Diploma de absolvire a școlii generale și rezultatele la olimpiadele școlare, trecute în CV de un nou secretar de stat în Ministerul Culturii, fără experiență în domeniu – Culturaladuba.ro

23.833 de vizualizări
Foto: Facebook.com – Diana Baciuna
Diana Baciuna, consilier local la Primăria Sectorului 4, a fost numită secretar de stat în Ministerul Culturii, numirea fiind semnată de premierul Nicolae Ciucă și publicată în Monitorul Oficial, scrie Culturaladubă.ro. Potrivit sursei citate, Baciuna, în vârstă de 32 de ani, nu are nicio experiență profesională conectată cu domeniul cultural, dar și-a trecut în CV diploma de absolvire a școlii generale, fiind șefă de promoție, rezultatele obținute la olimpiadele școlare de istorie și media obținută la bacalaureat – 9,95.

Culturaladuba.ro precizează că Diana Baciuna este de profesie jurist și se va ocupa cel mai probabil de patrimoniul din România. Sursa o descrie drept o apropiată a deputatului liberal Pavel Popescu, iar soțul ei, Mihai Baciuna, este șef la Telecomunicații CFR. În 2020 a făcut campanie electorală pentru PNL și a devenit consilier la Primăria Sectorului 4.

Ea intră într-o echipă din care mai fac parte secretarul de stat Mădălin Voicu (PSD) și subsecretarul de stat Cristina Mirela Nedelcu, profesoară de chimie fără experiență în domeniul culturii, precum și Andras Demeter, fost șef al Societății Române de Radiodifuziune, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru conflict de interese. Ministrul Culturii este Lucian Romașcanu (PSD).

Citește articolul complet pe Culturaladubă.ro.


7 comments
  1. O sa îmi dau palme citind astfel de aberații

  2. Jenant!
    Dacă au fost demascați că nu sunt compatibili cu postul ocupat să fie demiși! Ar trebui penalizați și cei care fac asemenea propuneri.
    Of Doamne! Nu mai scăpăm de nepotisme!

  3. De maine imi trec in Europass premiile de la Cantarea Romaniei din gradinita. Voi avea un CV stufos. 🙂

    1. Eu ce ma fac? M-am nascut in anii ’80 cand nu se dadea nota la nastere. 🙁 Cred ca trebuie sa ma consolez cu gandul ca nu voi ajunge niciodata secretar de stat la Ministerul Culturii. Of, Doamne, voi ramane in „micimea” mea de profesor. :((((((

  4. Sa se includa in CV si rezultatele de la gradinita si scorul APGAR la nastere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

FOTO & VIDEO Protest în scandalul burselor de la Liceul Tehnologic Motru: Elevi și profesori organizează un miting în fața Inspectoratului școlar Gorj și acuză că directoarea refuză de 4 ani să plătească burse restante din 2020

Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Motru, județul Gorj, protestează miercuri dimineață în fața Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) după ce conducerea liceului încă refuză să plătească bursele profesionale ale…
Vezi articolul

Motivele formularelor de vaccinare pentru părinți: Pentru a organiza echipe mobile de vaccinare și „ca să vedem și noi cum stăm ca să ne eliminăm orice iluzie”, spune ministrul Cîmpeanu. Nu există sancțiuni pentru necompletare. Ce întrebări va conține formularul de vaccinare pentru copii

Părinții care nu vor completa formularele privind vaccinarea copiilor nu vor fi sancționați, însă riscul este să răspundă foarte mulți părinți cu „nu” la întrebarea dacă sunt sau nu de…
Vezi articolul