Directorul Vasile Ursulean de la Școala Gimnazială din Brodina și-a dat demisia după ce imagini cu acesta dezbrăcat au circulat pe grupurile elevilor și profesorilor / Inspectoratul școlar: Vom sesiza Parchetul

5.249 de vizualizări
Foto: G4Media.ro
Directorul Școlii Gimnaziale din Brodina, județul Suceava, Vasile Ursulean, și-a dat demisia de la conducerea instituției. Asta după ce o serie de imagini cu acesta dezbrăcat au fost făcute publice de presă, anunță Monitorul de Suceava, scrie G4Media.ro.

Pozele în care acesta apare nud, expunându-și ostentativ organele genitale, circulă de câteva zile pe grupurile de elevi și profesori din comună, revoltând întreaga comunitate, scrie presa locală.

Profesorul Cezar Anuței, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ)Suceava, a confirmat că Ursulean și-a dat demisia, fiind suspendat de la ore.

Potrivit sursei citate, imagini ar fi fost trimise de directorul unei eleve de gimnaziu din Falcău, la clasa căreia acesta predă fizica, susțin părinții fetei. Eleva ar fi dat imediat totul în vileag, în ciuda insistențelor directorului de a păstra discreția, mai notează Monitorul de Suceava.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.


8 comments
  1. problema e ca dezaxatul asta NUMIT în funcția de Director al scolii a avut încă o ” escapadă” de acest gen prin anii 2007- 2009. A urmat și cursuri de consiliere psihologica , iar protecția copilului , ISJ nu sunt străini de cauza

  2. Sassy, predai religie dumneata?
    Mai citește niste educație juridică la zi. Vezi că nu costă.
    Destinatarul unui mesaj obscen, cu atât mai mult nesolicitat, nu are nici o vină. A denunțat și gata. Copil deștept și operativ.
    Prădătorul sau exhibiționistul le are pe toate (vinovățiile).
    Mare minune e că insp sesizează parchetul. Să o facă și la alte infracțiuni, făcute de oricine în șc., fără discriminare. Bravo!

  3. Nasol.Mai exista și din aceștia?Nu cred eu ca e prima dată, omul a luat-o cătinel,cătinel și are el și altele la activ dar ma întreb ce l-a facut sa creadă ca poate sa ii trimita asa ceva …elevei respective.Omul clar a călcat pe bec dar minora… îmi da de gândit. Minorele din ziua de astăzi sunt mai ceva ca o pensionară de 90 de ani fosta matroană, matchmaker și codoașă. El clar e un bip bip bip dar nici cu ea nu mi-e frică. Amin!

    1. Sassy. Corect. Mie sau tie de ce nu mi-a trimis niciun profesor asa ceva?

      1. Pentru că ai avut norocul să nu ai profesori pedofili și nu ai făcut școala în epoca digitală de astăzi? Cum e posibil să scoateți un copil de gimnaziu vinovat că DIRECTORUL îi trimite poze porno. Un adult care abuzează de meserie ȘI de funcție versus un copil, iar vinovatul vi se pare a fi copilul. Să vă fie rușine!

      2. Tanti, tu faci mișto? voi vă auziți? or fi mai primit și alte eleve, poze sau avansuri, dar nu au îndrăznit să spună cuiva de frica sa nu fie tot ele condamnate că or fi făcut ceva, că atâta e nivelul unora, văd.
        Sunteți normali? pai și dacă o elevă, să zicem, îți trimite poze cu ea dezbrăcată, tu, adult, profesor, director, te dezbraci și te pozezi și tu? Ferească Dumnezeu de așa adulți reduși mintal

    2. Alegi să faci parte din problemă, Sassy? Prea obositor și complicat să faci parte din soluție?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Puțină încredere în profesorii voștri n-ar strica, le spune secretarul de stat Sorin Ion, din Ministerul Educației, celor aproape 300 de mii de elevi care cer eliminarea tezelor: Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral

„Afirmația că teza poate fi folosită drept pedeapsă este o jignire adusă întregului corp profesoral. În 30 de ani am aplicat sute de teze, dar niciodată nu mi-a trecut prin…
Vezi articolul

OFICIAL Tipurile de calificări profesionale de nivelurile 3 și 4 ale Cadrului național al calificărilor la filiera tehnologică și învățământ profesional / A fost introdusă și acreditarea pentru calificarea „electrician sisteme voltaice”

Ordinul privind stabilirea tipurilor de calificări profesionale de nivelurile 3 și 4 ale Cadrului național al calificărilor și a corespondenței dintre acestea, din cadrul aceluiași profil la învățământul liceal filiera…
Vezi articolul

Situație paradoxală: o școală renovată și modernizată în urmă cu doi ani prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri va fi renovată din nou, timp de aproape 2 ani, de data aceasta de Primărie, deși ar fi avut nevoie doar de izolare termică / Miza ar fi banii din PNRR, dar șantierul pune profesorii și copiii pe fugă

Școala Gimnazială Sălcioara din județul Ialomița a fost renovată în 2023, prin sponsorizări și proiecte cu ONG-uri. Există prezentări documentate despre procesul care a dus la modernizarea clădirii, mobilierului, instalațiilor.…
Vezi articolul

Crin Antonescu a dat o declarație la Securitate în 1988 despre un coleg profesor, anunță Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității, care susține că nu a fost colaborator al Securității / Antonescu: ”Am ajutat un prieten care a fugit. Nu am avut altă relație cu Securitatea decât în calitate de victimă”

Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR, a dat o declarație la Securitate în 1988 despre un coleg profesor de la Școala Generală Niculițel (Tulcea), arată Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS)…
Vezi articolul