Decontarea navetei profesorilor 2026. Sindicatele din Învățământ au cerut ca Ministerul Educației să transmită în teritoriu precizări referitoare la acest drept al profesorilor, anunță Simion Hăncescu, FSLI: Anumite administrații locale refuză decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, invocând eronat lipsa temeiului legal

896 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Sindicatele profesorilor au solicitat ca Ministerul Educației și Cercetării să transmită în teritoriu precizări referitoare la dreptul cadrelor didactice de a beneficia de decontarea navetei, potrivit unui mesaj al liderului sindical Simion Hăncescu. Conform mesajului, joi, 22 ianuarie, reprezentanții Federației Sindicatelor Libere din Învățământ și ai Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” au avut o discuție tehnică cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării (MEC).

În cadrul discuției, o problemă semnalată a fost decontarea navetei profesorilor:

„4.⁠ ⁠Decontarea navetei: Am atras atenția asupra faptului că anumite administrații locale refuză decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic, invocând eronat lipsa temeiului legal. Am solicitat ca MEC să transmită precizări clare în teritoriu cu privire la dreptul salariaților de a beneficia de aceste decontări”, se arată în informarea FSLI.

Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „foarte multe localități (UAT-uri) nu au decontat naveta profesorilor”. „Avem cadre didactice care predau în trei-patru unități de învățământ aflate la distanță una de alta”, a precizat aceasta.

Informații de context

În decembrie 2025, Sindicatul Învățământ Preuniversitar (SIP) Hunedoara a transmis că, pe fondul măsurilor de austeritate, „se înmulțesc administrațiile locale care nu realizează” decontarea navetei profesorilor. Conform sursei citate, au fost transmise în teritoriu documentele necesare pentru declanșarea unei acțiuni în instanță.

În ianuarie 2025, Edupedu.ro a scris că aplicarea reglementărilor privind decontarea cheltuielilor de navetă pentru cadrele didactice a fost amânată prin OUG nr. 156/2024, însă sindicatele subliniază că normele actuale permit administrațiilor locale să acopere costurile pentru transport, chiar și în cazul profesorilor care locuiesc în alte localități decât școala.

Decontarea se realizează fie prin abonamente la mijloacele de transport în comun (auto, CFR, naval), fie prin contravaloarea biletelor, sau prin decontarea carburantului pentru rute similare”, explică FSE „Spiru Haret”. Totodată, obligația decontării revine angajatorului și administrațiilor publice locale, care trebuie să aloce fonduri pentru aceste cheltuieli​.

Legea Învățământului Preuniversitar nr. 198/2023 prevede la art. 127 lit. k că autoritățile administrației publice locale au responsabilitatea de a asigura decontarea cheltuielilor de navetă pentru personalul didactic și auxiliar, indiferent de localitatea în care își desfășoară activitatea.

  • Art. 127 lit. k nu este prorogat de nicio ordonanță de urgență, inclusiv de OUG nr. 156/2024, iar acest lucru înseamnă că autoritățile locale sunt obligate să respecte această prevedere și să aloce fonduri pentru naveta personalului didactic, mai reiese din adresa federației de sindicate.

Pentru profesorii din localități unde nu există transport public, administrațiile pot organiza de exemplu transport cu microbuze care deservesc elevii. „Nu există prevederi legale care să permită decontarea navetei cu mijloace proprii de transport, dar autoritățile pot identifica soluții locale”, mai menționează documentul​.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ministerul Educației va monitoriza aplicarea corectă a prevederilor legale privind constituirea claselor, inclusiv în ceea ce privește integrarea elevilor cu CES, spune liderul FSLI, Simion Hăncescu, după ce sindicatele s-au întâlnit joi cu reprezentanții Ministerului
Avem situații în care nu s-a decontat naveta profesorilor de mai mult de un an de zile, semnalează Iolanda Cătinean, lider sindical: În momentul în care ai venituri reduse și mai plătești și un abonament, înseamnă că statul român nu ia în calcul și pierderile pe care le suferă un cadru didactic
decembrie 2025 – Decontarea navetei profesorilor 2025-2026. Sindicat din Educație: Se înmulțesc administrațiile locale care nu realizează acest decont / Sunt anunțate acțiuni în instanță


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, FSE: Domnul de la Ministerul Muncii are o problemă legată de Educație. Cum ai tupeul să declari, atunci când ai 200.000 de angajați din învățământ în grevă, că noi nu suntem la piață, mai dă, mai ia? La fel ca purtătorul de cuvânt al Guvernului, ar trebui să ia pixurile lăsate de profesori în Piața Victoriei și să-și scrie demisia

Reacție vehementă a liderului sindical, Marius Nistor, la declarația ministrului Muncii, Marius Budăi (PSD). Nistor a declarat la Antena 3 sâmbătă seara că ministrul Muncii „are o problemă legată de…
Vezi articolul

40% din elevii dezavantajați, majoritatea din mediul rural, nu au făcut școală online / Elevii fără acces la educație au pierdut 24 de săptămâni de școală – Raport al World Vision România, la 1 an de la prima zi de școală online

La un an de la prima zi în care școlile din România s-au închis, iar educația a trecut în mediul online, 40% dintre elevii din mediile defavorizate, majoritatea înscriși la…
Vezi articolul
cel mai bun profesor din lume

VIDEO Câștigătorul premiului pentru cel mai bun profesor din lume a împărțit milionul de euro cu ceilalți finaliști din competiție. „Este important să simtă că societatea înțelege valoarea muncii lor și nu cred că există cel mai bun, suntem la fel”

Un profesor de la o școală dintr-un sat din India, lăudat pentru îmbunătățirea educației din comunitate, a câștigat premiul Global Teacher din acest an în valoare de un milion de…
Vezi articolul