Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene de învățământ, păstrate în proiectul Legii Educației – surse / Directorii acestora nu vor mai fi legați de mandatul ministrului

34.942 de vizualizări
elaborarea curriculumului de liceu
Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com
Desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București (DJIP/DMBIP), ca deconcentrate ale Ministerului Educației, au fost păstrate în proiectul Legii învățământului preuniversitar, varianta Deca, potrivit surselor Edupedu.ro. Amintim că desființarea inspectoratelor școlare era prevăzută în proiectul fostului ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu. Noutatea este că directorii acestora nu vor mai fi legați de mandatul ministrului.
  • Amintim că proiectele de legi ale educației în varianta ministrului Ligia Deca, obținute pe surse de EduPedu.ro, nu au fost încă făcute publice, dar sunt finalizate de Ministerul Educației (ME), după ce au fost verificate amendamentele primite în perioada de dezbatere publică, de la lansarea variantelor Cîmpeanu, în iulie 2022.
  • Urmează ca experții din partidele din coaliția de guvernământ să lucreze cu ME la noile legi până la 1 februarie 2023. Apoi, proiectele ar urma să treacă prin Guvern până la 15 februarie, iar Parlamentul să aprobe legile Educației Deca până pe 15 martie. Toate noutățile pe care le aduc acestea pot fi citite aici.

Concret, inspectoratele școlare județene se vor transforma în Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București (DJIP/DMBIP), ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, cu personalitate juridică, conform surselor Edupedu.ro.

Direcții Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București vor fi conduse de un director general, directori generali adjuncți. În proiectul de lege Deca, a fost eliminată prevederea ca directorii să încheie un contract de management pe perioada mandatului demnitarului.

În proiectul lui Cîmpeanu, la articolul 165, alineatul 4 menționa că directorii Direcțiilor Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului București încheie un contract de management cu ministrul Educației pe perioada mandatului demnitarului.

„În urma promovării concursului de selecție sunt numiți în funcție prin ordin al ministrului educației și încheie un contract de management cu ministrul educației pe perioada mandatului demnitarului”, conform articolului citat mai sus din legea Cîmpeanu.

Proiectul Legii invatamantului preuniversitar Cimpeanu / Foto: edu.ro

Pe partea de inspecții, Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului Bucureşti se vor ocupa de inspecțiile de specialitate, potrivit surselor Edupedu.ro. Inspecțiile sistemice vor fi făcute de către ARACIP.

Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Bacalaureatul va avea o nouă structură, cu Matematică susținută și de elevii de la uman, o probă nouă de competențe „complementare” și alte două examene scrise la limbi străine, toate de-a lungul clasei a XII-a. În sesiunea propriu-zisă de BAC rămân trei probe scrise și română-oral – proiectul legii Educației
SURSE Toate liceele vor putea organiza examen de admitere la clasa a IX-a, acolo unde există concurență, potrivit proiectului de lege a învățământului preuniversitar / Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a va fi înaintea admiterii și susținută de către toți elevii
SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior
SURSE Dubla specializare pentru profesori ar urma să fie introdusă și la licență, împreună cu o bursă cât salariul unui cadru didactic debutant pentru cei care aleg această formare. Prevederile apar în proiectul Deca al Legii învățământului superior
SURSE Rectori timp de 20 de ani. Legea Deca le deschide rectorilor calea pentru încă 2 mandate în fruntea universităților, indiferent de câte au avut până acum: Proiectul resetează numărătoarea mandatelor pentru actualii rectori
SURSE Universitățile cu domenii de licență în științe și inginerie vor primi cu 33% mai mulți bani pentru burse și protecție socială, prevede proiectul Legii Deca, în care apare și un „Program Național” de sprijin pentru educație în științe exacte și inginerie / Cîmpeanu anunța „susținere privilegiată” pentru domeniile STIM
SURSE Universitățile vor da titlurile de doctor și tot ele vor verifica plagiatele. Instanțele capătă rol-cheie în cazurile de plagiat, în timp ce CNATDCU e retrogradat și transformat în comisie controlată de o direcție din Minister condusă de 6 ani de o apropiată a lui Sorin Cîmpeanu – Proiectul Deca al Legii învățământului superior
BREAKING Surse: Mandatele nelimitate pentru rectorii care se suspendă din funcție, deși teoretic limitate la 2, sunt menținute în proiectul Legii învățământului superior care va fi prezentat de Ligia Deca, prin prevederea legală că mandatele trebuie să fie „complete” pentru a fi limitate
SURSE: UDMR a cerut ca Legile educației Deca să treacă prin asumarea răspunderii Guvernului, propunere respinsă de premierul Nicolae Ciucă / Calendarul adoptării noilor proiecte ale educației

14 comments
  1. „Pe partea de inspecții, Direcțiile Județene de Învățământ Preuniversitar/a Municipiului Bucureşti se vor ocupa de inspecțiile de specialitate, potrivit surselor Edupedu.ro. Inspecțiile sistemice vor fi făcute de către ARACIP.”
    Cine anume va efectua inspectiile de specialitate?Nu tot acei inspectori numiti dupa spranceana de factorul politic?

  2. Sunt adevarate cuiburi de barfe,intrigi si coruptie si consider ca nu au niciun rost benefic pentru scolile romanesti. Daca li se schimba doar denumirea,nu s-a facut nimic interesant. Jos cu inspectorii care trandavesc in scaune de ani de zile si le cer bietilor profesori imposibilul la clasa atunci cand ii obliga sa tina elevi foarte turbulenti in sali de clasa alaturi de elevii care vor sa invete carte si isi respecta profesorii!

  3. Da, da, plimba doua hartii pe holuri ca sa para ca au activitate si iau 6300 lei net. Si in rest, la tigara toata ziua. Acesti inspectori nu aduc nicio plus-valoare educatiei, doar mancatori de bani, primitori de pachete si spagi, rezolvatori de interese politice si personale.

  4. Inspectoratele își justifică activitatea tot pe spatele profesorilor! O măsură foarte bună! Sunt mari consumatoare de bani publici.

    1. Cu conditia sa nu li se schimbe doar denumirea! Chiar sa fie desfiintate,nu doar asa de ochii lumii pentru ca s-au smiorcait unii dupa scaunele caldute!

  5. Inspectoratele școlare nu se preocupa de probleme reale ale elevilor ,materia stufoasă ,multe materii inutile program lung obositor ptr elevi ,caratul ghiozdanelor f grele ,nimic ,nimic sunt mai multe aspecte care ar trebui luate în seamă.Inspectorate care mănâncă banii publici fara rost.

    1. Nepoatele, finii, cumatrii trebuie sa manance si ei o bucata de paine alba… si daca se desfiinteaza ce, se infiinteaza sub alt nume si aceleasi nepoate, fine, cumatre vor ocupa posturile la noile institutii.
      Aceeasi Marie cu alta palarie… statul se imprumuta pentru a plati dobanzi si a rambursa imprumuturi vechi cu dobanda de peste 7% in dolari pe 30 de ani, miliarde de dolari.
      Dupa 30 de ani, sumele rambursate inclusiv dobanzile sunt de aproape 3 ori mai mari fata de sumele imprumutate.
      Dar nu conteaza, sa se faca noi institutii care taie frunze la caini, ca se gasesc creditori sa ne imprumute bani.
      Un prieten care lucreaza la Londra imi spune ca la ei este expresia „banii platitorilor de taxe”.
      Noi suntem mai cu mot, la noi sunt „bani de la buget”.

  6. Oare această măsură va avea drept consecință pregătirea mai bună a elevilor? Dacă nu, de ce se produce această modificare? Doar așa, să ne aflăm în treabă?

    1. Legile astea, cel putin ce a transpirat pana acum, au legatura in primul rand cu interesele lor.

      Asa zisele inspectii de specialitate, cu pateuri si suc in cancelarie, se pot face in scoala cu niste profesori seniori respectati. Nu e nevoie de vreun inspector care sa vina la cersit cafea, suc si un pateu.

  7. inspectoratele sunt si acum destul de deconcentrate, adica nu mai produc decat hartii si tabele, pe care le primesc de la scoli. nu au nici un rost, decat pentru functiile babane date cumetriilor din partide

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Educația ar putea avea peste un miliard de euro alocat prin Planul de Reziliență și Redresare, discutat la Cotroceni. Pe ce vrea Guvernul să cheltuiască fondurile de urgență de la Comisia Europeană

Educația ar putea avea peste un miliard de euro alocat prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR), potrivit documentului în lucru obținut de Edupedu.ro, document discutat azi la Cotroceni…
Vezi articolul
Babeș-Bolyai - Mobilități virtuale

Universitatea Babeș-Bolyai anunță că a inițiat „intern” procedurile de analiză privind teza de doctorat a ministrului Bode / Deciziile CNATDCU „transcend deciziile oricăror instanțe din universități”, spune instituția clujeană

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca declară, printr-un comunicat de presă emis luni, că verificările pe care le face în cazul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, despre care Edupedu.ro a…
Vezi articolul
Zi liberă de la școală și grădiniță

Elevii și copiii de grădiniță din toată țara au liber luni, 5 octombrie, de Ziua internațională a educației. Lider de sindicat: Cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare

Toți elevii din învățământul preuniversitar, precum și copiii de grădiniță vor avea liber de la școală luni, 5 octombrie. Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură cu Ministerul…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Avem o mare problemă cu educația financiară și ne expunem unui risc major dacă nu rezolvăm această problemă – Răzvan Mustață, decanul FSEGA a UBB Cluj-Napoca / Programul care propune profesorilor abordarea transdisciplinară a noțiunilor despre bani și despre comportamentul financiar responsabil

Într-un climat de învățare în care elevii se simt confortabil să pună întrebări și să își exprime părerile, cum ar trebui să existe la fiecare oră, în fiecare clasă, curiozitățile…
Vezi articolul