Definitivat 2020: Candidații trebuie să depună cerere de recunoaștere sau echivalare a inspecției până pe 22 mai, potrivit ISMB. 29 mai, termenul de evaluarea a portofoliilor

12.601 de vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Candidații la examenul național de Definitivat 2020 trebuie să depună cerere de recunoaștere sau echivalare a inspecției până pe 22 mai, transmite Inspectoratul Școlar al Municipiului București într-o adresă către școli obșinută de Edupedu.ro.

Potrivit indicațiilor din adresă, portofoloul profesional personal va fi trimis pe email către inspectorii de specialitate sau metodiști și ctre directorii școlilor. Termenul de evaluarea a portofoliilor este 29 mai, se mai arată în documentul care poate fi citit integral la finalul articolului.

”Pentru candidați înscriși la examenul național de definitivare învățământ sesiunea 2020, care nu au susținut nici o inspecție de definitivat în anul școlar 2019-2020:

  • conform art 38 din OG 70 / 2020 pentru anul școlar 2019-2020 cadrelor didactice care susțin examenul pentru definitivare învățământ li se recunoaște nota obținută la ultima inspecție la clasă, susținută în calitate de cadru didactic calificat.
  • candidații aflați în această situație, vor depune la sediul ISMB, cererea de recunoaștere/echivalare a inspecției până la data de 22 mai 2020 și vor pregăti portofoliul profesional personal în vederea evaluării acestuia, conform grilei de evaluare prevăzute în Anexa 4 din OMEN 5211/2018

Modelul ISMB de cerere pentru recunoaștere/echivalare a inspecției poate fi descărcat de aici.

Pentru candidații înscriși la examenul național de definitivare învățământ sesiunea 2020, care au efectuat cel puțin o inspecție specială la clasă în anul școlar 2019-2020:

  • evaluarea portofoliului profesional personal se realizează electronic conform grilei de evaluare prevăzute în anexa 4 OMEN 5211/2018;
  • candidații vor transmite scanat într-un singur document format PDF, respectând ordinea acestora din grilă, electronic, prin e-mail, inspectorului școlar de specialitate/metodist și directorului unității de învățământ.
  • Denumire document: nume_prenume_unitatea de învățământ”

Reamintim că metodologia și calendarul pentru Definitivat 2020 nu sunt încă publicate în Monitorul Oficial, dar ele au fost discutate în ședința de săptămâna aceasta a Comisiei de Dialog Social de la minister. Edupedu.ro a publicat aici draftul documentului cu modificări.

Photo by Moose Photos from Pexels


1 comment
  1. Metodologii neclare, aparute peste noapte, renuntarea la calitate, ce se spune azi nu mai e valabil maine sunt lucruri care afecteaza prestigiul si calitatea unui sistem educational.
    Apropo, se reia concursul pentru ”Gradatiile de merit”, bazat ca si pana acum pe bibliorafturi pline de hartii, uneori neacoperite cu competentele clamate, multe dintre ele nelegate efectiv de activitatea desfasurata la catedra!
    Numai strangatorii de hartii ”profesionisti” pot sa scoata, in aceasta situatie speciala, teancurile de documente, care au fost cu grija stranse si ordonate! Profesorii care isi dedica timpul elevilor nu cred ca pot sa fie performanti in domeniul hartiilor!
    Adica se continua povestea clasica, unii cu munca, adesea altii cu beneficiile!
    Nu spun ca printre detinatorii de gradatii nu ar fi si profesori merituosi! Dar sunt si multi fabricanti si colectionari de hartii! Cati dintre ei au performat in online oare, in perioada precedenta, ca tot a fost o ocazie de demonstrare a calitatilor?
    Dar cainii latra si ursul trece!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorul de fizică Laurențiu Badea: „Asta ni se transmite de la nivelurile ierarhice superioare”, informal, că trebuie să existe o notă pe modul / Mai mulți profesori spun că modulele actuale au impact negativ asupra predării, evaluării și gradului de încărcare resimțit de elevi

Efectul trecerii de la semestre la module se vede în majoritatea școlilor din România, iar în cele mai multe acest efect înseamnă o abundență a evaluărilor, arată într-un material experții…
Vezi articolul

Ce au obținut sindicatele din Franța după greva națională pentru condițiile din școli. Vor fi 8.000 de noi angajări în Educație și 5 milioane de măști FFP2 pentru profesori, până la sfârșitul lui ianuarie, asigură ministrul Blanquer

Ministrul francez al Educației, Jean-Michel Blanquer, a declarat că guvernul va furniza cinci milioane de măști FFP2 pentru profesori și va angaja aproximativ 8.000 de persoane noi în Învățământ, în…
Vezi articolul

Propunerea de plată integrală în acest an și în 2023 a diferențelor salariale pentru profesori, respinsă în Comisia de Învățământ din Senat de PSD și UDMR, cu abținerea PNL, potrivit inițiatorilor

Senatorii din Comisia de Învățământ au respins miercuri amendamentele la proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de Urgență privind diferențele salariale pentru profesori, potrivit inițiatorilor acestor amendamente – senatori USR.…
Vezi articolul

VIDEO Progresul elevului va fi criteriu de evaluare pentru profesori – Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: Nu putem ține un copil în școală 12 ani, 13 ani, timp în care să-i impunem reguli și apoi să ne așteptăm să fie capabil să ia decizii pentru el

Progresul elevului va fi criteriu de evaluare pentru profesori, spune Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației, într-un interviu pentru Edupedu.ro, în marja publicării în dezbatere a proiectelor legilor…
Vezi articolul

Învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, cred 44% dintre profesorii din România, iar 6 din 10 văd partidele politice doar ca pe un mijloc prin care politicienii să-și facă o carieră – sondaj CNCD

44% dintre profesorii din România cred că învățământul de dinainte de 1989 era mai bun decât cel de astăzi, potrivit unui sondaj al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). De…
Vezi articolul