Deciziile ce au permis numirea lui Cornel Cătoi, prin ordin de ministru, pentru al treilea mandat de rector al Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca au fost suspendate de Tribunal, la patru luni de la alegerile academice / Rectorul anunță că va face recurs

4.381 de vizualizări
Cornel Cătoi / Foto: Facebook – USAMV Cluj-Napoca
Două hotărâri ce au determinat, procedural, numirea lui Cornel Cătoi pentru al treilea mandat de rector al Universității de Științe Agricole din Cluj-Napoca (USAMVCN) au fost suspendate, joi, printr-o decizie a Tribunalului Cluj. Soluția a fost pronunțată în urma unei acțiuni în contencios administrativ a unui grup de 5 reclamanți, la patru luni după alegeri și la mai bine de trei luni după ce Cătoi a fost confirmat în funcție prin ordin de ministru – ordin care nu face obiectul acestui proces, dar care se bazează pe una dintre respectivele hotărâri.
La decizia de acum a tribunalului se poate face recurs. Cornel Cătoi a spus pentru Actual de Cluj că va face apel. Actual de Cluj l-a citat pe acesta spunând că ”deocamdată putem face apel. Dar oricum, e bizară această decizie”.

Într-un comunicat transmis joi redacției Edupedu.ro, un avocat care declară că a asistat reclamanții – profesori universitari – în acest proces face legătura între decizia de suspendare a acelor hotărâri și faptul că una dintre cauzele acțiunii în instanță a fost aceea că rectorul Cătoi a candidat pentru al treilea mandat. Pe de o parte, soluția publicată de tribunal nu menționează această legătură, fiind doar o soluție pe scurt, fără argumentare. Pe de altă parte, candidatura lui Cătoi, susține sesizarea, ar fi fost „nelegală”, deoarece Legea învățământului superior prevede maximum două mandate pentru rectori.

Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educației un punct de vedere cu privire la implicațiile acestei decizii a Tribunalului Cluj, mai ales în eventualitatea menținerii ei în urma unui recurs. Și aceasta, în condițiile în care Legea învîțământului superior (Art. 135) prevede că Ministerul este cel care îl confirmă prin ordin pe rector, în urma selecției lui prin alegeri sau prin concurs public. În cazul de față, alegerea lui Cornel Cătoi, prin vot, s-a încheiat prin validarea ei printr-o hotărâre a senatului universitar, hotărâre care este acum suspendată.

Ce a decis Tribunalul Cluj

La începutul lunii aprilie, adică la două luni după alegerea lui Cornel Cătoi în funcția de rector, cinci reclamanți au depus acțiune în contencios administrativ pentru suspendarea mai multor hotărâri ale Senatului USAMV Cluj-Napoca. Cei cinci reclamanți sunt Leon Muntean, Adrian Oros, Vasile Florian, Radu Constantinescu și Daniel Cocan. Dintre aceștia, Leon Muntean a fost contracandidat al lui Cornel Cătoi, iar Adrian Oros este parlamentar și fost prorector USAMVCN – mai multe detalii despre ei aici.

  • Reclamanții se numără printre cei care au semnat și contestația adresată Ministerului Educației după alegerea lui Cornel Cătoi, după cum Edupedu.ro a semnalat în februarie. Acea contestație a fost depusă, însă, după confirmarea rectorului de către ministru.

Potrivit comunicatului transmis joi de avocatul menționat, acțiunea în instanță a vizat aceleași aspecte sesizate și în contestația către minister:

  • Candidatura „nelegală”, deoarece rectorul nu ar fi putut candida pentru al treilea mandat
  • Faptul că alegerile ar fi fost viciate prin excluderea a 413 studenți de pe listele de votare.

În dosar, pârât este Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, fiind vorba despre decizii ale Senatului acesteia, iar Cătoi Cornel figurează ca intervenient.

Soluția publicată joi menționează suspendarea executării a două hotărâri ale Senatului USAMVCN „până la soluționarea definitivă a acțiunii de fond”, existând posibilitatea de recurs în termen de 5 zile de la data comunicării.

Reacția lui Cornel Cătoi, pentru cluj24.ro: „Voi face recurs, bineînțeles. Este o hotărâre, o interpretare total greșită. Sunt multe argumente, am vorbit și cu avocații, dar avem exemplul a cel puțin 40-50% dintre universități, care au rectori la al treilea, la al patrulea mandat, chiar la al cincilea mandat. Nu cred că numai la noi este ilegal. Legea actuală spune (că ai dreptul la – n.red.) două mandate de cinci ani. Din câte știu, legea nu poate fi retroactivă. Au fost discuții multe și în Parlament, când s-a promulgat legea. Mi se pare o interpretare total greșită a legii”, a declarat rectorul USAMV Cluj.

Soluția pe scurt, pronunțată pe 6 iunie 2024:

Screenshot

„Solutia pe scurt: Admite în parte cererea de suspendare a executării actelor administrative, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 de reclamanţii M L, O N-A, F V, C R, C D, în contradictoriu cu pârâta U Ş A M V C-N C şi intervenient forţat prof. univ. dr. rector C C. Dispune suspendarea executării Hotărârii nr. 850/12.01.2024 şi Hotărârii nr. 2729/07.02.2024 emise de Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, până la soluţionarea definitivă a acţiunii de fond. Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 1706/25.01.2024 emisă de Senatul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca. Ia act că reclamanţii vor solicita cheltuieli de judecată pe cale separată şi respinge cererea pârâtei şi intervenientului de obligare a reclamanţilor la plata de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la data comunicării. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei azi, 06.06.2024.”

  • Hotărârea 850 din 12.01.2024 a Senatului USAMVCN  este cea prin care, între altele, s-au avizat candidaturile în alegerile din cadrul universității, inclusiv candidaturile lui Cornel Cătoi și Leon Mntean pentru funcția de rector.
  • A doua hotărâre a cărei executare a fost suspendată, Hotărârea 2729 din 07.02.2024, validează, între altele, alegerea lui Cornel Cătoi în funcția de rector.
Citește și:
Rectorul Universității de Științe Agricole din Cluj, Cornel Cătoi, reales pentru al treilea mandat, este vizat de o contestație la Ministerul Educației, dar după ce a fost confirmat în funcție


1 comment
  1. Ministerul Educației a dat ordin de numire pentru funcția de Rector interimar unui decan încălcând astfel propria lege (199).
    De asemenea, a validat în funcție un rector chiar dacă cercetătorii din universitate nu au avut drept de vot (un drept din multe altele – încălcate abuziv) printr-o carta care a primit avizul ME.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ 18 centre de excelență în cercetare au fost aprobate de ANC. Un centru este coordonat de fostul ministru Sorin Cîmpeanu, iar Academia SRI face parteneriat cu Universitatea din București, Babeș-Bolyai și Universitatea de Apărare pentru un altul

Autoritatea Națională pentru Cercetare a anunțat sâmbătă, 10 ianuarie, că cele 18 centre de excelență devin operaționale în cadrul competiției Centre de Excelență (CoEx 2024), parte a Planului Național de…
Vezi articolul

România obține la Olimpiada Internațională de Matematică 2020 cele mai bune rezultate din ultimii 5 ani: locul 15 pe națiuni, în competiția dominată de China, Rusia și SUA / Descarcă subiectele de la internaționala de matematică

Lotul de olimpici la matematică al României a ocupat locul 15 pe țări la Olimpiada Internațională de Matematică 2020. Aceasta este prima olimpiadă internațională care nu a mai adunat într-o…
Vezi articolul
Elena Frunza / Foto: Arhivă personală

Material susținut de Orange România

Elena Frunză, profesor de TIC în Bacău cu elev intrat în top 3 în Concursul SuperCoders: Elevilor le place mult să se joace și le-am transmis ideea – de ce nu v-ați juca cu jocuri create de voi? / Cum transformi programarea într-o pasiune

Programare pentru copiii de școală gimnazială? De ce și cum îi pot ajuta pe elevi competențele digitale în viața de zi cu zi? Profesoară de Informatică și TIC la Bacău,…
Vezi articolul
Nivelul de educație, câștig salarial

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite vineri, 15 decembrie, după ce banii pentru acestea au fost virați / Elevii de la școlile private ar putea primi bursele sociale și de excelență până la finalul anului, spune secretarul de stat Lixandru

Toate bursele elevilor pentru luna noiembrie ar urma să fie plătite elevilor vineri, 15 decembrie, confirmă pentru Edupedu.ro secretarul de stat Florian Lixandru. Și elevii care trebuie să primească bani…
Vezi articolul

Premierul Ilie Bolojan: Proiectele educaționale începute și care pot fi finalizate până în 2026 rămân în PNRR / Campusurile universitare, căminele studențești și programele pentru prevenirea abandonului școlar, priorități la Ministerul Educației și Cercetării

Guvernul a început, joi, 21 august, analiza proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul unei prime runde de discuții cu Ministerele Educației și Cercetării, Sănătății…
Vezi articolul