem colegi profesori, din păcate, care au fost departe de programa pe care ar fi trebuit să o respecte în interesul elevilor / La matematică, avem nevoie de o abordare mai practică și mai puțin abstractă

„Este îngrijorător, de exemplu, faptul că 15% dintre elevi nu au reușit să facă 10+10:10. (…)  Chiar mă întreb cum acei profesori nu au observat în clasa a V-a, în…
Vezi articolul

Ilie Bolojan, despre bursele elevilor: În 2015, 4% primeau bursă, în 2024, au primit 62% dintre elevi. Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală? / Banii economisiți în urma noilor măsuri vor fi redirecționați tot către educație

„În 2015, 4% dintre elevi primeau bursă, în 2024, au primit 62% dintre elevi, în condițiile în care ne împrumutăm. Vreți să mergem în continuare cu această păcăleală?”, a declarat…
Vezi articolul

O completare de normă la un profesor care are o anumită specialitate cu ore dintr-o altă specialitate nu face bine copiilor, atrage atenția un cadru didactic: Degeaba facem austeritate, dacă noi pe viitor nu vom avea specialiști

Un profesor a vorbit despre situația în care un cadru didactic cu o anumită specialitate primește ore dintr-o altă specialitate, în contextul creșterii normei didactice de predare, dar acest lucru…
Vezi articolul

Cristian Litan, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, propus de PLUS pentru funcția de secretar de stat pentru cercetare în noul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării

Cristian Litan, conferențiar universitar, cercetător și unul dintre prorectorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj, este persoana propusă de PLUS pentru postul de secretar de stat pentru cercetare în noul Minister al…
Vezi articolul

Stupefiant: Unul dintre motivele pentru care un judecător a suspendat analiza doctoratului premierului Ciucă a fost ”nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului.” Unele fragmente din sentință sunt plagiate din alte sentințe

Infamul ”Vrem liniște” folosit de fostul președinte Ion Iliescu și foștii comuniști, în anii 90, pentru a le ascunde intenția de a captura Statul, a fost reutilizat de judecătorul Ionela…
Vezi articolul