Decizie finală în Bulgaria: Toți elevii se prezintă în clase din 15 septembrie

9.397 de vizualizări
Foto: captură Youtube
Anul școlar începe cu prezența fizică în toate școlile și pentru toți elevii din învățământul de zi. Aceasta este decizia finală a Ministerului Educației și Științei din Bulgaria, anunțată zilele acestea de ministrul bulgar al educației, Krasimir Vâlchev, potrivit agenției Rador, citată de G4Media.ro.

Sunt prevăzute forme alternative de pregătire, care vor fi doar prin excepție și în conformitate cu anumite reguli și situații stabilite în prealabil.

Vâlchev a subliniat că situația epidemică din Bulgaria va continua probabil în următoarele 10-12 luni, ceea ce înseamnă tot anul școlar următor. Potrivit acestuia, decizia de prezență fizică a fost luată când s-a pus în balanță dreptul la sănătate și cel la educație, iar închiderea școlilor din cauza coronavirusului ar putea avea efecte mai serioase asupra elevilor.

“Pe de o parte, trebuie să fim responsabili și atenți pentru sănătatea copiilor și a noastră, iar pe de altă parte – să organizăm activitatea sistemului, astfel încât să învățăm, să lucrăm și să trăim relativ normal”, a spus categoric ministrul.

El a reamintit că toate țările și sisteme de învățământ se confruntă cu această provocare. “Cel mai probabil, nicio țară europeană nu va lua decizia luată în primăvară, de închidere deplină și continuă a sistemelor din învățământul școlar.

Modelele finale de distanțare socială nu pot dura multe luni”, a adăugat Krasimir Vâlchev.

Potrivit acestuia, dacă școlile rămân închise, există riscul unui efect negativ și mai mare asupra copiilor decât pandemia. Încercăm să găsim un echilibru între dreptul la sănătate și dreptul la educație”, a asigurat ministrul Vâlchev și a reamintit că Bulgaria are deja experiență în ceea ce privește învățământul la distanță și își va menține disponibilitatea de a trece la acesta, dacă acest lucru va fi necesar.

Au fost stabilite și valori maxime ale numărului de îmbolnăviri, discutate anterior cu Ministerul Sănătății, care vor fi o premisă necesară pentru trecerea la forma electronică de instruire.

Articolul integral pe G4Media.ro

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Pentru prima dată vor fi colectate date și despre cadre didactice „persoane non-binare” care au competențe digitale, potrivit ghidului de formare a profesorilor în pedagogie digitală, pus în consultare de Ministerul Educației

Datele despre cadrele didactice care vor avea competențe digitale la finalul formărilor din apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, lansat de Ministerul Educației în dezbatere, vor fi…
Vezi articolul

Inspectoratul școlar București a anulat decizia de demitere a directoarei Cristina Sebastian de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, dar nu o repune în funcție / Tribunalul: demiterea a fost o măsură „cu mult disproporționată față de gravitatea abaterilor”

Decizia de demitere a fostei directoare de la Colegiul Național de Muzică „George Enescu” din București, Cristina Sebastian, a fost anulată de Inspectoratul școlar al Municipiului București (ISMB), așa cum…
Vezi articolul

Competențele digitale ale elevilor și profesorilor, dezvoltarea gândirii critice și a capacității de a face față pericolelor online să devină priorități pentru sistemele europene de educație – Consiliul UE

Dezvoltarea alfabetizării digitale și media, gândirea critică și competențele de rezolvare a problemelor sunt esențiale și ar trebui să constituie o prioritate pentru sistemele de educație, potrivit concluziilor adoptate de…
Vezi articolul

Consiliul Național de Etică poate analiza acuzațiile de plagiat aduse lui Sorin Cîmpeanu în cazul unor sesizări sau autosesizări – președintele forului, Dacian Dragoș, despre procedurile aplicabile în privința actualului ministru al Educației

Consiliul Național de Etică poate analiza cazuri precum cel al acuzațiilor de plagiat aduse ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, dacă există “sesizări asumate de o persoană” sau, în lipsa acestora, în…
Vezi articolul