Dexonline semnalează că un cuvânt a fost scris greșit în DOOM3. „Procrastinare”, care înseamnă tergiversare, scris „procastinare” / Se solicită urcarea dicționarului în online

4.066 de vizualizări
Foto: Facebook.com / Dexonline
Dexonline, site ce agregă dicționare de prestigiu ale limbii române, realizat de o echipă de voluntari, salută intrarea cuvântului procrastinare în ultima ediție, recent apărută, a Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), însă atrage atenția că acesta a fost scris greșit, potrivit G4Media.ro.

”De origine latină (procrastinatio = amânare permanentă de pe o zi pe alta, tergiversare), prezent în franceză (procrastination) și în engleză (procrastinate), așteptam o atestare a lui în dicționarele actuale pentru că este deja foarte folosit (de exemplu o căutare pe Google*), dar și foarte căutat (a intrat în topul celor mai căutate cuvinte pe dexonline, vezi și clasamentele pe care le publicăm pe contul nostru de Instagram).

Îl așteptam și a apărut în DOOM3 (recent publicat). Dar ce observăm? A fost înregistrat greșit! Lipsește R-ul din radicalul latin: cras, crastino (mâine). Cu alte cuvinte, i-a fost distrusă chiar esența, cea care poartă semnificația cuvântului!”, semnalează Dexonline pe pagina de Facebook.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


3 comments
  1. Dex”up e plin de greseli.
    Au facut genocid din aceasta limba.

  2. doar un cuvant?
    jumatate din dex este gresit.
    Cum sa fie Deal slavon cind „dole” e vale?
    Putini stiu ca Deal este cognate cu Hebrew Tel( Tel Aviv/ city on a hill)
    Bob, slavic?
    CE au Bob, bobina, English boob( sini), bober( plural de pescuit) in comun?
    toate suna similar si au forma rotunda
    Apropos,de rotund
    Clopul nu e din maghiarul „kalap”??lol
    clop,ciclop,clopot toate sunt rotunde.
    Mac e un diminutive din „maciulie”( macula)
    nyet slav.

  3. Breaking!!!!
    1 greseala de tastare = 1 stire!
    Apoi click pentru a te duce pe alt site pentru a citi articolul complet!
    Vom afla oare degetul care a tastat gresit?
    :)))))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Religia, impusă ca disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman, la proba specifică a profilului sau specializării, prin două amendamente adoptate de Comisia de învățământ în proiectul legii educației

Religia a fost introdusă ca disciplină opțională la Bacalaureat, la proba E, proba specifică profilului, potrivit unor amendamente la proiectul legii educației adoptate de Comisia pentru învățământ miercuri la prânz.…
Vezi articolul

Profesorii și elevii din România sunt invitați să se înscrie online la provocarea mondială de programare creativă BEBRAS International Challenge organizată de ECDL/ICDL în România / Profesorii se pot înscrie până pe până pe 1 octombrie, iar elevii în perioada 09-15 octombrie (P)

Cel mai mare eveniment global de programare creativă BEBRAS International Challenge este organizat anual de ECDL/ICDL în România. BEBRAS îşi propune să introducă elevii de toate vârstele în domeniul gândirii computaţionale şi…
Vezi articolul

Tabere studențești 2024. Sejur gratuit la munte, mare sau în Delta Dunării, din 14 iulie, pentru studenții fără restanțe, cu bursă socială sau cu rezultate deosebite / Înscrierile sunt deschise – documente

Studenții fără restanțe la examene se pot înscrie până vineri, 14 iunie, la tabere studențești de vară organizate de Ministerul Familiei (MFTES), potrivit unui comunicat al instituției. Taberele încep pe…
Vezi articolul

BAC 2024 Modelul de subiect pentru competențele digitale, publicat de Ministerul Educației. Candidații au 15 minute acces la internet ca să caute ce sunt geoglifele, după o imagine dată

Modele de subiecte pentru competențele lingvistice și digitale de Bacalaureat 2024 au fost publicate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) din subordinea Ministerului Educației. Elevii de clasa a…
Vezi articolul

Rechizitoriu DNA din dosarul angajărilor pe bani de la Neamț: Șefa unui centru pentru protecția copilului a primit șpagă 200 de euro în biserică pentru posturile de șofer și magazioner / 2.000 de euro erau posturile de psiholog

Petronela Cobuz, în calitate de șef al Centrului ”Romanița” Roman, trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influență, a primi bani ca să angajeze o infirmieră și un șofer…
Vezi articolul