Directorii de şcoli din Bistrița-Năsăud, avertizați după ce mai mulți elevi au ajuns cu fracturi la spital, în contextul provocării de pe TikTok / Șefa Biroului de Siguranţă Şcolară: În perioada următoare, să îi supravegheaţi mai atent pe elevi. La nivel naţional sunt foarte multe dosare penale întocmite

7.180 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Şefa Biroului de Siguranţă Şcolară a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Lenuţa Cozma, a făcut un apel, joi, către directorii unităţilor de învăţământ să supravegheze mai bine elevii pe timpul pauzelor, ca urmare a apariţiei cazurilor de vătămare după ce unii copii au răspuns la provocarea „Superman” de pe TikTok, potrivit Agerpres.

În cadrul unei şedinţe organizate la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), aceasta a spus că în ţară au fost deschise mai multe dosare penale pentru neglijenţă în serviciu, după ce părinţii copiilor răniţi au făcut plângeri faţă de unităţile de învăţământ.

„Am ţinut să fiu astăzi aici pentru a face apel la dumneavoastră să fiţi mai atenţi în perioada aceasta cu privire la noua provocare, care a apărut pe TikTok. (…) Foarte mulţi copii au ajuns cu fracturi grave sau traumatisme la spital. Să ştiţi că la nivel naţional este un fenomen îngrijorător. La noi în judeţ am avut câteva cazuri, nu au fost atât de grave, dar, pentru că este un trend şi TikTok-ul prinde foarte bine şi suntem tentaţi să facem tot ce vedem pe TikTok, să nu ţinem cont de ce ni se spune, rugămintea este, în perioada următoare, să luaţi măsuri la nivelul unităţilor de învăţământ, să îi supravegheaţi mai atent pe elevi. (…) Să ştiţi că la nivel naţional sunt foarte multe dosare penale întocmite pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, pentru că părinţii ai căror copii au fost grav loviţi au depus la Poliţie plângere împotriva unităţilor de învăţământ pentru neglijenţă în serviciu”, a declarat şefa Biroului de Siguranţă Şcolară.

Lenuţa Cozma a adăugat că, de asemenea, au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă sau lovire şi alte violenţe în cazurile semnalate Poliţiei.

Reprezentanta IPJ şi inspectorul şcolar general Vasile Şteopoaie le-au cerut directorilor de şcoli să anunţe cele două instituţii despre producerea unor vătămări corporale în urma provocărilor de pe TikTok, în timpul programului şcolar.

Reacţia Poliţiei şi a Inspectoratului Şcolar vine după ce, în cursul zilei de miercuri, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a informat că încă de vineri, 29 noiembrie, au ajuns la Urgenţe doi elevi de 14 ani din municipiu, care au suferit fracturi la mâna stângă în contextul provocărilor lansate pe reţeaua de socializare.


2 comments
  1. da, doamna Lenuța de la IPJ, mare polițistă, mare anchetatoare !!!😄😄

  2. Apoi vă mirați de reacția societății.

    Instituții inepte, anchilozate si ineficiente.

    In loc sa notifici si sa amendezi corespunzător platforma Tik Tok faci dosare penale profesorilor.

    ,,Provocarea” se poate pune in aplicare în câteva secunde.
    E nevoie doar de 3 „deștepți” și 3 m de spațiu.

    Profesorii de data asta nu au cum să prevină așa ceva.

    Ca de obicei ME caută să dilueze efectele in loc să extirpeze cauza, platforma Tik Tok.

    Întrebare
    De ce credeți că Tik Tok este interzisă in China pt copii iar pt adulți este periată de toate gunoaiele postate?

    Poate pt că stiu ce ravagii fac proprii algoritmi.

    PS Să nu ne mai mirăm de votul antisistem.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Apel al organizației Aspire Teachers către ministrul Daniel David să le explice public profesorilor și directorilor ce analize de impact și simulări au fost făcute înainte de a lua măsurile de criză, ce mecanisme de sprijin pregătește și pe ce dovezi concrete se bazează că va îmbunătăți performanța și echitatea

„Invităm Ministrul Educației să inițieze un dialog onest care să clarifice urgent aceste aspecte”, scriu reprezentanții Aspire Teachers într-un apel publicat joi, 10 iulie. Aceștia se alătură demersului comunității Merito,…
Vezi articolul

EXCLUSIV În 8 zile de școală s-au făcut peste 26.000 de teste antigen rapide elevilor care revin în a 8-a zi, spune președinta Comisiei de medicină școlară din Ministerul Sănătății: Nu reușim să facem față / Testele cu salivă ar trebui să fie puse la dispoziția părinților și să se facă acasă

În 8 zile de școală s-au făcut peste 26.000 de teste antigen rapide elevilor care revin în a 8-a zi, spune președinta Comisiei de Medicină școlară din Ministerul Sănătății, Daniela…
Vezi articolul

Simion Hăncescu, FSLI: I-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la plata cu ora nu vor mai fi luate. Nu prezintă nicio miză, pentru că tariful nu este deloc motivant

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „i-am avertizat pe premier și pe ministrul Educației, din semnalele pe care le avem, că orele la…
Vezi articolul

Formalismul în școli: conducerea Școlii Gimnaziale Nicolae Titulescu din București declara ca fiind „un succes” o conferință organizată chiar de ea, în februarie, pe tema violenței școlare / La 3 săptămâni distanță, directoarea și-a dat demisia, după descoperirea realității ascunse până atunci a mai multor cazuri de bullying și agresiune sexuală între elevi

Cu doar trei săptămâni înainte să iasă la iveală cazul elevului care ar fi fost abuzat sexual de două ori de un alt elev minor la Școala Gimnazială Nicolae Titulescu…
Vezi articolul