Definitivat 2023: Perioada de înscriere a fost redusă la jumătate față de anul trecut. Înscrierea ține până pe 14 octombrie, anunță Ministerul Educației. Calendarul complet

[jp_post_view]
Foto: © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.com
Calendarul de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar în anul școlar 2022-2023 a fost trimis către inspectoratele școlare de Ministerul Educației. Înscrierea profesorilor se desfășoară până pe 14 octombrie, potrivit documentului. Nota este semnată de secretarul de stat Sorin Ion. Anul trecut, perioada de înscriere a ținut aproape o lună de zile, iar acum a fost redusă la jumătate.
  • Menționăm că ordinul nu a fost publicat încă în Monitorul Oficial. Intrarea în vigoare a calendarului se face după publicarea în Monitorul Oficial.
  • Ordinul a fost semnat pe data de 27 septembrie 2022, iar inspectoratele școlare au primit a doua zi, pe 28 septembrie, doar anexa ordinului.

„Vă informăm că Ordinul ministrului educației nr. 5.723/2022 privind aprobarea calendarului de organizare și desfășurare a examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, în anul școlar 2022 2023, a fost transmis către Monitorul Oficial spre publicare”, se arată în documentul transmis de Ministerul Educației.

Proba scrisă are loc pe 19 iulie.

Calendarul pentru Definitivat 2023, potrivit Ministerului Educației:

Până la 14.10.2022: Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ;

03.10 – 14.10.2022: Emiterea deciziilor de constituire a comisiilor de examen județene / Comisiei de examen a Municipiului București;

17.10 – 28.10.2022: Transmiterea dosarelor de înscriere la inspectoratul școlar, verificarea și avizarea acestora, conform graficului elaborat și comunicat de fiecare inspectorat școlar. Înștiințarea candidaților cu privire la admiterea sau respingerea dosarului de înscriere.

până la 31.05.2023: Efectuarea inspecțiilor de specialitate:

  • a) prima inspecție de specialitate până la 5 februarie;
  • b) a doua inspecție de specialitate până la 31 mai. 

06.06 – 16.06.2023: Completarea dosarelor și validarea datelor de înscriere existente în aplicația informatică specifică;

19.07.2023: Susţinerea probei scrise;

25.07.2023: Afişarea rezultatelor inițiale;

25.07 – 26.07.2023: Înregistrarea contestaţiilor;

26.07 – 31.07.2023: Soluționarea contestaţiilor;

01.08.2023: Afişarea rezultatelor finale;

01.08 – 04.08.2023: Transmiterea la Ministerul Educației a tabelelor nominale cu rezultatele candida­ţilor promovați;

07.08 – 18.08.2023: Validarea rezultatelor examenului prin ordin al ministrului educației;

Concursul de definitivat reprezintă un examen de intrare și avansare în cariera didactică. Examenul poate fi susținut de cadrele didactice care au cel puțin un an vechime în învățământ și este obligatoriu pentru obținerea gradelor didactice. Procedura de acordare a definitivării și a titlului de profesor cu drept de practică în învățământul preuniversitar reprezintă recunoașterea competențelor necesare pentru exercitarea profesiei didactice.

Examenul naţional de definitivare în învăţământ cuprinde:

  • etapa I, eliminatorie – realizată de către inspectoratele şcolare în perioada stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puţin două inspecţii la clasă;
  • etapa a II-a, finală – realizată la finalizarea stagiului practic cu durata de un an şcolar şi constând într-o examinare scrisă, pe baza unei tematici şi a unei bibliografii aprobate de Ministerul Educaţiei, pentru fiecare specialitate în parte.

Cadrele didactice care promovează examenul de definitivat dobândesc titlul de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar.

Cadrelor didactice angajate cu contract de muncă pe o perioadă determinată, care au promovat examenul de definitivare în învăţământ, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(ă), prin hotărârea consiliului de administraţie din unitatea de învăţământ respectivă, în condiţiile legii.

Persoanele care nu promovează examenul de definitivare în învăţământ, în condiţiile prezentului articol, pot fi angajate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant.

Foto: © Volodymyr Tverdokhlib | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național „George Coșbuc” din Capitală: La Fizică am avut 6 ore vacante la începutul anului școlar pe care le-a ocupat o tânără suplinitoare care, după primul modul, a renunțat. Nu găsesc la acest moment un om care să ocupe acele ore

Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală, a vorbit, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, despre lipsa de profesori de fizică: „Am avut, dau exemplu concret, 6 ore…
Vezi articolul

Ministerul Educației, răspuns la sindicate despre decontarea navetei profesorilor: Asigurarea fondurilor este în sarcina autorităților publice locale. Școlile au obligația să ceară banii de transport în bugetele locale

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a transmis un răspuns oficial sindicatelor din învățământ prin care susține că decontarea cheltuielilor de transport pentru cadrele didactice și personalul auxiliar rămâne în responsabilitatea…
Vezi articolul

SURSE Profesorii din mai multe județe discută despre boicotarea concursului național de Titularizare 2025 / Motivele – creșterea normei didactice de predare și nesiguranța locului de muncă pentru cadrele didactice

Cadrele didactice din comisiile pentru concursul național de Titularizare 2025 discută despre boicotarea probei scrise, potrivit surselor Edupedu.ro. Discuția are loc în contextul în care, din toamnă, norma de predare…
Vezi articolul