Decizie finală în Bulgaria: Toți elevii se prezintă în clase din 15 septembrie

9.394 de vizualizări
Foto: captură Youtube
Anul școlar începe cu prezența fizică în toate școlile și pentru toți elevii din învățământul de zi. Aceasta este decizia finală a Ministerului Educației și Științei din Bulgaria, anunțată zilele acestea de ministrul bulgar al educației, Krasimir Vâlchev, potrivit agenției Rador, citată de G4Media.ro.

Sunt prevăzute forme alternative de pregătire, care vor fi doar prin excepție și în conformitate cu anumite reguli și situații stabilite în prealabil.

Vâlchev a subliniat că situația epidemică din Bulgaria va continua probabil în următoarele 10-12 luni, ceea ce înseamnă tot anul școlar următor. Potrivit acestuia, decizia de prezență fizică a fost luată când s-a pus în balanță dreptul la sănătate și cel la educație, iar închiderea școlilor din cauza coronavirusului ar putea avea efecte mai serioase asupra elevilor.

“Pe de o parte, trebuie să fim responsabili și atenți pentru sănătatea copiilor și a noastră, iar pe de altă parte – să organizăm activitatea sistemului, astfel încât să învățăm, să lucrăm și să trăim relativ normal”, a spus categoric ministrul.

El a reamintit că toate țările și sisteme de învățământ se confruntă cu această provocare. “Cel mai probabil, nicio țară europeană nu va lua decizia luată în primăvară, de închidere deplină și continuă a sistemelor din învățământul școlar.

Modelele finale de distanțare socială nu pot dura multe luni”, a adăugat Krasimir Vâlchev.

Potrivit acestuia, dacă școlile rămân închise, există riscul unui efect negativ și mai mare asupra copiilor decât pandemia. Încercăm să găsim un echilibru între dreptul la sănătate și dreptul la educație”, a asigurat ministrul Vâlchev și a reamintit că Bulgaria are deja experiență în ceea ce privește învățământul la distanță și își va menține disponibilitatea de a trece la acesta, dacă acest lucru va fi necesar.

Au fost stabilite și valori maxime ale numărului de îmbolnăviri, discutate anterior cu Ministerul Sănătății, care vor fi o premisă necesară pentru trecerea la forma electronică de instruire.

Articolul integral pe G4Media.ro

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tentative de înșelăciune în școli, semnalate de Ministerul Educației. Persoane care se recomandă ca angajate ale Ministerului cer fraudulos bani de la profesori, sub pretextul fals al strângerii de ajutoare umanitare pentru Turcia și Siria

Ministerul Educației atenționează că anumite persoane s-au recomandat ca fiind angajați ai ministerului Educației au cerut bani telefonic, unor directori de școli și profesori cu pretextul strângerii de ajutoare umanitare…
Vezi articolul

VIDEO Sorin Cîmpeanu a primit aviz favorabil. Ministrul propus al Educației: Vom începe școala în format clasic cât de repede ne permite situația epidemiologică, începând cu educația timpurie și învățământul primar / Recuperarea cursurilor este cea de-a doua problemă esențială

UPDATE Sorin Cîmpeanu a primit aviz favorabil la audierile din Parlament, cu 20 pentru, 13 împotrivă și 2 abțineri. Ministrul propus pentru portofoliul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat la audierile…
Vezi articolul

Patru organizații internaționale le transmit guvernelor, într-un mesaj comun de Ziua Internațională a Profesorului, că profesorii reprezintă „coloana vertebrală a educației de calitate” și că, fără o mobilizare politică la cel mai înalt nivel, lumea riscă o criză educațională fără precedent

Cele patru organizații partenere – UNESCO, Organizația Internațională a Muncii, UNICEF și Education International – transmit că profesorii reprezintă „coloana vertebrală a educației de calitate” și că, fără o mobilizare…
Vezi articolul