Diplomele de asistent medical generalist eliberate înaintea aderării României vor fi recunoscute în țările membre UE

2.533 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Comisia Europeană a publicat pe 11 mai 2020 raportul prin care diplomele de asistent medical generalist emise de instituțiile de învățământ din România, eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană, vor beneficia de recunoaștere automată în statele membre ale Uniunii Europene odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației.

Acesta arată că măsura a fost luată în urma unei cereri formulate de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED):

  • În urma demersului Ministerului Educației și Cercetării, Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Național pentru Recunoașterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene și statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale includerea și a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituții de învățământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.

Astfel, Directiva se modifică în sensul că vor fi recunoscute automat, de către țările membre UE, toate diplomele emise de instituțiile de învățământ din România. Potrivit comunicatului CNRED a transmis permanent Comisiei Europene toate informațiile și clarificările socilicitate, furnizate de către școlile postliceale și instituțiile de învățământ superior de profil, de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

FOTO: pixabay.com


1 comment
  1. Minciuna cu acest anunț!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ilie Bolojan, despre interdicția cumulului pensie-salariu: Dacă am o școală dintr-o zonă rurală unde am un profesor de fizică pensionar, dar nu am profesor de fizică la catedră, mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor dorește să continue să poată să continue

Proiectul executivului care vizează interzicerea cumulării pensiei cu salariul „va fi definitivat cel mai târziu luni”, a anunțat în urmă cu puțin timp premierul Ilie Bolojan. În cadrul unei conferințe…
Vezi articolul

BREAKING Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010, la 250.000 în 2022 / Alina Sava, Banca Mondială: Legile trebuie schimbate, ca atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă, ar trebui să aducă copiii în școală

Semnal de alarmă tras de expertul în educație Alina Sava, de la Banca Mondială. „Avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat aceasta la Sibiu, unde…
Vezi articolul