Discuție live pentru adolescenți despre relațiile din liceu – viața de acasă și cea din clasă / Luni seara, 5 iulie, pe Facebook / Lansare de revistă pentru liceeni

782 de vizualizări
Sursă foto: Facebook.com / In A Relationship
O discuție live pe Facebook despre viața de licean va fi organizată luni, 5 iulie, la ora 19:00 de Versus Magazine, în parteneriat cu editura Humanitas și proiectul In a Relationship. Invitații vor interacționa pe marginea întâmplărilor, situațiilor și gestionarea emoțiilor în liceu. Vor contura un ghid pentru raportarea la relațiile bune, rele, din liceu, la emoțiile de acasă și de la școală.

Evenimentul va fi difuzat live pe Facebook și pe canalul de Youtube al editurii Humanitas. Participarea este gratuită și înscrierea dinainte nu este necesară. Totodată, se va lansa și revista ESC Liceu.

„Anul trecut în decembrie, tinerii din două redacții de adolescenți din România – Versus Magazine și The Calypso Journal, au reușit să publice în print prima lor revistă: ERROR2020. O colecție de interviuri, eseuri și articole despre impactul pe care anul 2020 l-a avut asupra adolescenților, de la educație până la sănătatea lor mintală, revista a fost distribuită în 550 de exemplare în toată țara.

ESC Liceu abordează subiecte ce țin de terminarea liceului, relația tinerilor cu orașele în care trăiesc sau chiar cu țara noastră, dezvoltarea personală și orice altceva ce ne-a influențat în această perioadă. De asemenea, revista va fi distribuită în rețelele librăriilor Humanitas și Cărturești” – Sofia Țigănaș, editor al revistelor, pentru EduPedu.ro.

„Ne prefacem că viața noastră personală și cea de la școală ar fi doar două entități care nu se intersectează vreodată. Și totuși, la liceu suntem și noi doar oameni cu probleme, cu emoții, cu relații.

Cum arată mai exact aceste relații din liceu? Unele bune, altele mai rele, e important să rămânem conștienți de ce înseamnă o relație sănătoasă și cum avem grijă de noi înșine în cea mai vulnerabilă perioadă a vieții noastre: deci, cine altcineva ar mai potrivit să ne ghideze în această discuție dacă nu echipa In A Relationship?” menționează, despre tema proiectului, organizatorii. 

Vezi transmisiunea live aici (când este disponibilă), live pe Facebook și pe canalul de Youtube al editurii Humanitas.

Despre proiect

In a Relationship este un proiect de prevenție a violenței domestice creat în 2016 de Fundația Friends For Friends, în parteneriat cu Avon România și parte din Campania Respectului. Proiectul vorbește despre sâmburii violenței domestice de mai târziu și face educație psiho-emoțională de bază, astfel încât tinerii să poată recunoaște din timp formele abuzurilor ce pot apărea în relațiile de cuplu. 

„Din partea Fundației Friends For Friends, se va alătura discuției Silvia Guță, absolventă la Psihologie la Universitatea București și specializată în psihoterapie experiențială. Lucrează de peste 15 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri, cum sunt Ideo Ideis sau In a Relationship.

Din partea echipei ESC Liceu, Georgia Mirică și Alexia Magiru vor fi cele care vor modera discuția, iar alți câțiva redactori vor participa la eveniment alături de un invitat surpriză”, se arată în anunț.

Sursă foto: Facebook.com / In A Relationship


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Rectorii vor putea fi veșnic la șefia universităților, după ce numărul limitat de mandate a fost eliminat printr-un amendament votat de Senat în calitate de cameră decizională

Rectorii ar putea să-și păstreze mandatul pe viață, potrivit unor modificări aduse Legii Educației și aprobate astăzi de Senat în calitate de for decisiv. Mai exact, un amendament propus de…
Vezi articolul
Noi condiții de angajare în UE

Noi condiții de angajare în UE pentru lucrătorii cu înaltă calificare din statele din afara Uniunii/ Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului au ajuns la un acord provizoriu privind îmbunătățirea sistemului „Cartea Albastră”

Noi condiții de angajare în UE. Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului UE au ajuns, marți, la un acord provizoriu în privința condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească persoanele…
Vezi articolul

Universitățile nu trebuie să reacrediteze programele de studiu, după introducerea noilor standarde ARACIS care vor permite cursurile online – ministrul Educației: „Nu are nimeni dreptul să arunce în aer un sistem de învățământ”

„Noile standarde elaborate de ARACIS pentru fiecare domeniu vor fi de fapt completări la standardele deja existente pentru fiecare domeniu, completări care vor viza recunoașterea” cursurilor online, a declarat pentru…
Vezi articolul