Directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Covasna: S-ar putea redeschide şcolile, avem localităţi fără niciun caz de COVID

3.580 de vizualizări
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Sfântu Gheorghe este de părere că unităţile de învăţământ ar trebui redeschise în localităţile în care nu există niciun caz de COVID-19, transmite Agerpres.

Directorul medical al spitalului, dr. Roşu Matyas, consideră oportună propunerea Consiliului Naţional al Elevilor potrivit căreia decizia de redeschidere a şcolilor ar trebui să poată fi luată la nivel local, în funcţie de incidenţa cazurilor.

8 februarie cred că este destul de realist pentru redeschiderea şcolilor, dacă se menţine trendul de scădere al cazurilor (…) Da, cred că ar fi bine ca decizia să se ia la nivel local. De exemplu, sunt sate, comune unde nu avem niciun caz de COVID pozitiv, niciun pacient infectat. De ce să nu meargă copiii la şcoală, mai ales acolo unde nu există internet, unde sunt copii mai săraci, care nu dispun de tablete sau de mijloace?‘ , a declarat pentru Agerpres dr. Roşu Matyas.

Managerul SJU, Andras Nagy Robert, este de părere că redeschiderea unităţilor de învăţământ ar trebui să se facă în mod treptat, acordându-se prioritate elevilor din clasele I şi celor care urmează să susţină examene de admitere sau de bacalaureat.

‘Deschiderea şcolilor şi grădiniţelor ar trebui să se facă, cât de cât, treptat, adică o clasă da, una nu. De exemplu, clasa I da, clasele a II-a şi a III-a, nu (…) În clasa I înveţi să scrii, adică trebuie să fie lângă tine învăţătoarea care să te ţină de mână ca să înveţi să scrii. Am dat un exemplu. Sau cei din clasa a XII-a, care sunt înainte de bacalaureat şi ar trebui să se ducă la şcoală. În clasa a XI-a mai poate să înveţe copilul de acasă, în clasa a X-a la fel, dar clasa a VIII-a trebuie să se ducă la şcoală că au examene pentru clasa a IX-a. Deci, practic, o diferenţiere cred că ar trebui să se facă’ , a declarat Andras Nagy Robert.

 În opinia acestuia, nici decizia de a închide o şcoală întreagă în care învaţă 1.000 de elevi din cauză că au apărut trei cazuri de COVID nu a fost oportună.

‘Să închizi o şcoală întreagă nu este în regulă. Mai bine izolezi o perioadă de două săptămâni, trei săptămâni, o lună de zile clasa respectivă, dar ceilalţi se duc la şcoală’ , a adăugat acesta.

Potrivit datelor transmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna postate miercuri pe site-ul Instituţiei Prefectului,  incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 (fără focare) pentru ultimele 14 zile este de 0,88/1.000 de locuitori.

În doar cinci localităţi din judeţ – Aninoasa, Brateş, Ghidfalău, Hilib şi Zălan – incidenţa cazurilor depăşeşte 3 la mia de locuitori, în timp ce în 11 localităţi incidenţa este cuprinsă între 1,5 şi 3/1.000 locuitori, în 25 de localităţi este sub 1,5/1.000 de locuitori iar 84 de localităţi nu au niciun caz pozitiv.

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei descentralizarea deciziei privind redeschiderea şcolilor în funcţie de rata incidenţei la nivel local şi demararea discuţiilor privind organizarea examenelor naţionale, pentru a avea mai multe scenarii pregătite, astfel încât acestea să se poată desfăşura.

‘Pe data de 11 ianuarie se va încheia vacanţa de iarnă, iar elevii se vor întoarce la şcoală în format online, conform anunţurilor făcute de către Ministerul Educaţiei. Încă de la suspendarea cursurilor în luna noiembrie, Consiliul Naţional al Elevilor a fost în permanentă legătură cu elevii din întreaga ţară. Majoritatea colegilor noştri ne-au transmis că şcoala online este obositoare, ineficientă şi complet nesustenabilă pe termen lung. Ţinând cont de faptul că ne apropiem vertiginos de examenele naţionale, de al doilea semestru al acestui an şcolar şi că multe localităţi din ţară se află sub indicele de 3 cazuri/mia de locuitori, solicităm Ministerului Educaţiei să descentralizeze din nou decizia privind redeschiderea unităţilor de învăţământ, în funcţie de rata incidenţei la nivel local, asigurând, în acelaşi timp, materialele sanitare necesare desfăşurării cursurilor în siguranţă’, se arată într-un comunicat al Consiliului Elevilor transmis luni. 


3 comments
  1. Cel mai bine este acasa ❤️ cel puțin până în vară tot asa sa fie.

  2. Nu este oportun să şcolarizezi în sistemul național o parte din elevi on-line şi o parte fizic. Bacalaureatul va fi diferențiat on-line şi fizic? Sau celelalte examene naționale. Ori toți ori nici unul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

DOCUMENT Din 15 decembrie, porțile școlilor din Ilfov vor fi „închise și asigurate” după intrarea elevilor la ore, a decis inspectoratul școlar / Părinții vor avea acces în școală în aceleași condiții ca până acum, iar elevii, doar pe baza carnetului de elev

Inspectoratul școlar județean Ilfov a publicat regulamentul cadru pentru menținerea și creșterea gradului de siguranță civică în perimetrul unităților de învățământ din județul Ilfov, valabil din 15 decembrie 2022. Principalele…
Vezi articolul

Titularizare 2024. Probele practice și inspecțiile speciale la clasă încep miercuri, 29 mai, și țin până pe 28 iunie. Acestea sunt evaluate cu note de la 10 la 1 și sunt aduse la cunoștință candidaților în ziua susținerii probei

În perioada 29 mai-28 iunie 2024 au loc probele practice/orale și inspecțiile speciale la clasă, precum şi soluţionarea contestaţiilor la aceste probe, conform calendarului oficial pentru Titularizare 2024. Acestea sunt…
Vezi articolul

Programa de matematică pentru liceu, propusă de Ministerul Educației și Cercetării, are „direcție corectă”, dar nu poate fi aplicată fără sprijin real pentru profesori, avertizează organizația Aspire Teachers: Altfel riscăm repetarea scenariului de la gimnaziu

Reacția organizației Aspire Teachers la propunerea Ministerului Educației și Cercetării pentru programa de matematică de trunchi comun (clasele IX–XII), publicată pe site-ul organizației nonguvernamentale, arată că demersul este „un pas…
Vezi articolul

Regulile de predare online: Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților / Elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online / Este interzisă înregistrarea cursurilor / Părinții pot participa la ore, dacă elevii sunt minori

Profesorii pun note fără să mai ceară acordul părinților, este interzisă înregistrarea cursurilor predate online, elevii primesc absențe, dacă nu participă la orele online, iar părinții pot participa la ore…
Vezi articolul