Dezbatere publică pe Legile Educației, cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Riscăm ca la votul în Parlament să ajungă niște legi proaste, care să servească intereselor politicienilor, și nu ale cetățenilor”

671 de vizualizări
Foto: declic.ro
Dezbaterea publică pe Legile Educației este cerută „urgent” printr-o petiție Declic: „Este inacceptabil ca ministra Educației să ascundă de cetățeni legi cu impact major asupra tuturor copiilor, profesorilor și părinților”. Potrivit surselor Edupedu.ro, experții desemnați de către PNL, PSD și UDMR se vor întâlni vineri, 27 ianuarie, la ora 10, pentru a discuta propunerile de modificare ce vizează cele două proiecte de legi ale educației.

„O întreagă Românie așteaptă să vadă noile Legi ale Educației, pe care ministra Ligia Deca a promis că le va pune în dezbatere publică, înainte de a le trimite în Parlament. Doar că ministra s-a răzgândit pe ultima sută de metri și a decis să nu mai respecte dreptul cetățenilor de a-și spune cuvântul”, potrivit petiției.

Conform sursei citate, „fără o dezbatere publică transparentă, riscăm ca la votul în Parlament să ajungă niște legi proaste, care să servească intereselor politicienilor, și nu ale cetățenilor”.

Pe 10 ianuarie, la întâlnirea liderilor Coaliției de guvernare, decizia a fost că proiectele de legi nu pot fi aprobate politic în forma prezentată de Ligia Deca și că partidele vor face comisii de experți care vor ajusta textele. A fost stabilit chiar și un calendar:

  • 1 februarie prezentare în Guvern, lansarea în avizare interministerială pentru două săptămâni,
  • 15 februarie, aprobare în Guvern ca proiecte de legi și trimiterea lor în Parlament pentru procedură de urgență și constituirea în Legislativ a unei comisii comune de învățământ, formată din deputații și senatorii din cele două comisii de profil
  • 15 martie, aprobarea de către Parlament a pachetului legislativ.

Reamintim că în luna iunie 2023 pachetul legislativ ar trebui să fie în vigoare deja, potrivit jalonului PNRR asumat de către Guvern.

Background (sursa)

De când a fost învestită în funcția de ministru al Educației, de aproape 3 luni, Ligia Deca a anunțat de 2 ori amânarea prezentării legilor.

Inițial, termenul de 31 octombrie sau „finalul lunii octombrie” a fost trasat de premierul Ciucă la preluarea mandatului actualului ministru Ligia Deca. Aceasta a aprobat la momentul respectiv această dată pentru prezentarea proiectelor de legi în forma lor consolidată. 

Pe 28 octombrie, Ligia Deca anunța că prelungește cu încă două săptămâni termenul până la care va prezenta în Guvern noile proiecte de legi ale Educației rezultate din consultarea publică. – detalii aici

Pe 21 noiembrie, ministrul Educației, Ligia Deca, anunța pe Facebook că s-a întâlnit cu cinci senatori de la PSD, PNL și AUR, dintre care 4 din Comisia de Învățământ, „în contextul finalizării proiectelor de legi ale educației”. Nu a anunțat un termen de prezentare al legilor.

Apoi, pe 13 decembrie, Ligia Deca a anunțat că proiectele legilor Educației vor fi amânate pentru „după sărbătorile de iarnă”. – detalii aici

Legile Educației scrise de Sorin Cîmpeanu au stat în dezbatere publică 43 de zile, din 14 iulie. Apoi au fost primite peste 10.000 de amendamente la proiectele de legi, anunța Sorin Cîmpeanu la o săptămână de la încheierea dezbaterilor. – mai multe detalii aici

Sorin Cîmpeanu și-a dat demisia din funcție la finalul lunii septembrie în plin scandal de plagiat, înainte să prezinte în Guvern noile legi ale Educației, într-o variantă în care s-ar ține cont și de cele peste 10.000 de amendamente.

Citește și:
Ședință cu miză mare pe proiectele legilor Educației, vineri de la 10. Specialiștii partidelor propun modificările PNL, PSD, UDMR pentru drafturile avansate de ministrul Ligia Deca – surse
Minciunile Ligiei Deca. Cum ascunde un guvern pătat de acuzații de plagiat legile Educației: deși au fost promise dezbaterii transparente, proiectele sunt secretizate


1 comment
  1. Sa se reseteze tot sistemul, daca e aa pieedem ceva macar sa die 1,2 generatii se sacrificiu si apoi i luam de la zero

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Măsura sălii de detenție

Aproape toți coordonatorii județeni ai programului de ore remediale cu finanțare europeană de 30 de milioane de euro sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene și au fost singurii candidați pe post – document

Aproape toți coordonatorii județeni (41 din 42) din cadrul Programului național de educație remedială sunt angajați ai inspectoratelor școlare județene, potrivit unui document publicat de Romaniacurata.ro. Potrivit sursei citate, în…
Vezi articolul

EXCLUSIV Biblioteca Școlară Virtuală are oficial un manager, deși licitația pentru proiect nu s-a încheiat nici la doi ani de la semnare. Marian Murguleț, fost secretar de stat al Guvernului Dăncilă și pentru 24 de ore în Guvernul Cîțu, fost șef la SIVECO va implementa proiectul de 40 de milioane de euro al Ministerului Educației

Biblioteca școlară Virtuală – EDULIB are oficial un manager de proiect, post câștigat în urma unui concurs de Marian Murguleț, fost șef la SIVECO, fost secretar de stat la Guvern,…
Vezi articolul

Elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, din clasele finale profesionale și postliceale se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, după vacanța de Paște, indiferent de scenariul în care este localitatea. La fel și elevii cu cerințe educaționale speciale

Elevii din clasele terminale din învățământul gimnazial și liceal, a VIII-a și a XII-a/a XIII-a, profesional și postliceal se pot întoarce în efectiv complet, fizic, la școală, din 10 mai,…
Vezi articolul

Profesoara Irina Căpățînă: Nu pot să predau nimic din ce înseamnă literatură română la liceu fără să arunc un ochi și să-i direcționez pe elevi către un context istoric, către un context filosofic, către un context social și economic: Totul este un întreg, totul trebuie să se coordoneze

Profesoara Irina Căpățînă a vorbit pentru TVR Craiova despre apropierea elevilor de carte. „Eu, de pildă, la Literatură română, nu pot să predau nimic din ce înseamnă literatură română la liceu…
Vezi articolul