Din 6 decembrie încep tezele. Lista disciplinelor la care elevii vor da lucrările scrise pe semestrul I la gimnaziu, liceu și învățământul profesional

28.318 vizualizări
Foto: © Oliver Sved | Dreamstime.com
Elevii din clasele V-VIII susțin două teze, la Limba și literatura română și la Matematică. Pentru cei din liceu situația tezelor diferă de la un profil la altul și de la o filieră la alta, potrivit listei publicate de Ministerul Educației.

În funcție de situația epidemiologică existentă la nivelul fiecărei unități de învățământ, respectiv al fiecărei formațiuni de studiu (clase), conducerea unității de învățământ stabilește, prin decizie a consiliului de administrație, calendarul desfășurării tezelor până la sfârșitul fiecărui semestru al anului școlar 2021 – 2022. „În primul semestru, tezele vor fi programate începând, de regulă, cu data de 6 decembrie 2021”, a stabilit ministerul.

În unitățile de învățământ gimnazial, liceal şi profesional cu predare în limbile minorităților naționale, precum și la clasele de nivel gimnazial, liceal şi profesional cu predare în limbile minorităților naționale, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba și literatura maternă, indiferent de nivel, filieră, profil, specializare/calificare profesională, an de studiu și formă de școlarizare.

La clasa a VII-a și a VIII-a, la clasele cu predare a unei limbi moderne în regim intensiv, pe lângă lucrările scrise menționate în lista de mai jos, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba modernă respectivă. La fel și la liceu, la clasele cu predare în regim bilingv sau intensiv a unei limbi moderne, indiferent de specializare/calificare profesională, pe lângă lucrările scrise menționate în listă, se susține lucrare scrisă semestrială și la limba modernă respectivă.

În cazurile în care o lucrare scrisă semestrială se susține la o disciplină la alegere dintr-o listă de discipline, elevii vor opta în scris pentru disciplina aleasă din listă. Opțiunile elevilor rămân valabile pe parcursul întregului an școlar.

În învăţământul special care utilizează curriculumul şcolii de masă sau curriculumul şcolii de masă adaptat, asigurând aceleași finalități ca învățământul de masă, se susţin tezele prevăzute  pentru învăţământul de masă. În unităţile de învăţământ care utilizează curriculumul învăţământului special, elevii susţin teze la limba și literatura română şi matematică, începând cu clasa a VI-a, cu excepția celor cu deficiențe grave/profunde/asociate, inclusiv surdocecitate, al căror progres se evaluează prin calificative.

Lista tezelor pentru liceu:

I. Filiera teoretică Clasele a IX-a – a XII-a învățământ zi, seral

Filologie

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Istorie/Geografie (la alegere)

Științe sociale

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Istorie/Geografie (la alegere)

Matematică – informatică (inclusiv pentru liceele militare – Ministerul Apărării Naționale)

  1. Limba și literatura română
  2. Matematică
  3. Informatică (la seral și frecvență redusă pentru clasele a IX-a și a X-a, teza se va susține la disciplina Fizică)

Științe ale naturii

  1. Limba și literatura română
  2. Fizică/Chimie/Biologie (la alegere)

II. Filiera vocațională

Clasele a IX-a – a XII-a învățământ zi, seral

Arte plastice și decorative

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1

Științe socio-umane
Arhitectură, arte ambientale și design

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Matematică

Conservare – restaurare bunuri culturale

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1

Științe socio-umane Muzică

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1

Științe socio-umane Coregrafie

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1

Științe socio-umane Teatru/Arta actorului

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1

Științe socio-umane Profilul sportiv

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Pregătire sportivă teoretică

Profilul pedagogic învăţător-educatoare

  1. Limba şi literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Matematică

Profilul pedagogic educator-puericultor

  1. Limba şi literatura română
  2. Limba modernă I
  3. Matematică (clasa a IX-a)/Psihologie (clasa a Xa)/ Geografie sau Istorie clasele a XI-a şi a XII-a) (la alegere)

Profilul pedagogic instructor de educație extrașcolară

  1. Limba şi literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Matematică (clasa a IX-a)/ Psihologie generală (clasa a X-a)/ Geografie sau Istorie (clasele a XI-a şi a XII-a) (la alegere)

Profilul pedagogic mediator școlar

  1. Limba şi literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Matematică (clasa a IX-a)/ Psihologie (clasa a Xa)/ Geografie sau Istorie (clasele a XI-a şi a XII-a) (la alegere)

Profilul teologic ortodox

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Istorie (clasele a IX-a – a X-a)/ Dogmatică (clasele a XI-a – a XII-a)

Profilul patrimoniu cultural

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1
  3. Istorie (clasele a IX-a – a XI-a)/ Studiul Noului Testament (clasa a XII-a)

Profilul teologic romano–catolic (limba română)

  1. Limba și literatura română
  2. Limba modernă 1
Învățământul profesional – Clasele IX-XI

Pentru toate domeniile și calificările, tezele semestriale se vor susține la limba și literatura română și matematică.

Școala de maiștrii anii I și al II-lea

Structura modulară a curriculumului impune încheierea situației școlare pe module, cu o lucrare finală care are caracter aplicativ și integrat (practică + conținuturi interdisciplinare), iar nota nu are valoare de teză.

Școala postliceală anii I, al II-lea și al III-lea

Structura modulară a curriculumului impune încheierea situației școlare pe module, cu o lucrare finală care are caracter aplicativ și integrat (practică + conținuturi interdisciplinare), iar nota nu are valoare de teză.

Lista completă aici:

Foto: © Oliver Sved | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Sfaturi pentru alegerea unei cariere: E important ca părinții să-i expună pe copii de mici unor variate experiențe de viață, însă să nu îi oblige să urmeze activități care le displac – psihologul Cristina Koleci

Atunci când vine vorba de alegerea unei cariere, adolescentul are nevoie de ajutor din partea părintelui pentru a-și descoperi pasiunile și activitățile favorite. Mai mult, este esențial ca părinții „să-i…
Vezi articolul

Sindicatele din educație îi cer ministrului David să „nu se grăbească” cu emiterea ordinului pentru planurile-cadru / Liderul sindical Marius Nistor: Trebuie să facem o analiză corectă cu profesori, părinți și elevi. Asta nu înseamnă că vom tergiversa la nesfârșit

Liderii celor trei sindicate din Educație s-au întâlnit cu ministrul Daniel David pentru a discuta despre informațiile din spațiul public legate de o posibilă creștere a normei didactice și eliminarea…
Vezi articolul

Esențial pentru elevi: formarea competențelor digitale reale – concurs #Back2School cu premii laptop și tablete și certificare ICDL Profil BAC / NOU pentru profesori: module de AI, Cyber Security sau Pedagogie Digitală (P)

Sfârșitul verii aduce o realitate incomodă pentru școala românească: austeritatea pune sub presiune un sistem educațional deja fragil. Dar în acest context complicat, digitalizarea nu trebuie doar să reziste —…
Vezi articolul